Tag: carti

Ce-am citit în 2021 (1)

Mă bucur foarte mult că am mai mult timp pentru citit și încerc să profit și să citesc cărți de calitate cât mai bună. Sunt câteva care mi-au atras atenția și aș vrea să vi le prezint pe scurt aici. Întreaga listă cu cărțile citite este aici.

Vă țineți de glume, domnule Feynman – Richard Feynman

Mi-a plăcut foarte mult această carte. Richard Feynman a fost un fizician american, câștigător al premiului Nobel. În carte povestește tot felul de întâmplări simpatice: cum a învățat să spargă seifuri unde se țineau documente secrete legate de bomba atomică, ce farse le ținea colegilor, cum încerca să agațe femei în baruri. Povestește și despre calitatea proastă a manualelor (valabil se pare și în SUA, la fel ca și în România), unde se pune accentul pe învățat pe de rost, fără exemple, fără că elevul să înțeleagă exact despre ce învață. Se citește ușor, e o lectură foarte plăcută.

(more…)

Ce-am citit în 2020 (1)

2020 a fost anul în care am simțit că am din nou timp să citesc, așa încât am profitat și am reușit să parcurg 25 de cărți. Ce mă bucură nu e neapărat numărul (au fost ani când am reușit să citesc și 50 de cărți), ci faptul că sunt cărți de calitate.

Mi-am propus să citesc mai puțină beletristică și mai mult non-ficțiune și am reușit să fac asta. Acum câțiva ani aș fi citit numai beletristică, dar acum cam simt că-mi pierd timpul și tind să aleg ceva care să mă învețe sau să mă inspire.

Așadar, lista mea de cărți pentru 2020 arată în felul următor:

(more…)

Hollywood la Phenian – Paul Fischer

Titlul acestei cărţi nu o descrie foarte bine. Mai citeşti şi descrierea de pe spate şi te aştepţi să afli povestea unei actriţe şi a unui regizor din Coreea de Sud care au fost răpiţi şi duşi în Coreea de Nord. Interesant de altfel, dar nu asta este tot.

Titlul original este A Kim Jong-Il Production: The Incredible True Story of North Korea and the Most Audacious Kidnapping în History. Jumătate din carte prezintă istoria detaliată a Coreei de Nord. Aflăm despre cum s-a ajuns la împărţirea Coreei în Nord şi Sud, cum a ajuns Kim Il-sung conducătorul, legendele (şi propaganda) care circulă prin ţară despre conducător şi familia sa, cum a ajuns Kim Jong-il succesorul tatălui său, în detrimentul unui alt frate, cum erau trataţi prizonierii în câteva din închisorile din ţară, cum erau trataţi oaspeţii lui Kim Jong-il. Foarte interesant a fost şi descrierea modalităţii de a face bani a lui Kim Jong-il, pentru că era un om foarte bogat, cu zeci de vile pe teritoriul ţării, care trăia o viaţă de lux şi oferea o viaţă de lux anumitor oaspeţi ai săi. De unde atâţia bani când ţara de-abia are cu ce să-şi hrănească populaţia?

După cum atestă biografii săi, Jong-il nu a dezamăgit. La vârsta de doar trei săptămâni, mergea prin jurul taberei. La vârsta de opt săptămâni, vorbea. La vârstă de trei ani, cu puţn timp înainte ca Armata Revoluţionară Coreeană să reuşească eliberarea ţării de sub ocupaţia japoneză, el a intrat într-o clasă unde era o hartă a insulelor japoneze. Copilul şi-a muiat câteva degete într-o călimară cu cerneală, apoi a mers direct la hartă, pe care a acoperit-o cu cerneală neagră. De îndată ce a făcut asta, asupra Japoniei s-au abătut cele mai violente taifunuri şi uragane, cauzând distrugeri masive şi numeroase pierderi de vieţi omeneşti.

