Tenerife: vegetația

Acest articol va conține mai mult poze pentru că nu sunt o cunoscătoare în acest domeniu. Am vrut să fac acest articol pentru că în Tenerife am fost fascinată de palmierii pe care îi vedeam peste tot, de florile multicolore, de cactușii interesanți.

Un lucru pe care l-am observat este că au mare grijă de plante, fiecare copac sau floare având în pământ furtunuri pentru irigație. Chiar și plantele de pe stradă, nu doar cele de la hotel. Nu e de mirare că arată toate atât de bine și că ne încântă privirile.

 

Cum să nu-ți placă să te plimbi pe stradă când ești înconjurat de o asemenea vegetație? Mă simțeam mereu ca într-un parc, ca într-o grădină botanică.

  

Palmierii erau peste tot, tot felul de specii. Mai micuți, mai înalți. Am admirat o stradă care era înconjurată de palmieri înalți, de vreo 3m, așa cum mai vedem prin filmele americane.

  

  

Nu lipseau cactușii. Mai puțini în oraș, mai mulți lângă munți. În oraș era un hotel care avea la fiecare pervaz câte un cactus.

  

În curând vă voi povesti de grădina zoologică Loro Parque, un loc care poate fi numit cu ușurință grădină botanică – cactuși, palmieri, orhidee…de-abia aștept să vă arăt pozele!

Câştigă noul volum al Trilogiei Sancti de Simon Toyne

Luna noiembrie se pare că este luna concursurilor cu premii constând în cărți. 🙂 Vă invit la al doilea concurs, unde aveți șansa de a câștiga Cheia de Simon Toyne. Să nu uitați însă nici de primul concurs, care mai este valabil până pe 8 decembrie.

Înainte de a vă scrie condițiile de participare, să aflăm câteva informații despre acțiunea din noua carte a autorului Simon Toyne, un thriller palpitant, misterios, plin de răsturnări de situaţie. Este al doilea volum al Trilogiei Sancti de Simon Toyne.

În străvechiul oraş turcesc Ruina, ziarista americană Liv Adamsen zace într-o rezervă izolată, uitându-se la pereţii goi ca memoria ei. Ştie că a intrat în monumentala Citadelă din inima Ruinei, dar nu-şi mai aminteşte decât de întuneric. Ceva straniu o tulbură, o voce interioară care îi şopteşte că ea este „cheia“. Dar cheia de la ce? Pentru un mercenar care operează în deşertul sirian, Liv ar putea descifra unul dintre cele mai mari secrete ale omenirii.

Ce trebuie să faci?

(more…)

Alteța Sa cititoare – Alan Bennett

Îmi place să citesc cărți despre monarhia Angliei, fie că e vorba de biografii, romane istorice sau ficțiune. Cred că am citit zeci de astfel de cărți, câteva împrumutate de la British Council, altele scrise de Philippa Gregory. Sunt însă câteva cărți despre membrii monarhiei mai puțin serioase, unele amuzante, altele satire, care de asemenea îmi plac foarte mult.

Una din ele este Alteța Sa cititoare, scrisă de Alan Bennett.  Am fost captivată de subiectul cărții, și anume pasiunea reginei de a citi și lupta acesteia pentru a-și păstra hobby-ul.

Regina Angliei nu ar fi aflat niciodată de bibliobuzul parcat chiar lângă Palatul Buckingham dacă nu ar fi fost hărmălaia provocată de cei doi căţei ai săi. După ce potoleşte tot tărăboiul, se hotărăşte să-şi prezinte scuzele pentru tot vacarmul iscat şi sfârşeşte prin a împrumuta un roman de Ivy Compton-Burne. O lectură cam anostă, ce-i drept, dar buna educaţie îi cere să o ducă la bun sfârşit, şi – ca să nu pară nepoliticoasă – mai ia încă un roman la citit. A doua alegere, mai fericită, trezeşte în Regină o adevărată pasiune pentru lectură, iar îndatoririle sale oficiale încep să aibă de suferit, spre disperarea Casei Regale şi a Parlamentului.

În timp ce Regina devorează carte după carte, de la Hardy la Brookner, Proust şi Samuel Becke, întreg anturajul său conspiră frenetic pentru a pune capăt odiseei literare a Suveranei. Maiestatea Sa cochetează cu gândul de a deveni doar Alteţa Sa cititoare.

