Cum inregistrezi un PFA

Articol scris de un invitat – Cristina Serghie, avocat in Baroul Iasi.

PFA înseamna persoana fizica autorizata si este considerat cel mai eficient instrument de optimizare fiscala pentru o singura persoana.  Cadrul legal care reglementeaza infiintarea si autorizarea Persoanei Fizice Autorizate (PFA) este OUG 44/2008 privind desfasurarea activitatilor economice de catre persoanele fizice autorizate care a inlocuit incepand cu 25 martie 2008 Legea 300/2004 privind autorizarea PFA si AF.

PFA nu poate angaja cu contract de munca terte persoane pentru desfasurarea activitatii pentru care a fost autorizata si nici nu va fi considerata un angajat al unor terte persoane cu care colaboreaza, chiar daca colaborarea este exclusiva. Cu toate acestea, o persoana poate cumula calitatea de persoana fizica autorizata cu cea de salariat al unei terte persoane care functioneaza atat in acelasi domeniu, cat si intr-un alt domeniu de activitate economica decat cel pentru care PFA este autorizata.

Acte necesare pentru infiinţarea PFA-ului:

  • Carte de identitate sau pasaport – fotocopie certificata olograf de catre titular privind conformitatea cu originalul
  • Document care sa ateste drepturile de folosinta asupra sediului profesional, precum contract de inchiriere, comodat, certificat de mostenitor, contract de vanzare-cumparare, declaratie de luare in spatiu sau orice alt act juridic care confera dreptul de folosinta etc. – copie legalizata
  • Declaratie pe propria raspundere care sa ateste indeplinirea conditiilor legale de functionare prevazute de legislatia speciala din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protectiei mediului si protectiei muncii
  • Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atesta pregatirea profesionala, daca aceasta este ceruta, potrivit unor prevederi legale special
  • Fotocopii certificate olograf de pe documentele care atesta experienta profesionala, daca este cazul. Pregatirea sau experienta profesionala se atesta, dupa caz, cu documente cum sunt: diploma, certificatul sau adeverinta, prin care se dovedeste absolvirea unei institutii de invatamant, certificatul de calificare profesionala sau de absolvire a unei forme de pregatire profesionala, organizata in conditiile legii, in vigoare la data eliberarii acestuia, certificatul de competenta profesionala, cartea de mestesugar, carnetul de munca al solicitantului, declaratie de notorietate cu privire la abilitatea de a desfasura activitatea pentru care se solicita autorizarea, eliberata de primarul localitatii respective in mod gratuit in cazul meseriilor traditionale artizanale, atestatul de recunoastere si/sau de echivalare pentru persoanele fizice care au dobandit calificarea in strainatate, atestatul de recunoastere a calificarii dobandite in strainatate, in afara sistemului de invatamant, orice alte dovezi care sa ateste experienta profesionala.

Procedura de inregistrare dureaza aproximativ 5 zile, iar taxele de inregistrare ajung între 200 şi 300 lei. PFA este recomandata celor care care au o afacere mica si care isi pot desfasura aceasta activitate in mod individual. Avantajele PFA sunt  legate de inregistrarea rapida, obligatiile fiscale mai reduse, evidentele contabile mai simple si costurile de administrare mai mici decat ale unei societati comerciale.
Printre dezavantajele PFA se numara obligatiile nelimitate si faptul ca nu pot sa efectueze decat activitatea pentru care au fost autorizati.

Pentru intrebari sau nelamuriri cu privire la acest subiect va puteti adresa Cristinei Serghie, avocat in Baroul Iasi.

Inceput de luna

De cateva zile am “uitat de blog”. Mi s-a aglomerat rau de tot programul, de-abia am timp sa respir…nu mai zic de scris articole.

Am avut examene la facultate, am avut treaba cu un proiect mai vechi, cu serviciul…inca mai am de scris intre 4 – 20 articole, de preferinta pana sambata, duminica. 🙂 Nu stiu cum ma voi descurca, dar nu am ce face. De cateva luni asa e fiecare inceput de luna. Atunci vin toti clientii, colaboratori noi…de la mijlocul lunii stau degeaba, dar la inceput am de scris in draci. Nu ca m-as plange. 🙂

Probabil va aparea maine un guest post iar eu voi reveni pe blog cel mai probabil vineri sau sambata. Va urez un sfarsit de saptamana frumos!

Enzo sau arta de a pilota pe ploaie – Garth Stein

“Enzo sau arta de a pilota pe ploaie” este o carte grozava. Mi-am dorit sa o citesc din momentul in care am vazut recenzia cartii pe blogul Cristinei. Tot Cristina mi-a imprumutat cartea iar azi am devorat-o…nu mi-au trebuit mai mult de cateva ore sa o termin, asa patesc cu toate cartile care imi plac cu adevarat. Nu le mai pot lasa din mana pana cand nu le termin.

