După 2 săptămâni, s-a încheiat concursul realizat în colaborare cu librăria online Libris.ro. Am ales câştigătorul cu ajutorul sistemului random.org – comentariul câştigator este cel cu numărul 19.
Felicitări A-Z, ai câştigat cartea Viaţa secretă a albinelor de Sue Monk Kidd! Te voi contacta în scurt timp pentru datele de contact.
P.S. Îmi voi rezerva câteva zile pentru a citi cu foarte mare atenție toate comentariile și voi reveni cu un post în care voi anunța câștigătorul ales de mine.
O discuție de zilele trecute m-a pus pe gânduri. Mi s-a povestit despre o mică ceartă între mamă și fiică pornită de la faptul că fiica nu a călcat extrem de bine niște haine de-ale soțului ei. Nu voi vorbi despre exigența mamei, așa sunt ele uneori, ci de împărțirea responsabilităților după mutatul împreună/căsătorie.
Consider că o relație se maturizează atunci când cei doi locuiesc împreună, pentru că una este să te vezi cu cel drag câteva ore pe zi, după ce în prealabil te-ai aranjat frumos, și mergeți la plimbare, în restaurante sau cafenele, sau la unul din voi acasă și vă uitați la tv sau stați de vorbă, și una e să trăiți împreună. Deodată nu veți mai împărți numai momentele distractive și de relaxare, ci și cele stresante. Fiind numai voi, fără părinți, va trebui deseori să lăsați deoparte tot și să faceți curat, să gătiți, să spălați și să călcați haine, să aveți grijă de animale sau copii. Apar și clipe de enervare când poate constați că partenerul nu-și dă silința, că face mizerie, că nu se implică la aceste munci casnice la fel ca tine. Plus nervii care apar când partenerul vrea să aducă în casă ceva ce tu nu vrei sau vrea să aranjeze ceva într-un mod care ție nu-ți place. De asemenea, când stai toată ziua împreună, îți vezi partenerul așa cum este el, cu bune sau cu rele. Nu-l mai vezi doar când e machiat, aranjat, îmbrăcat frumos. Îl vezi și dimineata, ciufulit și cu cearcăne, si atunci când e bolnav, și atunci când n-are nici un chef, și în multe alte momente proaste. Peste toate astea se trece cu un pic de compromis, cu iubire și răbdare, iar în final se poate conviețui în armonie.
În cazul nostru, responsabilitățile au fost împărțite pe parcurs, după ce ne-am cunoscut mai bine felul de a fi și de a trăi. Am venit amândoi de acasă cu un stil de viață relaxat. Niciunul din noi nu avea mari responsabilități când stăteam cu părinții, nu spălam, nu călcam, nu făceam mâncare (decât chestii simple), nu făceam curat. Am fost amândoi răsfățați de părinți, și din acest motiv ne-a fost puțin dificil să ne descurcăm singuri.
În primul an de facultate (și de locuit împreună) eu încă îmi duceam hainele mamei mele, să le spele și să le calce. Mâncare luam de la bunici și părinți, curățenie mai făceam noi, sau mai angajam pe cineva să vină să ne facă, o dată pe lună, o curățenie mai serioasă.
Pe parcurs, încet, încet, am învățat să ne mai descurcăm și singuri. În prezent eu sunt responsabilă cu spălatul vaselor (activitatea casnică care îmi face cea mai mare plăcere), curățenia din bucătărie și baie, curățat pe jos, atârnat rufe, aranjare în dulap, șters praful. El dă cu aspiratorul, duce gunoiul, spală rufele (le pune în mașina de spălat), șterge uneori și praful, se ocupă de becuri și alte treburi mai bărbătești (cum le zic eu 😛 ). De călcat își calcă fiecare, mâncare facem amândoi, în funcție de timp și chef.
