Category: personal


May
2011

Ce păstrez pentru mine

categories: personal

Nu am fost niciodată o persoană foarte deschisă, mi-a fost mereu teamă să mă apropii, să dezvălui prea multe despre mine. Poate şi de aceea acest blog nu conţine foarte multe poveşti despre viaţa mea, ci mai mult informaţii despre hobby-uri sau recomandări.

Nu mi-e frică să dezvălui elemente ce ţin de exteriorul meu – nu mă deranjează că am poze (decente) pe reţelele de socializare sau pe blog, nu mi se pare ciudat să am CV-ul public pe linkedin.ro, însă mi s-ar părea foarte greu să împărtăşesc pe blog evenimente mai puţin fericite. Poate vi se pare ciudat, dar cred că nu este nimic mai personal decât atunci când scrii şi faci public o poveste dureroasă din viaţa ta. Pentru că nu povesteşti doar despre tragedia sau supărarea respectivă, ci şi despre sentimentele tale, despre ce ai simţit atunci, cum te-a durut, cum ai trecut sau nu peste. Nu aş putea face asta…nu ştiu de ce, dar nu pot.

Am mai citit pe alte bloguri dezvăluiri despre pierderea unei sarcini, de exemplu. Nu am condamnat persoana care a scris, în nici un caz, nu sunt acel gen de om, chiar mi-a părut rău şi mi-ar fi plăcut să pot ajuta cu ceva. Cred că dacă scrii şi primeşti comentarii de susţinere te ajută. Dar m-am gândit că eu nu aş putea scrie aşa ceva.

Poate dacă aş şti că numărul de vizitatori nu depăşeşte 100-200 sau dacă blogul ar fi unul parolat, aş avea curaj să povestesc diverse evenimente. Însă în cazul blogului meu, citit de foarte mulţi cunoscuţi, nu mi-aş permite. Nu vreau să-mi “spăl rufele” în public, să ştie chiar toată lumea ce mi s-a întâmplat. Nu vreau să mi se plângă de milă, urăsc lucrul acesta, nu vreau să se bucure careva de nefericirea mea.

Voi aţi putea povesti pe blog despre evenimente nefericite din viaţa voastră? Aţi simţi că vă ajută sau vi s-ar părea mult prea personal? Dacă răspunsul este afirmativ, ce vi se pare prea personal pentru a fi expus pe blog?


May
2011

Cheltuieli impulsive vs economii responsabile

categories: personal

Voi ce faceţi când vă doriţi foarte mult un obiect? Mă refer la acele lucruşoare care ne încântă ochii, pe care ni le dorim în disperare, din diverse motive, de la acceptare socială la avantajele pe care le aduce, dar care nu ne sunt neapărat necesare. Putem trăi foarte bine şi fără ele, dar ne dorim să facem asta?

Nu am fost niciodată acel gen de persoană impulsivă care să cheltuie bani aiurea pe orice lucru care mi-a atras atenţia la un moment dat. Prefer să mă gândesc de 10 ori, să fiu sigură că îl vreau, să mă asigur că nu este o dorinţă de moment şi mai ales, să fiu 100% hotărâtă să pierd o sumă de bani în schimbul său. Mai ales când e vorba de un obiect scump (şi când spun scump, mă refer la cele care depăşesc 50% din valoarea unui salariu minim pe economie).

Nici nu prea am ce face, de când mă întreţin singură (şi nu mai locuiesc cu părinţii) trebuie întâi să mă gândesc la zeci de cheltuieli care chiar sunt necesare şi apoi la banii în plus, care pot fi consumaţi cu ieşiri în oraş, haine, cosmetice şi alte pasiuni sau hobby-uri.

Aşa că pentru mine durează cel puţin o săptămână, două, până să mă hotărăsc dacă într-adevăr vreau (şi îmi permit) un lucru sau nu. Şi de-abia apoi încep să strâng bani.

Am prieteni care imediat ce văd ceva care le place, indiferent de buget, merg şi cumpără, şi apoi se gândesc dacă mai au bani de întreţinere/mâncare/alte cheltuieli. Câteodată aş vrea şi eu să fiu aşa, dar pur şi simplu nu pot. Îmi este groază de situaţii de incapacitate de plată a facturilor, de drămuirea unei sume foarte mici care să ajungă întreaga lună pentru mâncare.