Am gasit apoi acest trailer care m-a emotionat…cainele din filmulet este mai aproape de cel descris in carte, eu mi-l imaginam mai mult labrador, mai asemanator cu Albert. Nici nu stiam ca se fac trailere si pentru carti, este o idee foarte buna de a atrage oamenii spre lectura.

Titlu: The Art of Racing in the Rain

Autor: Garth Stein

Numar pagini: 368

Anul aparitiei: 2008

Nota: 10/10

“The Art of Racing in the Rain” (titlul original) este o carte despre viata unui caine, povestita din punctul lui de vedere. Insa Enzo nu este doar un caine, este un caine care viseaza sa se reincarneze in om in viata viitoare, dupa legenda mongoleza pe care a auzit-o la televizor.

Enzo a fost adoptat de Denny, un pilot semiprofesionist, care i-a insuflat dragostea de masini si de condus. Viata lor a fost apoi imbogatita de prezenta sotiei lui Denny, Eve, si a fiicei lor, Zoe. Impreuna au luptat pentru o viata mai buna, pentru indeplinirea viselor si pentru a sta mereu impreuna.

In carte apar si detalii despre lumea competitiilor de masini, despre cum poti fi un pilot bun si diverse povestioare despre mari campioni de Formula 1, precum Ayrton Senna. Cei care ma cunosc stiu ca sunt un mare fan al Formulei 1, pana acum cativa ani urmaream toate cursele si eram un sustinator al lui Michael Schumacher si al scuderiei Ferrari. Acum m-am mai domolit dar Formula 1 va ramane mereu in inima mea.

Era si imposibil sa nu-mi placa aceasta carte…caini si Formula 1, doua dintre pasiunile mele. 🙂

Cartea a aparut la editura Leda (Love & Life – o colectie cu multe titluri interesante) in 2008, are 366 de pagini si costa 39.90 lei. O puteti cumpara de aici.

Si un mic interviu cu Garth Stein despre “The Art of Racing in the Rain”.

(more…)

Flori de liliac

Iubesc florile de liliac. Imi place sa tin buchetul pe birou, langa mine, sa le simt parfumul atunci cand lucrez, cand scriu sau cand citesc.

Voua ce flori va plac?

Jurnal de calatorie: Abatia Melk, Austria

In drumul nostru spre Belgia, ne-am oprit cateva ore si la Abatia Melk din Austria. Eu nu auzisem niciodata de acest loc, noroc de cei care ne insoteau, mult mai cunoscatori decat noi.

Abatia Melk este o abatie istorica a benedictinilor, un loc istoric faimos pentru crestinismul monarhic european. Cladirea este impresionata, este reconstruita in stil baroc austriac de arhitectul austriac Jakob Prandtauer si decorata in interior de opera lui Antonio Beduzzi.

Din curtea abatiei privelistea este superba, cu vedere catre Dunare (abatia este situata deasupra orasului Melk, pe un deal stancos).

Ce puteti vizita? In primul rand va recomand sa vizitati muzeul abatiei, format din 11 camere, holul de marmura, terasa (de unde puteti admira privelistea), libraria (veti vedea poze mai jos…o colectie impresionanta de carti), biserica abatiei (aveti poze mai jos), curtea abatiei, parcul si pavilionul. Bineinteles ca este si un restaurant langa monumentul istoric, unde puteti sa va relaxati.

(more…)

Dog Whisperer

De cand am inceput seria de articole despre seriale, am ales programe mai putin cunoscute, pentru ca sa va ofer o recomandare utila. Nu are nici un rost sa prezint seriale precum House, Grey’s Anatomy sau Lost…cu totii le cunoasteti, le urmariti, v-ati facut pana acum o parere despre ele.

Asa ca, din seria de seriale mai putin cunoscute, astazi va prezint Dog Whisperer.

Dog Whisperer este un serial de tip reality show, cu Cesar Millan ca actor principal, dresor de caini si autor a nenumarate carti de profil. Serialul este difuzat pe National Geographic, sunt 5 sezoane aparute. Episoadele au o durata de aproximativ 40 de minute si de obicei sunt prezentate 2 cazuri (2 caini). Fiecare episod este numit dupa numele cainilor (de ex: Tillie and Leo).

Despre ce este vorba? Cesar ajuta persoanele care au caini cu probleme. El investigheaza comportamentul cainelui, motivele pentru care se poarta asa, precum si felul in care stapanii se poarta cu cainele. De multe ori, stapanii nu sunt suficient de autoritari si ajung sa fie dominati de caine. La final, cainele este mai disciplinat, dar dresajul lui trebuie sa continue permanent iar stapanii trebuie sa aiba un comportament adecvat fata de caine.