Despre Elf am tot auzit în ultimul an și asta numai de pe blogurile de frumusețe pe care le mai parcurg. Compania ar trebui să le recompenseze pe fete, datorită lor s-au făcut atât de cunoscuți. 🙂
Și dacă am tot auzit lucruri bune, am intrat și eu pe site, m-am minunat de prețurile foarte, foarte mici la gama Essential, așa că m-am gândit să le încerc și eu și mi-am comandat 3 produse de care chiar aveam nevoie: un gloss, un ruj și un fard de pleoape.
Rămăsesem de ceva timp fără gloss. Nu am mai cumpărat altul deoarece mă cam enervează faptul că se lipește părul de buze la orice adiere ușoară a vântului. Eh, am trecut peste asta și am ales luciul de buze Super Glossy cu SPF 15, nuanța Pink Kiss. Are un gust foarte plăcut, însă e important să știți că printre ingrediente se găsesc și parabeni. Prețul este foarte convenabil, doar 8 lei. Din câte am observat rezistă pe buze și îmi place și culoarea pe care am ales-o. Nu am vrut ceva foarte vizibil, ci o nuanța finuță, delicată, care să dea doar puțină culoare buzelor.
La ruj am ales o nuanță mai puternică, și anume Seductive. Aș fi preferat Classy, dar când am făcut comanda nu era pe stoc. Prețul este tot de 8 lei. Îmi place și acest produs, deși la fel ca și luciul de buze, conține parabeni. Culoarea e puțin cam puternică pentru mine, dar o mai atenuez puțin cu un șervețel și este ok. Nu rezistă foarte mult pe buze, trebuie reaplicat după ce se ia masa sau după vreo oră, două.
Acum câțiva ani, când am început să am un abonament rezonabil la internet care să-mi permită să fiu online 24 ore din 24, iubeam acest program de chat. Stăteam online de dimineață până seara, îl închideam doar când mergeam să dorm – deși uneori nici atunci măcar. Fie că eram la calculator sau nu, fie că eram în casă sau nu, eram conectată pe Yahoo Messenger.
Îmi amintesc de o întâmplare din acei ani, când am lăsat deschis YM vreo 2 zile, timp în care am fost plecată și n-am mai avut acces la calculator. Prezentam un idle de zeci de ore, motiv pentru care prietena mea cea mai bună chiar s-a speriat, a crezut că am pățit ceva. 🙂
Înțeleg motivația de atunci – voiam să fiu mereu la dispoziția prietenilor și colegilor, să putem comunica ușor și rapid, să pot primi mesaje oricând. Era mai simplu decât e-mailul, mai ieftin decât telefonul și îți dădea și posibilitatea de a relua legătura cu foști colegi sau cu prieteni cu care altfel ar fi fost dificil de discutat.
Nu m-aș fi gândit atunci că mă voi sătura vreodată de Messenger. Însă s-a întâmplat. Nu știu dacă e vorba doar de faptul că am crescut, că nu mai am aceeași dorință de a comunica non stop, sau de saturație, dar pot spune că a ajuns să mă enerveze să fiu “online”.
Acum stau foarte puțin timp conectată la YM. De obicei când sunt la birou, pentru a comunica rapid cu colegii, fără să țipăm unul la altul, și când mai doresc să vorbesc cu unii prieteni. Mai intru și atunci când îmi amintește iubitul meu, că noi avem calculatoarele în camere diferite și ne este mai ușor să comunicăm pe messenger, decât să strigăm unul la altul. În rest prefer liniștea din casă. Într-un fel e mai cinstit, atât pentru mine cât și pentru lista mea de prieteni, să fiu online doar când am timp pentru comunicare. Așa nu risc să jignesc pe nimeni, nu trebuie să refuz, nu e nevoie să-mi întrerup treaba pentru întrebări sau socializare.
Nu sunt singura care s-a săturat de YM. Observ că din ce în ce mai mulți prieteni nu stau online sau stau pe invisible, ca să nu fie deranjați de nimeni. Parcă se reia povestea cu mIRC – înnebuniți la început, petreceam ore întregi vorbind cu colegi sau prieteni, după care…pauză. Atunci a fost YM o alegere mai convenabilă, acum parcă FB-ul este mai simplu, având și program de chat. Pentru mine însă conversațiile în timp real au fost înlocuite de e-mail. Prefer să comunic prin e-mail, atunci când pot, am timp și chef.
