Te trezeşti. Iei micul dejun. Sau sari peste el. Te speli, te piepteni, deschizi şifonierul. Pierzi câteva minute pentru a alege hainele potrivite pentru ziua de azi. Alegi o fustă sau pantaloni? O cămaşă elegantă sau o bluză casual? Te parfumezi, te aranjezi, eşti gata. Poţi pleca spre serviciu. Şi ieşi din casă.
Fără să ştii că nu te vei mai întoarce niciodată.
Cum ar fi să ştii că astăzi este ultima ta zi? Cum ar fi să ştii că ai dormit ultima noapte, că ai visat ultimele vise? Că ai vorbit ultima dată cu cei dragi?
Cum ar fi să ştii, atunci când îţi serbezi ziua de naştere şi priveşti lumânările în forma numărului de ani pe are îi împlineşti, că va fi ultimul tău tort? Că vârsta ta nu se va mai modifica, că nu vei mai trăi încă un an?
Cum ar fi să ştii că nu vei apuca să faci copii? Că nu vei reuşi să te bucuri de împlinirile profesionale pentru care ai muncit atâţia ani?
Cum ar fi să ştii că fără să-ţi dai seama, că fără să ai vreo vină, că fără să te aştepţi chiar deloc, vei muri?
Eu, la cei 26 de ani, mă simt cutremurată când aud de altcineva, tot de 26 de ani, care brusc, deodată, nu mai este. Realizezi că tinereţea nu te fereşte de nimic. Îţi dai seama că uneori sănătatea nu are nici o importanţă. Suntem la mâna destinului.
Street Delivery a luat naștere în 2006 la București din dorința de recucerire a spațiului public pentru pietoni și comunitate. De atunci și până în prezent au avut loc la București 7 ediții ale festivalului, iar la Timișoara 6 ediții. Anul acesta organizăm și la Iași prima ediție de Street Delivery închizând strada Vasile Pogor pentru 3 zile (14, 15 și 16 iunie) și deschizând-o pentru oameni.
Festivalul este unul dedicat arhitecturii și artei, iar anul acesta are ca temă central conservarea patrimoniului și promovarea unei arhitecturi de calitate. Alegerea străzii Vasile Pogor ca locație nu a fost o aleatorie. Alegerea noastră s-a bazat pe o analizare a potențialului străzii, atât ca poziționare, cât și ca valoarea istorică. Pe lângă situarea Muzeului Literaturii Române și a Palatului Copiilor Iași pe această stradă, la capătul ei este si Muzeul “Nicolae Gane”, de care, însă, nu foarte multă lume știe. Orașul este un organism viu, care, dacă nu este îngrijit cum trebuie se degradează, de aceea dorim sa activăm, consultăm și implicăm comunitatea locală în diverse activități ce țin de modelarea spațiului public. Trebuie să învățăm că fiecare dintre noi, ca parte din comunitate, are dreptul și totodată obligația să se asigure că bunurile publice se vor păstra și vor rezista vremii. Street Delivery reprezintă o modalitate de punere în practică a ideilor neconvenționale, deoarece evenimentul încurajează proiectele experimentale și instalațiile interactive care prezintă alternative de trai frumos, un echilibru între artă și viața de zi cu zi.
Scopul Street Delivery este recuperarea spațiului public care este pierdut în detrimentul automobilelor și construcțiilor moderne și totodată regăsirea sinelui pierdut în rutina casă-serviciu. Strada nu este doar pentru circulație, doar o modalitate de a ajunge de la punctul A la punctul B, prin acest festival dorim să îi dăm străzii o nouă utilitate, o folosim ca o punte între artă și comunitate, o transformăm într-un loc pentru comunicare, interacțiune și cunoaștere.
Timp de 3 zile, strada Vasile Pogor va fi un mare puzzle, iar piesele sale sunt activitățile din domenii variate. Împletind arhitectura, arta, performing arts, teatrul, filmul, muzica, activitățile sportive și atelierele vom propune o variantă de trai în care utilul se îmbină cu plăcutul. Dintre invitați și participanți îi putem enumera pe Pisica Pătrată, Ache77 (pe partea de artă urbană), Lights Out, Silent Strike & Dan Basu, Fine It’s Pink (muzică), însă mai sunt mulți alții, în total avem peste 70 de proiecte și activități.
Împreună învățăm să înfrumusețăm spațiul public, învățăm să locuim în oraș!
