Am momente când mă apucă un dor nebun de prietenii mei din trecut, cei de care m-am îndepărtat, dintr-un motiv sau altul, deşi speram şi credeam că vom rămâne împreună toată viaţa.
Mi-e dor de colega mea de bancă din clasele primare. Am reîntâlnit-o la facultate, dar parcă lucrurile nu au mai fost la fel, nu mai găseam foarte multe lucruri în comun, nu mai ştiam ce am putea vorbi. Acum e căsătorită şi e mamă, e atât de departe de ceea ce sunt eu acum.
Nu o voi uita niciodată nici pe Cristina, o altă foarte bună prietenă din clasele primare. Îmi voi aminti mereu cu drag de orele întregi vorbite la telefon, de cum glumeam împreună, de figura ei năzdravană. Ne-am întâlnit din întâmplare acum vreo 6, 7 ani, la o petrecere de Revelion, dar n-am avut ocazia de a discuta prea multe.
Mi-e foarte, foarte dor de verişoara mea dragă, cea mai bună prietenă a mea din gimnaziu. Nu cred că am mai râs atât de mult cu cineva aşa cum am făcut-o cu ea, eram amândouă atât de năstruşnice, mereu cu gândul la poante şi farse. Acum ea e în Grecia iar eu aici…mai vorbim, ne mai întâlnim o dată la câţiva ani. Tare mi-ar plăcea să fie mereu alături de mine, să ştiu că o pot vedea oricând.
Îmi mai este dor şi de grupul nostru din liceu – 4 fete, mereu împreună, mereu apropiate. Timpul ne-a îndepărtat, au apărut certuri sau probleme. Voi fi mereu recunoscătoare că nu am pierdut-o pe Alexandra, că am rămas cele mai bune prietene, în ciuda activităţilor diferite. Mă bucur că o mai revăd din când în când pe Petronela, că mai apucăm să ne povestim şi să discutăm de una sau de alta şi apreciez tare mult susţinerea ei – mereu a fost alături de mine. Însă mi-e dor de Bianca şi aş vrea să apucăm să ne întâlnim mai des, nu doar o dată la câţiva ani.
Mi-e dor de cea mai bună prietenă din primii doi ani de facultate, de clipele petrecute împreună, de toate acele ieşiri în oraş – cred că au fost unii dintre cei mai frumoşi şi mai distractivi ani şi m-au ajutat să trec peste momente foarte grele din viaţa personală.
Nu uit nici de cea mai bună prietenă de la facultate, care din păcate a plecat din Iaşi şi s-a întors în oraşul natal. Mai vorbim uneori pe internet, însă mi-e dor să o văd, să vorbim şi să ne plimbăm împreună.
Îmi este dor şi de Crina. Am fost foarte apropiate pentru un timp scurt, câteva luni, însă a fost o relaţie deosebită, atunci am simţit cum este să ai iarăşi o prietenă bună cu care să te întâlneşti foarte des şi chiar m-am distrat foarte bine. Şi pe Crina ţările străine au luat-o de lângă mine.
De-a lungul vieţii avem zeci, chiar sute de prieteni. Prieteni, nu amici sau cunoştinţe. Dintr-un motiv sau altul, ei pleacă de lângă noi – poate e vina noastră, poate e vina lor, poate timpul sau distanţa ne îndepărtează. Ei vor rămâne însă mereu prietenii noştri şi eu de acum îi voi recunoaşte. Nu voi mai folosi titulatura de “cunoştinţă” sau “amic” doar deoarece nu ne mai împăcăm sau nu ne mai vedem. Suntem prieteni sau am fost prieteni.
Îmi sunteţi toţi dragi şi regret că nu mai suntem împreună. M-aş lupta pentru fiecare dintre voi, ca să vă am iarăşi aproape, să fie şi acum aşa cum a fost.