Mă bucur că sunt responsabilă în ceea ce priveşte bugetul lunar, dar câteodată aş vrea să fiu mai nechibzuită, mai copilăroasă. Să exagerez măcar o dată în viaţa mea. Şi să nu regret, ci să mă bucur că mi-am făcut o plăcere.


Apr
2011

Judeci si gresesti

categories: personal

Un lucru pe care il observ din ce in ce mai mult in ultimul timp este ca de multe ori noi judecam lucrurile in functie de persoana si nu de fapta. Gandim prea putin cu mintea si prea mult cu inima, evitam sa judecam corect, sa luam in considerare toate lucrurile.

Ce genereaza o astfel de gandire? Nimicuri cu care ne confruntam zi de zi, cand suntem tratati de unii cu rautate, invidie sau gelozie. Atunci cand orice ai face, nu vei multumi o persoana care nu te are la suflet. Orice ai incerca, totul va fi in zadar, pentru ca mereu vor aparea scuze pentru a te explica intr-un mod negativ. Orice fapta ai face, oricat de nobila, de buna, se va gasi o explicatie care va demonstra ca de fapt acea fapta nu a fost deloc una pozitiva.

Exista persoane care nu vor sa accepte nici o realizare de-a ta, pentru ca astfel ar trebui sa recunoasca ca te-ai descurcat, ca esti totusi istet si muncitor. Dar nu, prefera sa creada ca notele de la scoala, joburile, succesul in proiecte, se datoreaza fie banilor, fie relatiilor celor apropiati….iar daca nu este cazul, atunci vor spune ca pur si simplu ca ai avut noroc. Niciodata ca ai muncit, niciodata ca ai reusit prin propriile forte. Si bineinteles ca niciodata nu pot sa garanteze ca au dreptate, insa prefera sa se minta pe sine si sa se simta mai bine in propria lor piele. Nu vor sa creada ca cineva a reusit sa faca ceva mai mult decat ei. Ceva mai bun.

Vreau sa traiesc intr-o lume unde ni se recunosc meritele si ni se pedepsesc greselile, nu invers. Vreau ca oamenii sa nu mai presupuna de la bun inceput ca cel de langa ei a realizat lucruri in mod nepotrivit. Inteleg bine ca fac asta pentru a-si calma frustrarea, insa, ar fi de preferat sa o vada ca pe o competitie, ca pe o invitatie de a incerca la randul lor sa faca ceva bun, poate chiar ceva mai bun, si sa nu inceapa cu “minciuni care ma fac sa ma simt mai bine” de genul: eh, a avut noroc/parinti cu bani/relatii/a trisat, de aia a reusit. Eu nu fac/nu merita sa fac/nu reusesc sa fac tocmai din cauza asta.


Apr
2011

Dupa Paste

categories: personal

Hristos a inviat! Bine v-am regasit! Mi-a fost dor de voi si de blog. 🙂

Parca pe nesimtite a trecut si aceasta sarbatoare si mini-vacanta. Mi-as fi dorit sa ma bucur mai mult de ea, sa fiu mai activa, mai vesela, insa parca nu am fost eu in aceste zile. Dupa perioade foarte incarcate de lucru si stres, cand prind cateva momente mai libere, ma simt foarte ciudat, chiar trista ca nu am nimic de facut. Imi lipseste munca, activitatea, aglomeratia din jur. Oricum, de astazi totul incepe sa revina la normal.

Totusi nu am stat chiar degeaba. Am incercat sa fac lucruri care-mi plac si m-am distrat atat cat a fost posibil. Am avut de luptat cu o mica raceala, dar nu a fost chiar groaznic – nu m-a impiedicat sa ies afara, sa ma simt bine alaturi de prietenii mei, insa m-a cam incurcat pe timp de noapte, nelasandu-ma sa dorm linistita.