Harvest Apple Spice de la TeaForte a fost primul ceai încercat în cana KATI și de asemenea, primul ceai încercat în primul weekend cu adevărat ploios de toamnă. Face parte din cutia Warming Joy Tea Petite Ribbon, din colecția toamnă-iarnă Warming Joy Tea Collection (ediție limitată).
Ingredientele sale sunt: rooibos, scorțișoară (organic), bucăți de mere, hibiscus, aromă naturală de măr, cuișoare, aromă naturală de scorțișoară, alte arome naturale, căpșuni și zmeură. Pentru preparare, se folosește apă la temperatura de 100 grade Celsius și un timp de infuzie de 3-5 minute.
Aproape imediat ce așez piramida de ceai în apă, camera este invadată de un parfum plăcut de măr și scorțișoară, ce-mi amintește de prăjituri și de ștrudel cu mere.
Gustul este interesant, predominant de măr și scorțișoară, dar cu note secundare de căpșuni și zmeură. Așadar nu e un ceai obișnuit cu măr și scorțișoară, vine și cu ceva nou. Nu este deloc acrișor, ci ușor dulceag, foarte plăcut și aromat.
L-am băut neîndulcit însă apoi chiar mi-a părut rău că nu am adăugat și o linguriță de miere, cred că Harvest Apple Spice ar fi fost și mai delicios.
Cana KATI mi-a ținut ceaiul cald timp de aproximativ 90 de minute, după 120 de minute fiind cam la temperatura camerei, deci nu rece. Foarte util, mai ales că eram răcită și aproape că nu suportam să beau ceai rece (sau alte băuturi reci).
Am primit primul meu cadou din această toamnă. Și nu orice fel de cadou, ci un cadou legat de pasiunea mea pentru ceai, deci cu atât mai prețios pentru mine.
TeaForte mi-au trimis o cutie superbă cu 10 infuzii sub formă de piramidă, Warming Joy Petite Ribbon Box, și o cană cu infuzor KATI în nuanța Cranberry Red. Vă mulțumesc mult pentru dar, m-am bucurat foarte mult și cu siguranță toamna mea va fi mult mai călduroasă alături de ele. 🙂
Sortimentele de ceai vor fi prezentate aici și/sau pe TeaMug, dar până atunci vreau să vă prezint colecția de ceaiuri și accesorii pentru ceai toamnă-iarnă de la TeaForte, pentru că mi se par tare drăguțe, elegante, ideale pentru a fi făcute cadou (atât celor dragi cât și nouă, că doar și noi merităm să ne răsfățăm cu lucruri frumoase).
În primul rând m-au încântat denumirile ceaiurilor și a cutiilor cu selecții (Warming Joy Petite Ribbon Box – How cute is that? 🙂 ). De forma de prezentare nici nu mai zic, TeaForte ne-a obișnuit cu cutiile de ceai selecte, cu piramidele de ceai ce arată absolut perfect, cu modul de aranjare al piramidelor în cutii, ce ocupă spațiul elegant și bine.
Dacă de ceaiuri mai auzisem, nu știam de cana KATI. Este nou adusă, în mai multe modele (le puteți observa în pozele de mai jos), foarte utilă și frumoasă. Are o capacitate de 340 de ml, pereți dubli din ceramică și infuzor din oțel inoxidabil. Cana fără toartă păstrează ceaiul fierbinte datorită celor 2 pereți din care este alcătuită, ceea ce oferă un confort sporit în manevrare. Poate fi folosită în cuptorul cu microunde și în mașina de spălat vase.
Chiar îmi doream o cană (sau ceainic) care să țină băutura cât mai mult timp caldă, mai ales că a venit și frigul. Deși nu are toartă, să nu vă faceți griji că nu veți putea manevra cana – am pus apă fiartă în ea și cu toate astea am putut pune mâna să o ridic, pereții dubli păstrează bine căldura înauntru. Voi reveni într-un articol viitor cu mai multe detalii despre ea.