Te-ai gândi că cititul este o pasiune nobilă. Cine și-ar dori ca cel de lângă el să nu mai citească? Ei, se pare că în carte Primul Ministru și alți oficiali de la palat sunt împotriva noii pasiuni a reginei, cititul. Ei consideră că regina nu trebuie să aibă anumite vederi, trebuie să fie mereu obiectivă, nu trebuie să se dedice unui lucru prea mult pentru a nu crea confuzie și dezbinare în cadrul populației. După părerea lor, regina trebuie să aibă o atitudine de interes față de aproape orice, fără însă să se exagereze, pentru că altfel să fie văzută ca fiind aproape de toți locuitorii țării. Nu ajută faptul că regina pare să își realizeze îndatoririle profesionale cu mai puțin chef, că citește pe ascuns și are tot felul de idei, care includ cititul, precum organizarea de întâlniri cu scriitori sau discuții despre cărți cu Primul Ministru.

(more…)

Pentru cineva drag

Cele mai mari frici ale mele sunt legate de eșec, confruntare și dezamăgirea celor dragi. Și poate de asta am reușit să supăr foarte tare pe cineva drag.

Bineînțeles că nu asta a fost intenția mea. Am luat o decizie, care mi s-a părut cea mai bună pentru fericirea mea. Da, acea decizie a anulat o mai veche decizie a mea. M-am răzgândit. Am văzut altfel lucrurile. Dar nu e asta cea mai mare problemă. Am greșit prin modul de a aborda acea decizie. Am preferat să nu vorbesc, să las să treacă timp și singura formă de comunicare pe care am folosit-o este emailul. N-am făcut asta din nepolitețe sau din nepăsare, ci pentru că mi-era extrem de rușine că am dezamăgit o persoană care pentru mine, e familie. Mă gândeam că dacă mai trece timpul, va trece și supărarea. Dar nu s-a întâmplat asta, ci din contră.

Am înțeles că acum e prea târziu pentru repararea greșelilor. Unii mi-au zis că nu voi fi niciodată iertată. Eu nu vreau decât să fac ceva ca să mai alin din dezamăgirea și supărarea celui drag.

Îmi pare sincer rău. Pentru tot. Și poate cel mai rău îmi pare că am produs durere unei persoane pentru care am cel mai înalt respect și care nu a vrut decât să mă ajute.

Pasiunea de a dansa

Îmi place mult să dansez. Însă nu neapărat în public și nu dansurile de acum tradiționale de la nunți: Meneaito, dansul pinguinului, Brașoveanca, muzică populară etc. Mie îmi place să-mi fac propria coregrafie, să dansez așa cum simt în acel moment, ca să nu mai zic că m-am săturat de popularitatea din prezent a șlagărelor din anii 90. Nu înțeleg cum de încă mai prind atât de bine la noi.

În adolescență dansam foarte mult. De fapt dansam în fiecare după-amiază. Nu prea aveam eu spațiu suficient în camera mea, visam pe atunci să am o cameră mare, cu oglinzi peste tot (cum sunt la sălile de aerobic), unde să am spațiu să fac și gimnastică, să sar, să fac roata. Dar mă descurcam așa cum puteam, mă mai loveam pe la picioare, la cot, dar merita, pentru că mă distram, mă simțeam bine, mă antrenam, deveneam mai bună, mai flexibilă și pe deasupra, îmi lucram și mușchii. Nici nu vă imaginați ce bine m-am simțit când m-am dus peste ani la masaj și m-a întrebat tipa de acolo dacă am făcut sport de performanță pentru că cică aveam abdomenul tonifiat și lucrat.

Cu toate acestea nu m-am gândit vreodată să mă fac dansatoare. Nu m-am dus la cursuri și nici măcar nu mi-am etalat cunoștințele în public pentru că mi-era incredibil de jenă și simțeam că mă maimuțăresc. Iar acum am ajuns să dansez foarte rar. Tot în intimitate, tot ferindu-mă să fiu văzută, tot simțind că dansul e secretul meu. Parcă singurul lucru care alină dorul de dans este să mă uit la alții cum dansează, în emisiuni, videoclipuri sau în vreo reprezentație.