In serial apar de multe ori si cainii lui Cesar. Acesta a reabilitat 40 de caini, in special caini agresivi, precum rottweileri, dobermani si pittbuli. Alti invitati speciali sunt sotia si copiii lui, care il ajuta in munca sa.

Acest serial ne-a dat o noua perspectiva asupra dresajului unui caine. Am utilizat metode recomandate de Cesar si chiar am fost multumiti. Albert inca nu este foarte disciplinat, inca mai face prostioare, dar stie ca greseste, asculta comenzile de baza si ne recunoaste ca fiind stapanii lui (si nu el stapanul nostru).

Cesar a ajuns sa fie un pic controversat pentru metodele pe care le foloseste. Dar stiti cum este, unii vor sa-si faca reclama pe seama ta (au aparut carti in care se explica de ce metodele lui Cesar nu sunt bune), altii doar sa comenteze fara motiv. Eu cred ca decat sa eutanasiezi un caine pentru ca ti se pare ca este prea agresiv, mai degraba incerci sa-l dresezi si sa-l ajuti sa invete ca trebuie sa aiba un alt tip de comportament.

Mai multe informatii despre Cesar Millan si cariera sa gasiti aici.

Bijuterii si povesti

De mult timp doream sa fac un articol ca acesta, dar m-am tot codit…pana cand am zis…why not? Acest post se vrea a fi o enumerare a celor mai “pretioase” bijuterii ale mele, valoarea fiind calculata in functie de emotii si amintiri, si nu de sumele care au fost cheltuite.

Cine doreste, poate sa preia ca o leapsa articolul. Mi-ar placea sa mai citesc si alte istorisiri si amintiri.

1. Bratara de aur din coltul stanga de mai sus mi-a fost daruita de prietenul meu, acum cativa ani. Nici nu mai tin minte ce ocazie era, cred ca 8 martie.

2. Cercelusii semiluna au fost cumparati din Andorra in anul 2000. Au fost cumparati deoarece in Andorra aurul este destul de ieftin si era pacat sa pierdem ocazia. I-am purtat cu mare drag, insa trebuie sa le schimb inchizatoarea, deoarece este putin larga si mi-e frica sa nu-i pierd.

3. Cerceii candelabru roz mi-au fost daruiti de sora mea. Sunt cumparati din Tunisia, sunt din argint, sunt destul de mari si de grei, asa ca nu pot fi purtati timp indelungat.

4. Cei 4 cercelusi rosii, in forma de mar, fluture, buburuza si capsuna, mi i-am cumparat dintr-un centru comercial din Franta, in 2008. Nu sunt deloc valorosi, dar sunt foarte simpatici si pot fi purtati in orice combinatie.

5. Inelul este un cadou de la tatal meu. Este cumparat din Israel, in 2009, este din aur, destul de greu si de marisor. Din pacate este putin cam prea mare pentru degetele mele, asa ca il port rar si cu grija, ca sa nu-l pierd.

(more…)

Concurs BijuteriiWhatElse – castigator

Castigatoarea concursului si a frumoasei bratari create de Letitia Pintilie este domnisoara/doamna Rodica Puscasu.

Letitiei i-au placut toate comentariile voastre si a decis sa ofere o reducere de 20% pentru comenzi realizate in luna mai de pe magazinul ei online http://www.breslo.ro/Shop/bijuteriiwhatelse pentru cei clasati imediat dupa Rodica: Irina, Dogaru Goncea Aurelia, Carmen74, Oana si Mara.

Si acum comentariile care au castigat inima designerului:

Rodica Puscasu, castigatoarea concursului:

Imi place ploaia marunta de toamna,imi place sa citesc romane care se termina ciudat, scriu poezii…prietenii spun ca sunt un pic ciudata. Daca ma intrebati pe mine, eu spun ca imi place tot ce e frumos. Iar bratara aceasta e o stare de spirit pe care a exprimat-o autoarea ei, la acel moment. Imi plac lucrurile in care oamenii pun o frantura din sufletul lor. Poate ca e destul…pentru a-mi dori bratara..

Irina, castigatoarea unei reduceri de 20% valabila in luna mai:

Bratara asta exprima tot ce esti si ce promiti sa fi, in ochii celor care te vad purtand-o

Dogaru Goncea Aurelia, castigatoarea unei reduceri de 20% valabila in luna mai:

Intotdeauna apreciem inventivitatea , creativitatea si meticulozitatea creatorilor de obiecte de arta handmade.Sunt maestrii frumosului adus la rang de arta.Multa sensibilitate sta ascunsa in spatele acestor bijuterii unicat.Este ca si cum ar fi create special pentru persoanele ce apreciaza unicitatea.Aceste motive ma determina sa optez cu convingere pentru achizitionarea acestor minunatii.Bratarile sunt un hobby, colectia pe care o detin este incompleta fara aceasta bratara.

