Category: personal


Mar
2012

La târgul de nunți

categories: personal

Luna trecută am fost cu Felix la Târgul de nunți de la Sala Polivalentă din Iași și cu această ocazie am îmbrăcat pentru prima dată în viața mea o rochie de mireasă.

M-am dus cu gândul să testez mai multe rochii, să-mi fac o părere asupra modelului pe care mi l-aș dori. Însă am ajuns să îmbrac doar una, după care am cam rămas fără cuvinte, chiar m-a emoționat să mă văd în rochie de mireasă. Și nu doar pe mine, ci și pe iubitul meu. Nu înțelesesem niciodată fascinația pe care o au femeile cu rochia de mireasă, de ce se consideră că o femeie este cea mai frumoasă în ziua nunții ei, de ce toate ne dorim ca la un moment dat să îmbrăcăm rochia albă. Până când m-am privit în oglindă. Nu vă pot descrie sentimentul, este însă unul minunat. Chiar te face să te simți bine în pielea ta.

Rochia testată era de la Bridal Couture – din păcate nu am găsit modelul încercat de mine pe site. Am făcut niște poze însă prefer să le țin pentru mine. 🙂 Era de tip prințesă, dintr-o bucată, cu corset și crinolină (însă o crinolină foarte ușoară și comodă, te puteai așeza fără probleme), fără bretele (deci venea de la bust în jos). La talie se prindea o fundiță fină de satin. Mi-a plăcut mult însă mai am de probat multe rochii până să iau decizia finală.

Tot la târg am strâns o mulțime de broșuri și cărți de vizită, am aflat că la restaurantul La Castel în curând se va putea organiza ceremonia religioasă în grădină (noi rămânem însă la varianta cu biserica), am luat datele de contact de la magazinele de rochii de mireasă care mi-au plăcut (de multe chiar nu știam, nu le văzusem prin oraș) ca să mă apuc să-mi fac programări și să trec la probat.

Dacă este cineva interesat de numere de telefon, adrese web, recomandări firme foto, video, aranjamente, organizări evenimente, îl invit să intre pe site-ul târgului, la firme participante și va găsi acolo tot ce are nevoie.


Feb
2012

Biblioteca mea

categories: personal

De mic copil mi-au fost dragi cărțile. Nu numai să le citesc, ci să le miros, să le ating, să le păstrez, să le ordonez și din când în când să le privesc. Biblioteca familiei conține sute de volume, grație aceleiași iubiri pentru lectură a bunicului meu, a mamei și a tatălui meu. Aproape orice volum clasic mi-aș dori să citesc, știu că l-aș regăsi în bibliotecă.

În apartamentul meu nu țin foarte multe cărți. Imediat ce le citesc, le duc în casa copilăriei mele, în biblioteca cea mare și frumoasă, și mă mândresc când văd cum crește numărul de cărți. Și eu și mama adorăm să citim, cumpărăm cărți, ne împrumutăm una alteia volume, și apoi le așezăm cu grijă în bibliotecă. (more…)


Feb
2012

Noul meu fruct preferat

categories: personal, sănătate

Se spune că în cuplu obiceiurile se transmit foarte ușor – și să știți că așa e. Am învățat să iubesc lucruri care îl pasionează pe iubitul meu și au început să-mi placă lucruri care înainte nu mă interesau prea mult. Nu a reușit să mă convingă să consum cașcaval, în schimb mi-a trezit apetitul pentru pomelo. (more…)


Feb
2012

Fuga după fericire

categories: personal

Cu toții fugim după fericire, unii mai mult decât alții…

Mereu am luat în considerare factorul fericire când a fost vorba să iau decizii importante. Întrebările care nu lipseau din mintea mea erau: “Voi fi mai fericită?”, “Peste 10 ani nu voi regreta?”, “Să mă încred în ceilalți care îmi spun că nu aș fi fericită dacă procedez așa?”, ș.a.

Dar după ore și ore de stat și cântărit lucrurile, am realizat că nimeni pe această lume nu-mi poate garanta fericirea/mulțumirea/satisfacția, indiferent de decizia pe care o iau, indiferent de cum merg lucrurile în viața mea. Degeaba asculți din experiența altora, degeaba citești, degeaba știi tu în mintea ta că e bine sau rău, nu ai de unde știi ce-ți rezervă viitorul.

