Category: filme

Hachiko: A dog’s story

Acest film mi-a fost recomandat de mai multe persoane…m-au avertizat ca voi plange asa ca, la randul meu, va avertizez ca veti plange nu mult, ci foarte mult.

Filmul prezinta povestea adevarata a unui caine Akita Inu, pe nume Hachiko. Ca pui, este gasit in gara de un profesor de muzica, rol jucat de Richard Gere, si este adoptat de acesta. Este numit Hachiko dupa pandativul pe care il purta la gat (un simbol care reprezinta cifra 8 in limbajul japonez; 8 – hachiko).

Urmarim cum trec doi ani din viata celor doi: Hachiko il conduce in fiecare dimineata pe profesor la gara, il asteapta cand profesorul termina orele, fac baie impreuna atunci cand au o intalnire neprevazuta cu un sconcs, se joaca impreuna, Hachiko primeste un masaj ca la carte din partea profesorului, s.a. In acelasi timp ne este prezentata si viata de familie a profesorului: este casatorit, foarte fericit in casnicie si are o fiica.

Aceasta a fost partea frumoasa a filmului, cea fara plans :). Urmeaza partea a doua: intr-o zi, profesorul face un infarct in timp ce este la universitate si moare. Hachiko il asteapta la gara sa se intoarca, dar acesta nu mai soseste. Il asteapta si a doua zi si in fiecare zi ce urmeaza. Sotia profesorului pleaca din oras, Hachiko este preluat de catre fiica, insa simte nevoia sa mearga in fiecare zi la gara, sa isi astepte stapanul, astfel incat fuge constant de la noile gazde.

Dupa cateva astfel de intamplari, fiica ii ofera libertatea mult dorita si Hachiko se muta in preajma garii, unde il poate astepta linistit in fiecare dimineata si dupa-amiaza pe stapanul sau. 9 ani de zile a asteptat Hachiko, pana in clipa in care a murit. O asemenea loialitate nu a mai fost intalnita, astfel incat in orasul unde s-a desfasurat aceasta intamplare, a fost construita o statuie a lui Hachiko, chiar in fata garii.

Si acum cateva detalii interesante:

1. Dupa cum am precizat, filmul este realizat dupa o poveste adevarata. Hachiko chiar a existat, s-a nascut la o ferma de langa orasul Odate, Japonia. Dupa un an, a fost adus la Tokyo de catre stapanul lui, profesorul de agricultura Hidesaburo Ueno. In fiecare zi Hachiko il intampina pe stapanul sau langa gara Shibuya, pana in mai 1925, cand profesorul a facut un infarct in timp ce era la universitate si a murit. Hachiko a fost daruit unei alte familii, insa deseori fugea si se ducea la fosta lui casa iar cand a realizat ca profesorul nu mai locuieste acolo, a inceput sa mearga zilnic la gara. L-a asteptat acolo in fiecare zi, timp de 9 ani, pana cand a murit. Pe parcursul asteptarii sale, Hachiko a atras atentia calatorilor, a aparut chiar si intr-un ziar (de unde si poza de mai jos). Cei de la gara primeau donatii pentru ca sa-i asigure mancarea zilnica.

Mai jos aveti o poza cu Hachiko si cu statuia inaltata in onoarea lui.

Citeste in continuare: Hachiko: A dog’s story

Paranormal Activity

V-am zis, atunci cand am scris despre Case 39, ca nu ma voi mai uita la filme de groaza, dar se pare ca m-am inselat 🙂 Tot la cererea partenerului, am ales intr-o seara filmul Paranormal Activity ca mod de a ne ocupa timpul inainte sa ne culcam.

In primul rand afisul filmului ne induce in eroare – the scariest movie of all time…nici pe mine nu m-a speriat, dar pe un pasionat de filme horror?

Filmul a fost realizat in stilul Blair Witch Project (pe care nu l-am vazut si nici nu am de gand sa-l vad) – cei doi actori filmand toata actiunea.