Voi (mai) dansați?

Cum stă treaba cu ciorapii

Întreaga mea viață am urât ciorapii. Cu siguranță mi se trage din copilărie, când mama îmi cumpăra tot felul de ciorapi fini și scumpi, care arătau grozav cu rochițele mele, dar pe care îi rupeam după 5 minute pentru că mă urcam pe toate gardurile. De fapt îi rupeam și când nu făceam astfel de activități, pur și simplu se rupeau, afurisiții de ei! Bine, să nu credeți acum că sunt traumatizată, că mă băteau părinții că rupeam ciorapii, dar normal că mi se atrăgea atenția și eram certată. Și de atunci mereu asociam ciorapii cu risipa – dai bani pe ceva ce se strică din prima.

Așa că până de curând nu am purtat ciorapi decât foarte rar. Când era cald afară, pur și simplu nu-mi puneam nimic iar când era rece, alegeam pantaloni. Oricum moda cu rochițele pulover nu este de mult timp, așa că n-am simțit nevoia să apelez la ciorapi.

Însă, așa cum spuneam mai sus, au apărut rochițele pulover, fustele creion, mai multe evenimente iarna, petreceri, aniversări. M-am uitat și eu prin jur și am observat că toate fetele aleg cu mare drag să poarte ciorapi. Mi-au mai arătat și rudele apropiate tot felul de modele de ciorapi. Și încet, încet, am început să port ciorapi.

Întâi am ales doar ciorapi negri, simpli, subțiri sau mai groși. Apoi am primit cadou, tot de la rude, ciorapi cu model (asta ca să mă facă să port și altceva 😛 ). Anul trecut am mai fost împinsă, tot de apropiați, să port și ciorapi de alte culori. Am ales un bleumarin, cu greu. Ciorapi roșii sau portocalii nu cred că voi purta vreodată, oricât de mult s-ar insista.

Și pentru că în ultimii doi ani am purtat mai mult rochii și fuste iarna decât blugi sau alți pantaloni, am fost nevoită să tot cumpăr ciorapi. Iar săptămâna trecută, am făcut ceva ce nu credeam că voi face…M-am dus singură în magazin, fără să mă împingă cineva de la spate, și mi-am cumpărat tot felul de ciorapi. Și chiar mi-a făcut plăcere! Și vreau să mă întorc și să-mi iau și alte modele. Și am realizat că ador ciorapii cu model.

Am intrat într-un magazin Gatta, că tot eram în Carrefour Era. Mi-am ales vreo 7 modele de ciorapi, de 100, 60, 40, 20 den, negri și bej, simpli sau cu model. Am cheltuit în jur de 120 lei, o sumă decentă cred, mai ales că vreo 2-3 perechi erau la reducere, am dat doar 8 lei/bucata. M-a ajutat la ales și domnișoara din magazin, a avut răbdare cu mine, mi-a arătat, m-a sfătuit…Tare greu mi-a fost să aleg doar aceste perechi. De fapt am și pus ochii pe alte 2 modele și cred că le voi cumpăra, deși au un imprimeu cam extravagant și nu știu unde le voi purta.

Ce mi-am cumpărat (nu contează culoarea de pe ambalaj, eu am ales doar negru și bej):

Ce-mi place la acești ciorapi, ca și la alți ciorapi de calitate, este că se simt plăcut pe piele, nu au defecte, nu au decolorații, și nu se rup chiar ușor (precum am pățit cu ciorapii ieftini cumpărați ca să fac cică economie, dar pe care a trebuit să-i arunc după prima probă).

Cei mov din imaginile de mai sus (eu i-am ales pe negru) sunt grozavi, au un model superb, dar deloc exagerat, de fapt de-abia se vede, sunt foarte comozi, călduroși, merg perfect la fustă, rochie, se potrivesc chiar și pentru birou.

Cei 20 den i-am găsit la reducere, la doar 8 lei/bucata.

Anul trecut am cumpărat și câțiva din colecția Tattoo…și ei foarte drăguți și finuți.

Și ce-mi mai place (din ce am găsit online, în magazin cred că ar fi mai multe):

      

Cum stă treaba cu ciorapii la voi? Vă plac ciorapii colorați sau alegeți doar pe negru și bej? Vă plac ciorapii cu model?

