O discuție de zilele trecute m-a pus pe gânduri. Mi s-a povestit despre o mică ceartă între mamă și fiică pornită de la faptul că fiica nu a călcat extrem de bine niște haine de-ale soțului ei. Nu voi vorbi despre exigența mamei, așa sunt ele uneori, ci de împărțirea responsabilităților după mutatul împreună/căsătorie.
Consider că o relație se maturizează atunci când cei doi locuiesc împreună, pentru că una este să te vezi cu cel drag câteva ore pe zi, după ce în prealabil te-ai aranjat frumos, și mergeți la plimbare, în restaurante sau cafenele, sau la unul din voi acasă și vă uitați la tv sau stați de vorbă, și una e să trăiți împreună. Deodată nu veți mai împărți numai momentele distractive și de relaxare, ci și cele stresante. Fiind numai voi, fără părinți, va trebui deseori să lăsați deoparte tot și să faceți curat, să gătiți, să spălați și să călcați haine, să aveți grijă de animale sau copii. Apar și clipe de enervare când poate constați că partenerul nu-și dă silința, că face mizerie, că nu se implică la aceste munci casnice la fel ca tine. Plus nervii care apar când partenerul vrea să aducă în casă ceva ce tu nu vrei sau vrea să aranjeze ceva într-un mod care ție nu-ți place. De asemenea, când stai toată ziua împreună, îți vezi partenerul așa cum este el, cu bune sau cu rele. Nu-l mai vezi doar când e machiat, aranjat, îmbrăcat frumos. Îl vezi și dimineata, ciufulit și cu cearcăne, si atunci când e bolnav, și atunci când n-are nici un chef, și în multe alte momente proaste. Peste toate astea se trece cu un pic de compromis, cu iubire și răbdare, iar în final se poate conviețui în armonie.
În cazul nostru, responsabilitățile au fost împărțite pe parcurs, după ce ne-am cunoscut mai bine felul de a fi și de a trăi. Am venit amândoi de acasă cu un stil de viață relaxat. Niciunul din noi nu avea mari responsabilități când stăteam cu părinții, nu spălam, nu călcam, nu făceam mâncare (decât chestii simple), nu făceam curat. Am fost amândoi răsfățați de părinți, și din acest motiv ne-a fost puțin dificil să ne descurcăm singuri.
În primul an de facultate (și de locuit împreună) eu încă îmi duceam hainele mamei mele, să le spele și să le calce. Mâncare luam de la bunici și părinți, curățenie mai făceam noi, sau mai angajam pe cineva să vină să ne facă, o dată pe lună, o curățenie mai serioasă.
Pe parcurs, încet, încet, am învățat să ne mai descurcăm și singuri. În prezent eu sunt responsabilă cu spălatul vaselor (activitatea casnică care îmi face cea mai mare plăcere), curățenia din bucătărie și baie, curățat pe jos, atârnat rufe, aranjare în dulap, șters praful. El dă cu aspiratorul, duce gunoiul, spală rufele (le pune în mașina de spălat), șterge uneori și praful, se ocupă de becuri și alte treburi mai bărbătești (cum le zic eu 😛 ). De călcat își calcă fiecare, mâncare facem amândoi, în funcție de timp și chef.
Citeste in continuare: Responsabilităţi în doi
Cu toate astea, au existat anumite produse care mi-au plăcut atât de mult încât am acceptat să le consum, servind însă numai acea marcă: pateul Tulip cu ciuperci și brânza topită La Vache Qui Rit. Dacă mi se oferea alt pate sau altă brânză topită nu mâncam, voiam neapărat Tulip cu ciuperci sau La Vache Qui Rit. Nu numai că ele două m-au făcut să mănânc pate și brânză topită, dar se numărau și printre alimentele mele preferate.