Cu ce mi-am bucurat sufletul zilele astea? Cu un film grozav, vazut la cinema cu prietenii. Cu un gratar facut intr-o zona foarte frumoasa si linistita, fara alti petrecareti in jur, care sa ne deranjeze cu manele sau galagie. Cu o masa in familie. Cu o baie relaxanta. Cu o carte buna. Cu filme si seriale interesante. Cu o plimbare romantica in parc.

Asa ca ma intorc la lucru cu amintiri frumoase. Sunt pregatita de o noua saptamana de lucru, extrem de incarcata deoarece pregatim un eveniment ce va avea loc sambata (voi reveni cu detalii) si pentru ca, peste toate, mai am de lucru si pentru facultate, desi suntem in vacanta. Asta e…pana in iulie nu cred ca voi avea un moment de respiro cu facultatea asta.

Voi cum ati petrecut zilele astea?


Apr
2011

Un Paste fericit!

categories: personal

A sosit in sfarsit si mult dorita vacanta…nu vreau decat sa dorm, sa citesc si sa ma odihnesc. Anul asta nu mi-am propus sa investesc timp in pregatiri pentru Paste, voi face doar putina curatenie iar mancare primim de la familiile noastre. Relaxare…doar asta vreau.

Vreau sa va urez de pe acum Sarbatori fericite, un Paste deosebit alaturi de toti cei dragi. Sa va aduca iepurasul tot ceea ce va doriti, dar mai ales sanatate, bucurie si iubire.

Paste Fericit!


Apr
2011

6 lucruri/situatii care ma fac sa zambesc

categories: personal

Am primit o leapsa draguta de la Roscata, in care trebuie sa va vorbesc despre 6 lucruri/situatii care ma fac sa zambesc. Am mai realizat o leapsa asemanatoare in urma cu cateva luni, dar o voi onora si pe aceasta si voi incerca sa nu ma repet, sa povestesc despre alte lucruri/situatii. Iti multumesc mult pentru leapsa Ana!

  • nu pot sa nu zambesc atunci cand Albert (catelul meu) vine si isi pune botul pe picioarele mele si se uita lung in ochii mei. Este atat de iubitor si de dragostos incat mereu cand il vad imi trec toate supararile si uit de tot ce a fost rau in ziua respectiva. Sunt si studii care demonstreaza ca animalele de companie imbunatatesc starea de spirit – proprietarii rad mai mult iar atunci cand ajung acasa se simt in centrul atentiei.
  • zambesc atunci cand reusesc ceva ce mi-am propus. Ma refer in special la activitati ce tin de serviciu, de facultate sau de proiectele individuale.
  • zambesc cand mi se spune “te iubesc”. Cu totii avem nevoie sa ne simtim iubiti, indiferent ca e vorba de partenerul de viata, familie sau prieteni.
  • si pasiunile imi aduc zambete pe chip – ma bucur mult cand gasesc ceaiuri noi, interesante, cand primesc mostre de ceai de la fetele din echipa Tea Mug, cand aflu de magazine de ceaiuri noi si de oportunitati de a-mi dezvolta acest mic hobby.
  • zambesc cand aud de bucuriile unor prieteni sau cunostinte – ma bucur sa vad ca se casatoresc, ca au copilasi mici si draguti, ca se plimba prin toata lumea, ca au reusit ceea ce si-au propus.
  • si nu in ultimul rand, zambesc cand primesc comentarii de la voi. Mai ales ca mereu sunteti atat de draguti si de prietenosi – ma faceti sa ma simt tare bine si sa iubesc blogul asta si mai mult, pentru ca datorita lui (si datorita blogurilor voastre) v-am cunoscut.

Trebuie sa trimit mai departe leapsa la 6 bloguri, asa incat sper ca Paul, Corina, Alina, Simona, Roxana si Nice sa aiba timpul necesar (dar si chef) sa ne povesteasca despre 6 lucruri care ii fac sa zambeasca.


Apr
2011

WordPress addict

categories: personal

Urasc sa pierd timpul complet aiurea. Sa stau cu ochii atintiti intr-un punct, sa ascult niste lucruri ce nu ma intereseaza, sa ratez cateva ore bune de lucru pentru a-mi indeplini o sarcina (in cazul acesta, la facultate).