Pentru update-ul garderobei voastre

Nu-mi place aglomerația. Nu-mi place să-mi pierd timpul. Nu-mi place să caut printre rafturi, asta în timp ce trebuie să-mi țin geanta, paltonul, fularul și eventual alte pungi. Nu-mi place să mă încălzesc și să transpir căutând haine. Din toate aceste motive, de cele mai multe ori prefer să cumpăr haine online. Am avut și eu dubiile mele la început, dar m-am liniștit. N-am nimerit niciodată mărimi nepotrivite, haine de calitate proastă sau cu defecte sau modele care să nu-mi placă. Poate și pentru că am grijă ce aleg, nu cumpăr haine la care să știu că pot purta mărimi diferite și nu cumpăr chiar de oriunde.

Și dacă tot cumpăr de pe net, sunt destul de bine informată despre magazinele online. Nu numai de haine, ci și de accesorii, parfumuri, cărți, ceaiuri și altele. Și astfel am găsit un magazin interesant, Style 24/7, un site cu haine pentru femei. Mi-a plăcut interfața, arată bine și e ușor de folosit. Asta e foarte important pentru mine, dacă site-ul arată aiurea/merge greu/pozele sunt neclare, nu cumpăr de acolo. Și nu numai că nu cumpăr, dar nici nu mai stau pe el, ies imediat.

Hainele sunt din toate categoriile: rochii, jachete, veste, pantaloni, bluze, tricouri. Plus accesorii. Și arată bine. Și au prețuri decente. Iarăși lucruri foarte importante pentru mine. N-am văzut haine pentru pițipoance, prea strălucitoare și nu prea decente. În schimb multe haine drăguțe.

Hainele de vară beneficiază de reduceri acum – bine de știut pentru cei care își fac iarna căruță, iar vara sanie. 🙂 Eu din păcate nu sunt atât de prevăzătoare, prefer să-mi cheltui toți banii pe haine pe care să le port acum. Cu greu mă pot abține când văd modele atât de drăguțe.

La final, vă invit să intrați pe site, poate găsiți și voi ceva pe gustul vostru.

You’re my person

În viața mea există două persoane despre care pot afirma lucrul din imaginea de mai sus. De Alexandra v-am povestit deja iar de Raluca cred că v-ați dat și singuri seama, din menționările noastre de pe bloguri sau Facebook.

Amici pot fi mulți, însă mai rar găsești prieteni despre care să știi că nu te judecă, că îți sunt loiali și mereu aproape, că poți să le spui orice, că poți avea încredere în ei. Era o vreme când speram că toți din jur sunt așa, dar am realizat că te poți numi norocos dacă ai chiar și o singură persoană care să-ți fie cu adevărat prieten.

Eu am 2 prietene-surori, care se alătură surorii mele. Pentru că prietenia noastră a depășit de mult granițele unei prietenii obișnuite. Pentru că nu este nimic care să nu le fi zis. Pentru că niciodată nu m-au dezamăgit, mințit sau părăsit. Pentru că s-au bucurat atunci când eu m-am bucurat și pentru că s-au întristat atunci când eu m-am întristat. Pentru că mereu m-au susținut. Pentru că sunt alături de mine, la bine și la greu. Și pentru toate astea le mulțumesc.

666 Park Avenue

Personajele mele preferate din Lost erau Sawyer și Locke. Sawyer pentru că arată incredibil de bine iar Locke pentru că mi se părea misterios și interesant, ceea ce-l făcea chiar și atrăgător, în ciuda vârstei actorului. Locke (și implicit actorul Terry O’Quinn) și-a pus amprenta asupra serialului astfel încât în scurt timp a ajuns unul dintre cele mai importante personaje, care a avut în final și un rol extrem de important – dacă nu chiar cel mai important.

Dar nu voiam să vă vorbesc despre Lost, ci despre un nou serial, 666 Park Avenue. Terry O’Quinn a primit rolul principal și joacă la fel de bine un rol la fel de misterios. Unii au asemănat acest serial cu filmul The Devil’s Advocate, spre rușinea mea nu am văzut filmul sau nu mi-l amintesc, așa că nu-mi pot da cu părerea.

(more…)