Mi s-a părut foarte frumoasă și ceașca din porțelan din colecție (ultima poză de sus), în aceeași nuanță Cranberry Red. Ceașca poate fi achiziționată într-o cutie de cadou – Warming Joy Ensemble, alături de piramide de ceai. Un cadou mai mic poate fi Pyramid Duo, cu doar 2 piramide de ceai, aromele Harvest Apple Spice și Winter Chai. Cea mai mare cutie din colecția de toamnă-iarnă este Warming Joy Ribbon Box, cu 20 piramide și 5 sortimente de ceai: Harvest Apple Spice, Winter Chai, Hazelnut Truffle, Vienna Cinnamon și Moroccan Orange Blossom. Toate aceste sortimente se regăsesc și în cutia Warming Joy Petite Ribbon Box, așa că voi avea posibilitatea să vi le prezint pe toate.
Cred că aceste cutii cu ceai și accesorii de ceai sunt perfecte pentru a fi dăruite de Sărbători, unui pasionat de ceai, dar nu numai. Nu cred că ar fi vreo fată care nu ar fi încântată de un asemenea cadou. Prețurile pornesc de la 20 lei, deci zic eu rezonabil, și pot fi cumpărate online, de pe TeaForte.ro, dar și din magazinul Good Point din Iași (așa am înțeles de pe Facebook, sper să nu greșesc).
Duminică seara, cuibărită bine în brațele iubitului, îmi pun deoparte ochelarii și mă pregătesc de somn. Brusc, îmi apare în minte o imagine: eu, marți, la bancă, scoțând ștampila firmei din geantă, semnând un ordin de plată. Dar am mai luat ștampila de la bancă? Sau am uitat-o acolo? Îmi amintesc apoi că vineri nu am găsit ștampila pe biroul meu, așa că am folosit-o pe cea din biroul de contabilitate. Deci am uitat-o. La bancă. Cu siguranță.
Mă trec fiori reci. Încep ușor să intru în panică. Mă gândesc la diverse…Oare au pus-o cei de la bancă bine? Dar de ce nu m-au sunat că au găsit-o? Oare a luat-o cineva care a trecut pe acolo? Apoi încep să mă gândesc că am pierdut-o tocmai marți iar azi deja e duminică.
Încerc să adorm. Mă tot consolez că acum nu am ce face, trebuie să aștept până mâine dimineață, să mă duc să întreb la bancă. Dar ia și adoarme acum dacă mai poți. Mă gândesc la ce trebuie făcut în continuare, dacă nu găsesc ștampila. Trebuie să o declar nulă, să fac ștampile noi, care să fie diferite de cele de acum, să mă duc la bancă să fie înregistrată noua ștampilă alături de specimenul de semnătură. Destul de mult de umblat, pe vremea asta urâtă, în condițiile în care mai sunt și răcită…și pentru ce? Pentru că am fost amețită.
Reușesc să adorm. A doua zi mă îmbrac mai repede ca niciodată, la 8 și 5 minute sunt deja ieșită din casă. Ajung în zona biroului, grăbită să parchez să ajung la bancă, să clarific odată situația, da locuri de parcare ioc. Sunt Zilele Iașului, tot centrul e plin de furgonete, parcările de la Palatul Culturii și din spatele Halei Centrale sunt blocate. Parchez într-un final tocmai la Teatrul Național, merg prin frig și un pic de ploaie până la bancă. Nervoasă și supărată pe mine blestem că avem cont tocmai la OTP Bank și nu la ING. Pentru fiecare extras de cont, pentru fiecare ban pus sau scos din cont, trebuie să merg la bancă cu buletinul și ștampila. Noroc că e cât de cât aproape de birou. Trebuie să deschidem cont la ING, neapărat.