In acele ore, in care nu pot sa citesc, n-am ce sa scriu deoarece nu ni se preda nimic, si nu pot sa stau la laptop, am incercat sa schitez pe un carnetel articole pentru blog. Si am inceput sa scriu, sa tai, sa ma gandesc la momente din viata mea, poate, poate, imi vine inspiratia. Dar nu a venit. Si asta deoarece niciodata nu am scris vreun articol de mana sau in Word/Notepad/s.a. Mereu le-am scris direct in WordPress si m-am obisnuit atat de mult incat sunt incapabila de a-mi asterne ideile in alta parte.

Am ajuns atat de dependenta de WordPress incat si articolele pentru clienti le scriu intai pe blogul meu si de-abia apoi le trec in Word.

Nu-mi place sa ma simt legata dar ce pot face altceva? Stau cu foile in fata si nimic nu-mi iese asa cum vreau…

Voi unde va scrieti articolele? Direct in WordPress, de mana, in Word?


Apr
2011

Senzatii ciudate

categories: personal

Dintre toti oamenii pe care i-am cunoscut in cei 24 de ani de viata, exista cativa, putini tare, care imi dau un sentiment foarte ciudat. Cand ma refer la ceea ce simt in legatura cu ei, zic ca e “creepy”, ca sunt “creepy”…altfel nici nu stiu cum sa explic.

Unul din ei este un baiat despre care nu am auzit multe lucruri bune. Ba ca e obsedat, ba ca e mincinos, ba chiar si nebun l-au facut unii. Mie nu prea mi-a pasat pana cand nu s-a luat si de mine la un moment dat, clar fara motiv pentru ca pe noi nu ne leaga nimic si ne cunoastem doar din vedere. Chiar si acum, cand mai vad o poza cu el, am un sentiment foarte ciudat…mi se pare foarte instabil iar comportamentul sau imi pune mari semne de intrebare.

Un alt personaj “creepy” este cineva cunoscut de curand. In privinta acestui om nu am nici o explicatie pentru felul in care ma simt cand sunt in preajma sa. E foarte politicos, prietenos, doritor sa ajute, insa nu stiu…ma face sa ma simt ciudat, chiar sa-mi fie putin frica si parca subconstientul imi spune sa ma tin departe. Din primul moment in care l-am cunoscut am simtit asta.

Aceste sentimente sunt foarte ciudate pentru mine, mai ales ca nu pot afirma ca acesti oameni sunt sau nu oameni rai sau ca exista ceva ce poti sa le reprosezi. Nu stiu de unde vin, de ce au aparut, de ce tocmai cu acesti oameni, de ce tocmai cu barbati si niciodata cu femei.

Nu stiu cat de bine imi functioneaza instinctul insa in aceste cazuri prefer sa-l ascult si sa evit pe cat posibil persoanele care ma fac sa ma simt ciudat. Poate gresesc, poate insa nu.

Ati patit vreodata sa va simtiti astfel in compania unui om? Sa nu va placa din prima, sa simtiti teama sau dezgust, aparent fara motiv?


Apr
2011

Pauza de masa

categories: personal

In primii ani de lucru (part-time ce-i drept) nu am simtit niciodata necesitatea unei pauze de masa. Legal nici nu ti se ofera la mai putin de 6 ore lucrate/zi pauza de masa, nici nu ajungi sa ti se faca foame si in plus, te gandesti ca mai rezisti putin pana ajungi acasa, ca sa nu mai cheltui pe prostii.

Apoi, cand orele lucrate au ajuns la 8, am inceput sa rezist din ce in ce mai greu sa nu mananc nimic. Ma gandeam ca nici la scoala nu mancam pana nu ajungeam acasa la 3, 3 jumate, asa ca de ce mi-ar fi greu sa mai rezist inca o ora sau doua in plus? Ei, in timp m-am lamurit eu ca nu e chiar atat de simplu. Daca continui cu un astfel de program ajungi sa te imbolnavesti imediat, si decat sa ma trezesc cu gastrita sau alta boala de stomac, mai bine iau si folosesc pauza de masa. Mai mult, daca imediat dupa serviciu ma duc la facultate, atunci pranzul trebuie sa fie suficient de copios incat sa nu-mi mai fie foame pana seara, cand ajung acasa.