Nu obişnuiesc să particip la concursuri de acest tip, dar Alice pune la bătaie premii atât de faine încât n-am cum să stau deoparte. De această dată este vorba de 3 nopţi de cazare pentru 2 persoane la Hotel Aqua 3* din Băile 1 Mai, cu SPA inclus.
3 lucruri care îţi plac la camere
În primul rând apreciez că este internet în camere. V-am mai povestit că am nevoie de net chiar şi în vacanţe, pentru că am de verificat mailuri şi comenzi.
Un alt lucru care îmi place este dotarea camerelor cu aer condiţionat. Este foarte aiurea să fii în vacanţă şi să nu poţi dormi noaptea pentru că îţi este prea cald.
Îmi mai place şi baia. Din câte am văzut în poze este modernă, curată, dotată cu tot ce ai nevoie.
3 facilităţi ale hotelului care te încântă
Piscina interioară cu jacuzzi este primul lucru pe care l-am observat când am “răsfoit” site-ul. O facilitate care chiar mă încântă.
Interesante sunt şi duşurile emoţionale, nu am încercat până acum aşa ceva şi am mai auzit şi-aş fi curioasă cum este.
Un plus sunt şi aparatele de fitness, pentru o vacanţă mai sportivă şi sănătoasă.
Cum ar arăta sejurul tău în Băile 1 Mai?
Aş încerca (în măsura timpului disponibil) tot ce a menţionat Alice. Aş vrea să merg la Peştera Urşilor, n-am avut ocazia până acum. Aş trage o fugă şi până la Băile Felix, este un loc special pentru mine şi nu l-am mai văzut de vreo 12 ani. Şi dacă se poate, da, aş intra un pic şi în Ungaria.
Ce ai încerca din oferta hotelului?
Prima dată aş încerca piscina cu jacuzzi. Nu vor rămâne neexplorate nici celelalte tratamente SPA: băile de plante sau duşurile emoţionale.
Din ofertele de vară prezentate mai jos tu ce tip de masă preferi în vacanţe: Mic dejun – Demipensiune sau Pensiune completă?
Oferta 1. Extrasezon până în 21 iunie – 7 zile/6 nopţi loc în camera dublă + 1 noapte bonus + SPA inclus + parcare gratuită
125 euro cazare cu mic dejun
150 euro cazare cu demipensiune
180 euro cazare pensiune completă
Oferta 2. În plin sezon după 21 iunie până în 1 septembrie – 5-6 nopţi loc în camera dublă + 1 noapte bonus + SPA inclus + parcare gratuită
138 euro cazare cu mic dejun (5 nopţi)
180 euro cazare cu demipensiune ( 6 nopţi)
199 euro cazare cu pensiune completa (6 nopţi)
Cred că demipensiune. Pensiunea completă presupune să ajungi la hotel în timp util pentru cină şi este dificil atunci când vrei să vizitezi, să umbli peste tot.
Hotel Aqua pune la dispoziţia clienţilor biciclete! Tu foloseşti bicicletele în vacanţă?
N-am folosit în vacanţe, însă am o bicicletă şi intenţionez să merg mai des cu ea.
Cam astea au fost întrebările. Cine ştie, poate am noroc. 🙂
Am primit de la Victoria mai multe lepşe în ultimul timp, dar de-abia acum reuşesc să onorez una din ele. Nu voi respecta chiar tot ce se cere la leapşă, nu voi nominaliza alte bloguri, cine vrea să o facă să mă anunţe, am să-i adaug numele şi link-ul în articol.
Biscuiţi sau tort/prăjitură?
Tort. Dar nu orice fel de tort. Ori unul făcut de mine, pentru că eu ştiu cel mai bine ce-mi place, ori unul cumpărat de la Cake Expert, cofetăria mea preferată. Majoritatea cofetăriilor fac torturi cu multă frişcă sau alte compoziţii de la care mi se face rău.
Ciocolată sau vanilie?
Ciocolata. Vanilia îmi place doar la îngheţată. (more…)
Vă vine să credeţi că până acum nu am mai avut bujori în casă şi nici măcar nu am mirosit vreodată vreo astfel de floare? I-am văzut în piaţă, mi-au plăcut mult şi am luat un buchet acasă. Credeam că nu au vreun miros, până m-am apropiat şi l-am simţit. Un parfum ce aduce a trandafiri, dar mai dulce, l-aş asemăna cu dulceaţa de trandafiri. Şi m-am îndrăgostit. Bujorii sunt de acum printre florile mele preferate.
De căpşuni
Prima porţie de căpşuni din acest an. Sunt dulci, gustoase şi atât de parfumate! De-abia am avut răbdare să ajung acasă, să le spăl şi curăţ. Parfumul lor era atât de îmbietor!