Despre ce este vorba in film: Katie si Micah (chiar asa ii cheama si pe actori) sunt impreuna de 3 ani (“engaged to be engaged”  – asa a descris Micah relatia lor si chiar mi-a placut) si locuiesc impreuna intr-o casa chiar foarte faina (de unde vine intrebarea: de unde au doi tineri de 20 si ceva de ani bani sa stea intr-o casa atat de mare, decorata foarte modern, cu un televizor enorm, echipamente video profesionale, s.a., fara sa mearga la lucru?). Katie a avut ceva experiente paranormale cand era mica, chiar si casa unde locuia a luat foc…si acum au revenit, asa ca Micah (care nu crede in chestiile astea) se hotaraste sa filmeze si sa puna microfoane pentru a vedea daca chiar este ceva in casa. Cei doi incearca mai multe lucruri: faina pe jos (pentru a vedea daca calca cineva – si da, apar urme), un specialist, weegie board (nu stiu cum se traduce – placa cu litere desenate, unde fantomele, demonii sau ce ar mai fi, muta aratatorul de lemn, aratand literele, pentru a forma un cuvant sau o propozitie.

De ce nu e asa inspaimantator? Deoarece toate chestiile paranormale se intampla noaptea, atunci cand cei doi dorm sau incearca sa doarma. Micah pune o camera in dormitor, pe trepied, si astfel sunt filmate lucrurile ciudate care se intampla: usa care se misca singura, acele urme facute pe faina, Katie care se trezeste noaptea si sta cate 2, 3 ore in picioare, uitandu-se la Micah, cearceaful care se misca, s.a. Totul este asteptat si atunci cand nu esti surprins, este mai greu sa ti se faca frica. De aceea si eu cateodata prefer sa ma gandesc la ce e mai rau, astfel incat daca se intampla, macar voi fi pregatita.

Noi am vazut finalul filmat initial de catre regizor (in filmul realizat cu doar 10.000 dolari) – Katie este posedata, se trezeste, sta putin si se uita la Micah, coboara scarile si tipa (noi in continuare vedem doar dormitorul). Micah coboara dupa ea, dupa care auzim tipatul lui. Katie se intoarce in dormitor cu un cutit in mana si plina de sange, se asaza pe podea, cu acea privire fixa, si ramane acolo vreo 36 de ore, pana este gasita de politisti. Cand aude politistii, isi revine, il striga pe Micah si iese cu cutitul din dormitor, unde este impuscata deoarece nu dadea drumul la cutit.

Citeste in continuare: Paranormal Activity

2012

2012_movie

2012 va fi cu siguranta unul din filmele cu cele mai mari vanzari din acest an. Pentru filmul de duminica am facut rezervari inca de vineri si desi au mai adaugat ulterior inca 2 sali pentru orele cele mai aglomerate (19 si 22), tot nu a fost suficient pentru cererea extrem de mare.

Citeste in continuare: 2012

The Rebound

the_rebound

The Rebound este o comedie romantica simpatica, dar nu extraordinara. Adevarul e ca ne-am cam plictisit la unele faze…de obicei in timpul unui film (vazut la cinematograf) nu prea simt nevoia sa-mi iau ochii de pe ecran, dar de data asta de multe ori m-am trezit uitandu-ma la ceilalti oameni sau vorbind despre cu totul altceva cu cel care m-a insotit.

Citeste in continuare: The Rebound

The Proposal

sb11

Este destul de ciudat pentru mine ca, dupa cateva luni de cand am acest blog specializat in general pe moda, sa ma uit la un film si sa recunosc hainele pe care le poarta vedeta. Incercam sa fiu atenta la film, dar mintea imi sarea la geanta Birkin sau pantofii Christian Louboutin purtati cu mandrie de Sandra Bullock.

Citeste in continuare: The Proposal