Partea proasta e ca nu-mi pregatesc eu pachet cu mancare de acasa, partea buna e ca in zona in care lucrez am o multime de restaurante, alimentari, cofetarii sau fast-food-uri de unde pot alege. La restaurant ma duc doar foarte rar si asta atunci cand mai vine iubitul sau prietena mea sa manance cu mine. In rest imi potolesc foamea cu hamburgeri de la o cofetarie din zona, covrigi, produse de patiserie, prajituri de casa (langa Tribunalul Iasi s-a deschis un magazin mic cu prajituri de casa – ieftine si delicioase) si fructe. Mai rar trec pe la cantina de la Finante, unde mancarea este incredibil de buna si foarte ieftina.

E clar ca nu mananc prea sanatos si imi propun ca macar in unele zile sa vin cu pachet de acasa. Pentru asta trebuie sa ma culc mai devreme, nu la 1 noaptea, ca sa ma pot trezi in timp util, nu cu 30 de minute inainte sa plec la serviciu (ajung in 10 minute maxim la serviciu – lucky me 😛 ).

Voi ce mancati la serviciu? Va faceti pachet, va cumparati mancare din zona?

Aveti o bucatarie la serviciu sau macar un frigider, cuptor cu microunde? Noi nu avem bucatarie, dar ni s-a pus la dispozitie un frigider mic, cuptor cu microunde, fierbator de 2l, vesela (farfurii, pahare, cutite, furculite).

Si in afara de masa, cum va mai umpleti pauza de masa? Eu termin de mancat in 10 minute si dupa aia incep sa ma plictisesc, asa ca imi reiau treaba.

Scuze pentru multimea de intrebari, dar tare sunt curioasa cum procedati voi. 🙂


Apr
2011

Pacaleli de 1 aprilie

categories: personal

Nu va voi pacali astazi. De fapt nu cred ca veti vedea vreodata pe acest blog vreo pacaleala de 1 aprilie. Niciodata nu mi-au placut, mereu m-au facut sa ma simt prost, sa sufar sau sa-mi para rau.

Prima pacaleala pe care mi-o amintesc a fost facuta de o colega in clasa a IV-a. Ne-a spus ca e insarcinata si noi, colegele ei, am crezut-o si chiar o compatimeam (desi nu cred ca stiam pe atunci prea multe despre procesul de reproducere). Pe vremea aia era un lucru destul de socant si foarte putin probabil, acum auzim de astfel de cazuri destul de des. Lucru ce ma mira pe mine chiar si acum e cum de acea colega se gandea la astfel de lucruri la acea varsta.

O alta pacaleala, pe care nu am gustat-o deloc, mi-a fost facuta de mama mea, care m-a pacalit intr-o zi ca trebuie sa merg la meditatie la matematica (le uram, mai ales ca ma tinea profesoara cate 5 ore).

In rest nu mai tin minte…desi sunt sigura ca si iubitul sau alti prieteni m-au pacalit.

Pentru acest an glumeam cu sora mea sa ii pacalesc pe parinti punand pe blog o poza cu mine in rochie de mireasa, ca sa creada ca m-am casatorit fara stirea lor. 🙂 Tot trebuia sa merg la targul de nunti, nu era prea greu sa ma imbrac si sa ma pozez. Dar am lasat aceasta idee la stadiul de gluma intre surori, nu am vrut sa-i sochez pe ai mei si pe parintii lui Felix.

Nu vreau sa creez nici macar 5 minute de suferinta cuiva drag cu o astfel de pacaleala. Pentru ca oricum ai face-o, ranesti pe cineva. Daca pacalesti ca s-a intamplat ceva rau, pana afla adevarul va fi suparat. Daca pacalesti ca s-a intamplat ceva bun, cand afla adevarul va fi dezamagit si iar va suferi.

Inteleg ca este un obicei si trebuie luat ca atare, dar eu prefer sa nu-l urmez.

Voua ce pacaleli vi s-au facut? Ce pacaleli aveti in program pentru azi?