De îngheţată bună
Un desert perfect compus din îngheţată de vanilie cu biscuiţi Oreo, căpşuni şi banane.
Nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. În sfârşit am urmărit o comedie care chiar m-a amuzat, m-a făcut să mă simt bine şi mi-a trezit curiozitatea. Mi-era dor.
În film joacă câţiva actori cunoscuţi, cum ar fi Rose Byrne, Minnie Driver, Anna Faris şi Simon Baker (The Mentalist). Este vorba despre un cuplu, Nat şi Josh, care se căsătoresc după doar 7 luni de relaţie. Prietenii lor nu le dau prea mari şanse de reuşită, mai ales că nu au foarte multe în comun. Pe parcursul unui an de căsnicie, cei doi descoperă că într-adevăr nu sunt compatibili. Nat cunoaşte un tânăr om de afaceri, Guy, care o surprinde cu romantismul său. Josh realizează că fosta sa prietenă Chloe încă îl iubeşte. Ce vor alege ei, dacă îşi vor salva căsnicia sau nu, veţi afla din film.
În zilele noastre suntem bombardați cu informații. Din toate părțile. Ai zice că e ceva bun, însă tocmai faptul că avem atât de multe surse de informare trezește frustrări în noi. Nu mai știi ce să alegi, în cine să ai încredere, nu mai știi ce e bine. Dacă îți iese prost, te deprimi și te simți vinovat că ai ales greșit. Dacă îți iese bine, nu te poți bucura că te gândești că puteai alege mai bine, ca să-ți iasă perfect. Suntem greu de mulțumit pentru că având atât de multe alegeri la dispoziție avem impresia că TREBUIE să găsim soluția perfectă.
E valabil în absolut tot ce ne înconjoară. Gândiți-vă puțin la alimente, la ouă și carne de exemplu. Sau la tipul de alimentație, cum ar fi cel vegetarian. Sau la medicamente, oricare ar fi ele. Sau la cum e bine să-ți crești copilul. Dacă e bine sau nu să faci o facultate. Dacă e bine să pleci sau nu din țară. Și tot așa.
Sunt și lucruri care cu siguranță știm că ne fac rău. De ce? Pentru că s-a demonstrat științific și pentru că este un fapt acceptat de toată lumea. De exemplu fumatul. Dar există oameni care fumează o viață și nu au nici o problemă. Deci mereu vor exista și excepții de la regulă.
Dar să revenim la acele lucruri despre care încercăm să ne facem o părere, ca să putem lua o decizie, una cu rezultate cât mai bune pentru noi. Începem să primim informații. De peste tot. După care încercăm, testăm, cu diverse rezultate. În funcție de ce observăm pe noi, recomandăm mai departe. Asta nu înseamnă că deținem adevărul absolut ci doar că pentru noi a funcționat, a mers, și putem doar spera că și pentru altul o să funcționeze la fel de bine.
Nu știu dacă ouăle sunt bune pentru alimentație sau nu. Nu știu dacă un stil de viață vegetarian este sănătos sau nu. Nu știu dacă e bine sau nu să faci o facultate, un master, să pleci sau nu din țară. Nu știu dacă e bine să-ți vaccinezi copilul. Nu știu sigur dacă Dumnezeu există sau nu, dacă există viață după moarte. Nu știu sigur 100%, orice aș crede eu. Nu dețin adevărul absolut. Pot să spun că nu sunt convinsă de multe lucruri și în ceea ce mă privește, deși s-ar presupune că eu mă știu cel mai bine.
Dar pentru mine am făcut o alegere. Cea mai bună după părerea mea, că doar nu-mi doresc răul și nu-mi voi face în mod conștient rău. Și așa și voi, fiecare alege din sursele de informare ce crede că e bun pentru el. Nu o să ne încredem orbește în nimeni, nu o să ne construim viața pe sintagma “Crede și nu cerceta”.
Sfatul meu? Găsiți soluțiile care sunt cele mai bune pentru voi. Obiectivul vostru principal trebuie să fie fericirea și bunăstarea voastră. Nu contează ce zice/ce crede altcineva. Nu aveți cum să-i mulțumiți pe toți. Dacă acțiunile voastre nu-i afectează în mod real pe cei din jur, dar vă fac pe voi fericiți – go for it!