Ajung la bancă, doamna de acolo mă asigură, foarte sigură pe sine, că nu am lăsat acolo nici o ștampilă. Mă întorc la servici, încep să caut sub birouri căci parcă îmi amintesc că am dat jos niște obiecte de pe masă săptămâna trecută. Nu găsesc nimic. Mă hotărăsc să-mi sun șeful să-l întreb dacă nu cumva a luat el ștampila, fiind sigură că nu s-a întâmplat așa ceva. Mă aștept și la un pic de ceartă și nervi din partea lui, pe care îi merit cu prisosință.
Am descoperit cărțile de Eric-Emmanuel Schmitt de vreo jumătate de an și de atunci nu ratez niciuna, am făcut tot posibil să mi le cumpăr pe toate, chiar dacă unele nu se găseau în magazine sau erau un pic scumpe pentru numărul de pagini pe care îl prezentau. Când mi s-a oferit șansa de a citi noul volum, “Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri“, de către Libris.ro, m-am bucurat tare mult, și le mulțumesc pe această cale.
Mi-a plăcut foarte mult titlul cărții pentru că mie chiar mi se par cărțile de Schmitt unele dintre cele mai frumoase cărți din lume. Bineînțeles, titlul nu a fost ales de autor pentru a-și autocaracteriza cartea, ci este numele uneia dintre cele 8 povestiri pe care le cuprinde. În alte țări cartea a purtat numele “Odette Toulemonde”, a 7-a povestire din carte.
Cele 8 povestiri, la fel ca și alte opere de-ale autorului, inspiră la optimism, fericire și iubire. Cărțile lui mă binedispun de fiecare dată, le citesc “dintr-o răsuflare”, fără să le pot lăsa deoparte. Nu sunt greu de citit, nici nu sunt multe pagini de parcurs, însă în nici un caz nu sunt cărți mediocre. Eu vă recomand să le citiți pe toate. Începeți cu “Oscar și Tanti Roz” și veți vedea că nu veți mai putea să vă opriți.
În ceea ce privește cartea prezentată azi, o să spun doar câteva cuvinte despre fiecare povestire în parte.
Wanda Winnipeg
O femeie bogată, care are toată lumea la picioarele ei, redescoperă un orășel în care a trăit în copilărie, atunci când nu avea decât speranțe și vise pentru un viitor mai bun. Aici îl regăsește pe cel care a învățat-o ce e dragostea trupească. El i-a făcut un cadou atunci când ea avea doar 16 ani, acum vine timpul ca ea să-l recompenseze pentru lecțiile oferite.
E o frumoasă zi cu ploaie
Helene nu reușește să fie mulțumită de nimic. Așa e felul ei de-a fi, nu iubește nimic, nu îi place și nu îi convine nimic. Ea doar îi suportă pe toți din jur, inclusiv pe Antoine. Antoine, care este complet diferit, care vede frumusețea naturii chiar și într-o zi mohorâtă cu ploaie. Îl iubește ea pe Antoine? Asta va afla doar după ce îl va pierde.
Intrusa
Cu sprijinul sponsorului VinPremium.ro lansez un nou concurs, la care ofer cadou o sticlă de vin premium de la Crama Gârboiu – Livia Sarba.
Sârba este un soi unic, exotic, specific Vrancei. Acest vin sec din gama Livia este unul sprinten, cu o aciditate potrivită, dar care asigură că e şi corpolent, impresionând prin culoarea galben-verzuie, strălucitoare şi frumoasă.
Are un parfum intens de flori de cireş şi de piersică coaptă, este uşor şi semiaromat.
Se potriveşte cu un meniu bazat pe preparate de pasăre şi legume însă această Șarbă este un vin suficient de viguros să susţină şi o friptură de porc.
Temperatura potrivită pentru consum este la 10-11°C.
Ce trebuie să faci pentru a câştiga?
1) Dă Like paginii de Facebook a blogului VinPremium. Link aici.
Dacă nu ai cont de Facebook abonează-te la newsletter – http://eepurl.com/fH8Bs
2) Lasă un comentariu la acest articol cu cuvântul “particip”. Şi menţionează şi numele cu care ai dat like/emailul cu care te-ai abonat.