Carmen74, castigatoarea unei reduceri de 20% valabila in luna mai:

Draga mea, am facut o pasiune din a-mi achizitiona bijuterii handmade si daca m-ai vedea cu cata mandrie dusa spre aroganta le port, cu cat de multa pretuire vorbesc despre ele, cat de grijulie sunt sa nu strivesc nici macar o farama din minutiozitatea si daruirea creatorului, atunci ai intelege ca opera ta este PE MAINI BUNE!

Oana, castigatoarea unei reduceri de 20% valabila in luna mai:

salut!

ca un bun colectionar de pitici ce sunt, colectionez bratari!!! de tot felul. + ca ma pasioneaza si ideea de handmade. cu asemenea comentariu, nu am cum sa stric machiajul creatoarei…:) bafta tuturor

Maracastigatoarea unei reduceri de 20% valabila in luna mai:

Ne-ai handmade-uit, Mihaela,
De ne-ai innebunit
Cu un talent maiestru,
Cu imaginatie ticluit.
Bratara mai frumoasa
De mult n-am intalnit,
Din maini de zana scoasa,
Din piatra si metal.

Felicitari tuturor! In curand va astept cu un nou concurs!

Gafe pe care le poti face atunci cand alegi, cumperi si daruiesti un cadou

Atunci cand alegem, cumparam si daruim un cadou o facem cu cea mai buna intentie. Fie ca ne dorim sa aducem un zambet pe fata persoanei dragi, fie ca este un gest de complezanta sau o necesitate, incercam sa multumim, pentru ca si noi sa fim multumiti apoi.

Exista insa multe gafe care se pot face, fara voia noastra, in acest proces dificil de alegere a unui cadou. Voi incerca sa enumar cateva, care trebuiesc evitate cu orice pret.

  • nu lasati eticheta cu pretul pe produsul cumparat – o neatentie care te poate costa respectul celor din jur. Se poate interpreta usor ca un semn de aroganta din partea ta, daca produsul a fost unul scump, sau se poate sa dai nastere la polemici, daca produsul a fost prea ieftin.
  • evitati sa cumparati femeilor haine – marimile de la imbracamintea pentru femei sunt foarte “tricky”. O femeie poate purta haine si de marimea S si de marimea M, depinde de producator si de materialul din care este realizat. Cateodata este mai bine sa cumparati marimi mai mici decat marimi mai mari. Daca ii luati o bluza marimea XL si ea de fapt poarta M, va fi extrem de indignata si veti reusi sa va faceti un dusman dintr-un prieten.
  • nu cumparati bibelouri sau statuete – decat daca este vorba de opere de arta. Aceste statuete, bibelouri sau alte chinezarii sunt o povara pe umerii celui cadorisit. Prima lui intentie va fi sa le arunce, dar nu va vrea sa va jigneasca. Probabil va scoate acele obiecte la vedere doar cand veti veni in vizita.
  • nu cumparati cadouri cu tenta negativa – de exemplu creme anticelulitice, chiloti care strang abdomenul, abonamente la sali de sport (pentru persoane mai plinute) sau alte produse care in loc sa fie apreciate, vor veni ca o jignire pentru persoana in cauza.
  • nu cumparati seturi formate din deodorant, geluri de dus, sampon – Sunt cele mai uzuale cadouri deoarece sunt deja frumos ambalate, la preturi convenabile. Sunt insa nepotrivite si ar putea indica faptul ca iti doresti ca persoana in cauza sa foloseasca mai des acele produse.
  • nu daruiti plicuri cu bani – Stiu, nu aveti timp sa cautati un cadou, insa plicurile cu bani sunt o solutie nepoliticoasa. Rugati pe cineva sa mearga sa caute un cadou, cumparati un cadou de pe internet, insa nu daruiti plicuri cu bani.
  • nu cumparati carti “self help” – iarasi un cadou cu tenta negativa. Daca persoana in cauza are probleme, nu trebuie sa ii reamintim de ele atunci cand este sarbatorita.

La sfarsit, cateva articole cu idei de cadouri:

Pentru barbati: http://www.mihaelaanghel.com/2010/01/22/idei-de-cadouri-pentru-barbati-part-1/

Pentru femei: http://www.mihaelaanghel.com/2010/01/21/idei-de-cadouri-de-la-carturesti-ceai-si-accesorii/