* Văzut la ştiri, poate aţi auzit şi voi: o tânără mămică, adeptă a regimului raw vegan, a dat un interviu despre efectele mai puţin plăcute ale unui astfel de regim după ce atât ea, cât şi copilul ei, au început să aibă probleme de sănătate. Tânăra a avut şi un blog, de succes, în care posta reţete şi informaţii despre regim. Era atât de entuziasmată şi avea atât de multă încredere în beneficiile acestui regim încât a ales şi pentru copilul ei un astfel de mod de viaţă. Până când au apărut problemele. Acum a închis blogul şi vorbeşte deschis despre greşeala ei. O felicit pentru asta.
A greşit ea atunci când a vorbit pe blogul ei despre ceva în care credea cu adevărat? Nu. Este responsabilă dacă vreun cititor al blogului, inspirat de entuziasmul ei, a început acest regim şi a avut probleme? Eu zic că nu. Pentru unii poate acest regim face minuni. Pentru alţii creează probleme. Treaba noastră este să culegem informaţiile, să le analizăm, să alegem şi să ne asumăm eventualele riscuri.
M-am dus la salon cu gândul că-mi voi face unghii lila, cu buburuze şi flori, dar până la urmă m-am îndrăgostit de manichiura Oanei (manichiurista mea) şi am vrut şi eu acelaşi model.
Este vorba de un degrade, cu vreo 4 nuanţe – lila şi 3 tipuri de roz + sclipici. În poze culorile par mai şterse decât în realitate. Rozul este mai intens, însă nu ţipător. Îmi place mult cum a ieşit, elegant şi simplu. Este o manichiură potrivită şi pentru ocazii deosebite.
Nu este prima dată când aleg să-mi fac un degrade – în decembrie am avut pe unghii un model cu bleu.
În ultima săptămână din aprilie ni s-a propus să mergem la Buşteni cu nişte prieteni. Când am aflat n-am mai întrebat nimic, am zis un mare “DA!”. Mi-era dor de umblat, voiam să mai ies puţin din oraş.
Aşa că pe 1 mai am plecat spre munte. De data asta cu maşina mea, pentru că este mai economică, consumă mai puţin. Şi prin urmare am condus eu. Întâi pentru că aşa am vrut şi apoi pentru că de fapt numai eu aveam actele la mine. Am ajuns după-amiază, ne-am cazat la Pensiunea Iri. Numele sună puţin ciudat, dar vă asigur că este o pensiune foarte ok.
Vedere de la balcon
Pensiunea are o parcare măricică, au încăput la un moment dat şi 8 maşini. Camerele sunt mari, cu o vedere superbă spre munte. Sunt dotate cu frigider, televizor, internet wireless (mie nu prea mi-a mers), pat matrimonial, baie cu cabina de dus. Pentru 3 nopţi de cazare am plătit 350 lei. Pensiunea are restaurant, dar se comandă din timp mâncare şi se prepară. Micul dejun costă 20 de lei/persoană iar prânzul sau cina 30 de lei.
Cele 4 zile la munte le-am petrecut plimbandu-ne prin staţiuni. Am fost prin Buşteni şi Sinaia, şi am făcut doar “window travelling” în Predeal şi Azuga. Am fost dezamăgită de unele restaurante din Buşteni, respectiv Sinaia. Am primit porţii mici şi scumpe, servire destul de proastă, mâncare nu tocmai remarcabilă, meniuri slăbuţe şi am avut surpriza nici să nu ni se dea bon la un restaurant din Sinaia care părea a fi ok (arăta bine şi era aglomerat). O altă surpriză neplăcută a fost la un mic supermarket din Buşteni care vindea carne expirată. Noroc că eu mă uit mereu la data de expirare.
Nu putea lipsi un drum cu telecabina pe platoul Bucegi, la Sfinx & Babele. N-am mai fost acolo de când eram mică. Nici nu-mi mai aminteam mare lucru. Un drum dus-întors cu telecabina Buşteni-Babele costă 68 de lei. Pe platou ne-am trezit cu o grămadă de zăpadă şi noi toţi eram în adidaşi. Ne-am descurcat până la urmă.