Perioada concursului: 10 octombrie – 30 octombrie 2011 (inclusiv)
Câştigătorul va fi ales de mine, prin tragere la sorţi (sistemul random.org).
Menţiuni:
SUCCES!
Am tot vrut să scriu despre acest compendiu, însă n-am avut nici timp și nici dispoziția necesară. Noroc că bunicul meu și-a exprimat dorința de a o citi, așa că am zis să vă povestesc și vouă despre ea, înainte să-i împrumut cartea.
Am cumpărat această carte de la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, a costat 20 lei. Dintre toate cărțile expuse, mi-am dorit una cu caracter general, în care să pot citi despre viața prizonierilor în timpul încarcerării lor și în care să se regăsească și pasaje care erau scrise pe pereții din închisoare și pe care n-am avut timp să le citesc în timpul vizitei.
In “Închisoarea elitei românești” 50 de pagini din 185 sunt destinate povestirii condițiilor din închisoare, în rest avem prezentată o catagrafie a eroilor care au suferit în închisoare.
Nu vă mai zic cât m-a marcat această carte, e de la sine înțeles; mi-au trebuit vreo 3-4 săptămâni să o citesc, deși nu are nici 200 de pagini și este într-un format mic. Asta e, nu degeaba era scris la Memorial “Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi“. Cel mai mult m-a întristat să văd cum au fost tratați oameni de seamă ai țării, care au contribuit la Marea Unire, fără de care România de azi nu ar mai fi fost la fel.
În prezent noi nu avem o părere prea bună despre miniștri și alte personalități ale țării, și nu fără rost, dar pe atunci oamenii din conducerea țării erau cu adevărat elita, erau oameni învățați, instruiți la facultăți de seamă din străinătate, cu doctorate, zeci de lucrări scrise în mai multe limbi, buni teoreticieni dar și practicieni. Nu erau în parlament oameni fără școală, cu 4 clase, cum s-a întâmplat în comunism și cum probabil se mai întâlnește și astăzi.
Cele aproximativ 190 de pagini sunt împărțite pe 4 capitole: Preliminarii (proiectul, compendiu), Crucificarea României (rescrierea istoriei, complexul sistem al închisorilor), Închisoarea elitei românești (locul strategic, numerele, regimul de izolare, neagra, bătaia, perchezițiile, plimbările, regimul alimentar, cruzimi și absurdități, actele de moarte, cimitirul fără morminte) și Catagrafia eroilor care au suferit în închisoarea din Sighetu Marmației. La acestea se adaugă o anexă și o bibliografie sumară.
Din capitolul 3, aș vrea să reproduc câte un fragment din fiecare subcapitol, despre condițiile de încarcerare, ca să vă puteți face o idee.
Numerele
“După internarea în închisoarea din Sighetu Marmației, nimeni nu mai avea nume. Fiecare deținut avea câte un număr mare pe spate. Astfel, deținuții erau numiți: banditul Unu, banditul Doi, banditul Trei, etc. Nimeni nu avea titlu sau profesie, nimeni nu era ministru, general, profesor, episcop sau inginer, ci bandit.”
Regimul de izolare
“[…] un gardian îl admonesta pe un deținut dintr-o celulă de la etajul întâi din latura sudică a celularului central: “Bandit! Tu aici n-ai voie să vorbești nimic, n-ai voie să strigi, n-ai voie să fluieri, n-ai voie să cânți, n-ai voie să te rogi, n-ai voie să murmuri, n-ai voie să bați în ușă, n-ai voie să bați în perete, n-ai voie să te cațeri la fereastră, n-ai voie să…n-ai voie nimic! N-ai voie!”.”
Neagra
“Aceste celule sunt mici, fiecare are lungimea de doi metri și lățimea tot de doi metri și nu au fereastră din construcție. Fiecare are ciment pe jos, nu are pat și nici alt obiect în ea decât un lanț lung, care este fixat jos, în ciment, în mijlocul ei. Deținuții, învinuiți de anumite abateri, erau duși în aceste celule pentru pedepse severe.”