Se pune accent în carte pe pasiunea pentru filme a lui Kim Jong-il. Habar n-aveam de asta. Şi-a creat o colecţie personală de filme, din toată lumea, inclusiv sud-coreene şi americane, a studiat în domeniu, a scris şi-o carte despre cum să regizezi un film şi a fost în spatele multor filme din Coreea de Nord. Îşi dorea cu disperare să creeze o industrie a filmelor nord-coreene, dorea ca acestea să câştige premii internaţionale şi să fie văzute şi apreciate de oameni din întreaga lume. De aceea a şi dispus răpirea regizorului Shing Sang-ok şi a fostei sale soţii, actriţa Choi Eun-hee, staruri din Coreea de Sud cu rezultate pe măsură. Se pare că Kim Jong-il a fost în spatele mai multor răpiri. Au fost răpiţi sau s-a încercat răpirea multor oameni, fie ei persoane publice sau oameni obişnuiţi. Şi nu numai din Coreea de Sud, China sau Japonia. Au fost persoane răpite inclusiv din Europa.

Deja am dezvăluit prea mult dar mi-e greu să nu scriu despre această carte, m-a impresionat, a fost exact genul de carte care îmi place şi care-mi creează apetit pentru a cunoaşte şi mai multe.

O recomand cu căldură, pentru toţi pasionaţii de istorie, pentru cei curioşi să afle mai multe despre Coreea de Nord şi conducătorii lor, sau despre Coreea de Sud. Şi pentru cei care vor să citească povestea vieţii a doi oameni, o actriţă şi un regizor, care au cunoscut succesul în Sud, au fost răpiţi şi duşi în Nord, au trecut peste 5 ani de detenţie şi reeducare, şi au reuşit să-i câştige încrederea lui Kim Jong-il pentru ca mai târziu să reuşească să călătorească în străinătate şi să poată evada şi ajunge în siguranţă. Disponibil aici la preţul de 30 lei.

Numele meu este Mahtob

Secret Santa mi-a adus anul acesta 2 cărţi pe care chiar mi le doream, iar astăzi vă voi vorbi despre una din ele, scrisă de Mahtob Mahmoody. Poate unii dintre voi îşi amintesc de acest nume. Mama autoarei a scris şi ea o carte acum vreo 30 de ani, Nu fără fiica mea, carte care a fost şi ecranizată. Filmul Not Without my Daughter a fost lansat în 1991 iar actriţa principala a fost Sally Field, pe care sigur o ştiţi.

Mahtob prezintă în cartea ei atât evenimentele din Iran, cât şi viaţa ei de după. Pe scurt, despre ce este vorba în carte. Betty şi soţul ei iranian Sayyed s-au cunoscut în America, locuiau aici împreună cu fiica lor, Mahtob. La un moment dat Sayyed s-a schimbat, din cauza războiului din ţara natală, avea anumite vederi politice, începuse să fie împotriva Americii, avea un alt comportament, devenise mai agresiv. A convins-o pe Betty să meargă într-o vacanţă de 2 săptămâni în Iran, să-şi viziteze familia (i-a spus că dacă nu acceptă, pleacă doar el cu fata, a jurat şi pe Coran că se vor întoarce). După cum va aşteptaţi probabil, nu a fost cazul. În Iran le-a ascuns paşapoartele, a devenit agresiv cu soţia lui şi o ameninţa constant că o va despărţi de fiica lor. Cu mari eforturi, Betty a reuşit să fugă din ţară cu Mahtob (nu aveau dreptul să o părăsească legal, în Iran tatăl are drepturi depline asupra copilului, nu li se dădea viza de plecare fără acordul lui). În anii ce au urmat Betty şi-a creat o carieră în America, dar toată viaţa au trăit-o în frică, frica ca Sayyed să nu se întoarcă şi să o răpească pe Mahtob.