După vreo oră de plimbări, poze şi inspirat aer curat am luat o altă telecabină spre Mănăstirea Peştera Ialomiţei, dus-întors 30 de lei/persoană. Aici nu mai fusesem, nici nu ştiam de acest loc. Am mers o mulţime pe jos, am urcat şi coborât tot felul de scări, am admirat o cascadă şi am ajuns la Mănăstire. Biletul de intrare costă 8 lei. Am avansat spre Peşteră – drumul se îngusta, aerul era din ce în ce mai umed, picura apă de sus, era apă peste tot, poduri din lemne puse pe jos, scări mici. Peştera Muierii nu mi s-a părut la fel de înfricoşătoare, poate pentru că eram cu însoţitor. Aici eram singuri, de capul nostru. N-am fost chiar până la capăt, ne-am întors că de-acum era cam aiurea treaba. 🙂
Într-o altă zi din vacanţă am mers până în Braşov. Am urcat şi până în Poiană unde iarăşi nu mai fusesem de ani buni. Ne-am plimbat prin Piaţa Sfatului, am mâncat o îngheţată foarte bună, am stat pe o băncuţă şi-am admirat clădirile vechi şi străduţele simpatice. Iubesc Braşovul, mi se pare un oraş atât de frumos şi boem. La fel de mult îmi place şi Sibiul. M-aş plimba ore în şir pe străduţele din aceste oraşe, îmi sunt tare dragi. Tot în Braşov ne-am oprit şi la McDonalds, am vrut să gustăm McMicii să vedem cum sunt. 🙂
Cam asta a fost la munte. Per total a fost o vacanţă destul de scumpă, am cheltuit cam 1100-1200 de lei pentru 2 persoane cu benzina, cazarea şi mâncarea (aş menţiona şi costurile cu telecabina care sunt mari – 68X2 + 30X2). Şi încă am făcut economie, n-am mâncat numai la restaurant şi n-am cumpărat tot felul de suveniruri. Dar am zis că merităm să ne bucurăm într-un fel mai deosebit de zilele libere de Paşte. Oricum dacă nu plecam la munte cheltuiam banii pe tot felul de dulciuri şi mâncăruri de Paşte, ieşiri în oraş şi probabil haine, aşa că n-am ieşit nici în câştig, nici în pierdere.
În plus eu mereu zic că banii daţi pe călătorii nu sunt bani pierduţi. Aş investi oricând în călătorii, mai degrabă decât în haine sau orice altceva.
Strada Ficţiunii este o colecţie de cărţi dragă mie, de aceea mă bucur să anunţ că editura ALLFA, parte a Grupului Editorial ALL, aniversează doi ani de la lansarea ei, cu spectacolul de teatru Elling, ce se va juca marţi, 14 mai, pe scena Teatrului de Comedie.
Piesa de teatru Elling are la bază romanul Fraţi de cruce, de Ingvar Ambjørnsen, ce va fi lansat în aceeaşi seară pe scena Teatrului de Comedie în prezenţa lui Alex. Ştefănescu (critic literar), George Mihăiţă (director Teatrul de Comedie), Viorel Zaicu (director editorial Grupul Editorial ALL) şi Mario De Mezzo (CEO Grupul Editorial ALL).
Fraţi de cruce, de Ingvar Ambjørnsen, unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi autori norvegieni contemporani, a apărut de curând în colecţia Strada Ficţiunii, traducere din limba germană de Monica-Livia Grigore. Romanul lui Ambjørnsen, care a fost adaptat într-un film nominalizat la Oscar, reuşeşte să ofere, prin vocea şi privirea unice ale protagonistului său, o viziune surprinzător de profundă asupra vieţii. Fraţi de cruce este în acelaşi timp un elogiu adus prieteniei şi o meditaţie asupra societăţii contemporane. Ambjørnsen creează, din încercarea lui Elling de a se integra în lumea din afara coconului protector al casei sale, o comedie duioasă, deşi niciodată siropoasă. Îl înzestrează pe Elling cu o voce copilăresc de directă, căreia îi adaugă însă un strop de furie, suficient cât să transforme tonul cărţii într-unul captivant şi excentric.“ (The Guardian)
“Colecţia Strada Ficţiunii a crescut mult în aceşti doi ani. Aşa cum ne-am dorit, a devenit o colecţie puternică, cosmopolită, dinamică, în care orice cititor va găsi cel puţin o lectură pe gustul său. Strada Ficţiunii reuneşte autori clasici, mai puţin cunoscuţi publicului român, autori contemporani extrem de talentaţi şi autori de bestseller, ale căror scrieri au făcut deja înconjurul lumii. Iuri Dombrovski, Italo Calvino, Luis Landero, Jim Crace sau Simon Toyne sunt autori care s-au bucurat de aprecierea largă a publicului roman.”, a declarat Mario De Mezzo, CEO Grupul Editorial ALL.
Eu le doresc să ne încânte cât mai mulţi ani cu cărţi la fel de reuşite. 🙂
Acest site foloseste cookie-uri. Continuarea navigarii implica acceptarea lor.
