Mi-am propus să nu mai cumpăr cărţi până nu le termin de citit pe cele noi de acasă. V-am arătat şi vouă cât de multe cărţi mi-am luat, impulsionată de reducerile frecvente de 50% pe care le-am găsit, însă dacă nu le şi citesc, n-am rezolvat nimic. 🙂

Hibiscus purpuriu este una dintre “comorile” cumpărate şi uitate într-un maldăr de cărţi. Când am plecat spre mare m-am uitat prin acele cărţi, căutând o carte mai subţire, să o iau cu mine în vacanţă. Şi am găsit-o pe aceasta. M-am apucat de citit la mare, dar de-abia acum am terminat-o, pentru că în vacanţă mai mult de 10 pagini n-am apucat să citesc.

Acţiunea cărţii are loc în Nigeria, ceea ce mi-a permis să mai descopăr nişte tradiţii şi obiceiuri, să mai aflu de nişte locuri frumoase de pe acest pământ. Pe de o parte avem familia lui Eugene, un bogat om de afaceri, fanatic religios, care-şi terorizează familia, compusă din soţie, fiica Kambili şi fiul Jaja, şi pe de altă parte familia lui Ifeoma, sora lui Eugene, o femeie puternică, văduvă, cu picioarele pe pământ, care trăieşte în semi-sărăcie alături de copiii ei. Kambili şi Jaja au un program pregătit de tatăl lor, învaţă la o şcoală misionară exclusivistă, unde dacă nu sunt mereu primii sunt bătuţi crunt de tatăl lor, şi au grijă să-şi respecte îndatoririle religioase, care nu-s deloc puţine. Cu tot acest stil de viaţă, Kambili îl idolatrizează pe tatăl ei, tot ce face este ca să obţină aprobarea şi iubirea lui. Şi Eugene are dese momente când îşi îmbrăţişează copiii, când se simte mândru de ei iar atunci când este violent consideră că o face că să-i aducă pe drumul cel bun, religios vorbind. Bineînţeles că asta nu e o scuză. Persoanele păgâne, precum tatăl lui Eugene şi al Ifeomei, care încă se roagă la zei, nu sunt acceptaţi în casă lui. Bunicul nici nu are voie să-şi vadă nepoţii. Citeste in continuare: Hibiscus purpuriu – Chimamanda Ngozi Adichie