Cartea prezintă mult mai multe detalii despre viaţa din Iran, despre fuga lor, despre viaţa în America. Mi-a plăcut şi vi-o recomand şi vouă. Disponibilă aici, la aproximativ 26 de lei.

Zeiţa orezului – Rani Manicka

zeita-orezului_1_fullsizeSingurul lucru de care îmi pare rău când vine vorba despre această carte este că n-am cumpărat-o mai devreme. Este apărută din 2014, aflasem de ea de prin 2015 şi de-abia acum câteva săptămâni am intrat în posesia ei.

De ce mi-a plăcut aşa de mult? Pentru că Zeiţa orezului prezintă o lume diferită de a noastră, cu alte tradiţii, altă istorie, alte poveşti. Pentru că este scrisă din perspectiva mai multor personaje. Pentru că prezintă povestea unei familii din Malaysia, pe durata a 4 generaţii. Pentru că în ciuda celor 600 de pagini, nu te lasă să te plictiseşti deloc.

Povestea începe cu Lakshami, care la vârsta de 14 ani este măritată cu un bărbat din Malaysia. Mama ei speră să o mărite cu un bărbat bogat, ca să ducă o viaţă liniştită, fără griji. În schimb a fost păcălită iar Ayah, noul soţ al lui Lakshami, este nu numai un bărbat urât, dar şi sărac, modest şi fără vreo ambiţie. În schimb este blând şi va ajunge să o iubească nespus pe Lakshami. Cei doi vor avea 6 copii. Povestea fiecăruia este prezentată în carte, din perspectiva lor. Aceştia se vor căsători şi aflăm şi povestea celor noi din familii. Nepoţii şi strănepoţii au şi ei oportunitatea de a se exprima. Şi aşa se ţese o poveste de familie interesantă, plină de suspans, mistere şi tragedii, cu mituri şi superstiţii, cu iubire, ură şi pasiune. O poveste de nota 10, care a primit de la mine maximul de puncte pe Goodreads. (more…)

Şi eu am trăit în comunism

si-eu-am-trait-in-comunism

Când ajung printr-o librărie, mă duc direct la standul cu cărţi istorice sau biografii, şi de cele mai multe ori ajung să cumpăr ceva. Am realizat de acum că acesta este genul de cărţi care mă atrage.

Aşa am ajuns să cumpăr Şi eu am trăit în comunism, carte formată din sute de fragmente, scrise de 95 de autori şi editate de Ioana Pârvulescu. Povestirile sunt împărţite în 20 de capitole şi relatează viaţa de zi cu zi din comunism. Putem citi, de exemplu, relatări ce ţin de şcoală, facultate, serviciu, timp liber, sărbători, călătorii, cozi, mâncare şi băutură, munci agricole, vacanţe.

Pe alocuri cartea este amuzantă, te face să te gândeşti ce creativi erau oamenii pe atunci, ce năzdrăvănii mai făceau. Dar apoi vin povestirile triste, despre neajunsuri şi nedreptăţi.

(more…)

Frumoasele chinezoaice – Lisa See

frumoasele-chinezoaice_1_fullsize

Am ignorat coperta care dă impresia mai mult de roman de duzină, şi am rămas încrezătoare ştiind ce fel de cărţi poate scrie această autoare. Aşa cum mă aşteptam, Lisa See nu m-a dezamăgit.

Această carte a fost ceva nou pentru mine. Am descoperit America anilor 1938-1948, din perspectiva a trei chinezoaice. Am aflat cu surprindere cât de marginalizaţi erau chinezii pe tărâm american, chiar şi cei născuţi şi crescuţi acolo. În majoritatea statelor americane chinezii nu aveau voie să se căsătorească cu albii. Indiferent ce studii aveau, cu greu îşi găseau ceva de lucru şi nu mereu conform educaţiei lor. Chiar şi aşa, chinezii o duceau excelent faţă de japonezi. În acele timpuri în care Statele Unite şi Japonia erau în război, japonezii născuţi în America erau nevoiţi să se ascundă, pentru a nu fi acuzaţi că sunt spioni şi/sau trimişi în lagăre de concentrare. (more…)

Nu genul ăla de fată – Lena Dunham

nu-genul-ala-de-fata_1_fullsize

De ce mi-am dorit această carte? Nu pentru că aş urmări serialul Girls sau mi-ar plăcea de creatoarea şi actriţa Lena Dunham. Pur şi simplu am văzut cartea la Cărtureşti, am răsfoit-o şi mi s-a părut interesant scrisă. Aşa că am primit-o cadou şi m-am apucat să o citesc în urmă cu vreo 2-3 săptămâni. Şi greu am mai terminat-o, pentru că da, nu mi-a plăcut.

Nu e o carte proastă, pur şi simplu nu e genul meu de carte. Lena povesteşte diferite întâmplări din viaţa ei, vorbeşte despre părinţi, sora ei, bunica, prieteni, şi de asemenea despre iubiţi, despre diverse partide de sex, despre psihologii şi psihiatrii la care a mers şi despre tulburarea ei obsesiv-compulsivă. (more…)

Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova – Helen Azar

jurnalul-marii-ducese-olga-romanovaMonarhia a fost mereu o sursă de fascinaţie pentru mine. Citesc tot ce prind despre monarhii din Europa şi nu numai, şi dacă cu ocazia asta mai aflu şi informaţii despre istoria ţărilor în cauză, cu atât mai bine. Aşa s-a întâmplat şi cu cărţile despre Romanovi pe care le-am citit în ultima perioadă. Mai ales în Saga dinastiei Romanov, scrisă de Jean des Cars, care prezintă toţi ţarii Rusiei şi contextul în care au domnit.

Dar astăzi n-o să vă povestesc despre acea carte ci despre una mai uşurică, care se citeşte în 1-2 zile maxim, Jurnalul Marii Ducese Olga Romanova. Denumirea este puţin incorectă pentru că doar jumătate din carte este cu jurnalul fiicei ţarului, Olga, restul este cu jurnalul ţarului, pentru că Olga n-a mai scris sau şi-a ars jurnalul.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu povestea Romanovilor, o să fac câteva mici menţiuni. Nicolae al II-lea a fost ultimul ţar al Rusiei. A fost asasinat, împreună cu soţia sa şi cei 5 copii (4 fete – Olga, Tatiana, Maria, Anastasia, şi un băiat – Alexei), după un an de detenţie la domiciliu. Cu ei au murit şi servitorii lor loiali, care nu au vrut să-i abandoneze. (more…)

Cum am omorât-o pe Diana – Ana Muşat

Coperta_cum-am-omorat-o-pe-dianaÎn 2008 am deschis acest blog şi la scurt timp am cunoscut-o online pe Ana Muşat prin intermediul blogului ei, questioare. Am început şi o relaţie de amiciţie online, ne citeam una alteia blogurile, lăsam comentarii când era cazul, făceam şi link exchange. Şi deşi i-am citit majoritatea articolelor de pe site, niciodată nu m-am oprit asupra acelora din seria Cum am omorât-o pe Diana. Probabil m-am gândit că nu e ceva serios, că se va opri din scriere, că va lăsa povestea neterminată. Sau că va dura prea mult până o va termina şi nu voiam să stau să aştept o continuare.

Dar uite că n-am avut dreptate. Cum am omorât-o pe Diana a fost şi este ceva serios, prin urmare Ana a devenit autoare publicată. Şi a fost drăguţă şi mi-a trimis şi mie un exemplar din cartea ei, cu autograf. Şi îi mulţumesc pentru asta.

În primul rând trebuie să menţionez că îmi place foarte mult coperta cărţii. Am şi votat pentru această imagine, aşa încât mă bucur că a ieşit câştigătoare. (more…)