Nu are nici un rost să calculezi cantitatea de fericire pe care o poți obține dacă procedezi într-un fel sau în altul. Pentru că da, acum ceva timp cam asta făceam. Mă gândeam așa: dacă fac așa o să fiu nefericită câteva zile, dar apoi peste câțiva ani POATE o să fiu mai fericită decât aș fi fost dacă nu făceam așa. Dar este și posibilitatea să fiu nefericită și acum, dar și atunci, că poate aș fi mai fericită dacă nu aș face așa.

Spuneți voi, ce rost are să gândești așa? Cine îți poate garanta că ai să fii sau nu fericit? Da, primești sfaturi de peste tot, recomandări, toată lumea este expertă în toate, dar adevărul e că nici un om nu este la fel ca altul, nici o relație nu se aseamănă perfect, nici o familie nu este identică cu alta. Când vine vorba de decizii importante în viață, experiența nu te ajută foarte mult – nimeni nu-ți poate promite că dacă faci cum îți recomandă el îți va fi bine.

Până la urmă atunci când decidem în legătură cu viața noastră, cu relațiile de prietenie, iubire, cu cariera, cu școala, cu tot ceea ce contează pentru noi, trebuie să ne bazăm doar pe ce considerăm noi că e mai bine. Să alegem ceea ce ne face ACUM fericiți, nu mâine, nu poimâine. Pentru că fericirea de azi este asigurată, o vom simți, ne vom bucura de ea, fericirea de mâine este însă o simplă promisiune, o speranță – pe care poate o vom trăi sau nu, pe care poate o vom primi sau nu.

* În acest articol nu este vorba și de fericirea pe care ți-o construiești pe nefericirea altuia. Eu una nu aș putea fi fericită nici măcar AZI dacă știu că am rănit pe cineva, dacă știu că din cauza mea cineva suferă foarte mult.


Feb
2012

Din dragoste sau obligație?

categories: personal

Nu sunt adepta milogirii. Nu mă rog de cineva pentru ceva, indiferent cât de mult îmi doresc acel lucru. Sunt și foarte mândră din fire, dar mă și gândesc că dacă omul vrea să-mi ofere acel ceva, o să mi-l dea, iar dacă nu, există două posibilități: ori nu-l primesc ori îl primesc din milă și saturație, și astfel nu mă voi bucura de acel ceva. Așa că, ce rost are?

În această categorie intră și căsătoria și copiii, cele două mari dorințe ale majorității femeilor. Adevărul e că nici nu am fost eu genul de fată care să viseze la nunta ei, la rochia de mireasă și la cum o să aibă ea grijă de copii, ba mai mult, până acum vreo 5 ani nici nu-mi doream copii, sau voiam doar unul și atât. Dar chiar dacă mi-aș fi dorit la nebunie aceste două lucruri, tot nu l-aș fi presat pe prietenul meu să mi le ofere. Nu i-am făcut apropouri, nu i-am propus, nu am tot vorbit despre subiectul ăsta. Pentru că nu mi se pare corect și mai ales, nu mi se pare o idee bună pe termen lung.

Căsătoria și copiii sunt un mare pas în viața unui om. Este necesar să te hotărăști de unul singur că ți le dorești, trebuie să fii foarte sigur de asta, dacă nu pentru binele tău și al partenerului, atunci pentru copii. Ca să nu sufere ei din cauză că tu ești impulsiv sau cedezi la rugămințile/șantajul emoțional al celui de lângă tine.

(more…)


Feb
2012

Bucuria zăpezii

categories: personal

Nu știu dacă acum e cel mai bun moment să spun asta, dar îmi fac curaj și declar: “Iubesc iarna!”. Mai mult decât atât, iubesc zăpada, pentru că iarna fără zăpadă nu are nici un farmec – mi-a fost și demonstrat de acest Crăciun deprimant de uscat și de vremea primăvăratică de pe 12 ianuarie, ziua mea de naștere (chiar niciodată până acum nu mi s-a mai zis de ziua mea că e însorit afară și că vine primăvara).

Singurul disconfort este circulația de pe străzi dar cu toate acestea tot am reușit în weekend să ieșim în afara orașului și să ne bucurăm de munții de zăpadă de acolo. Am făcut pentru prima dată un înger de zăpadă, m-am tolănit în zăpadă, am aruncat cu bulgări de zăpadă, chiar am și început să construiesc un om de zăpadă (până când mi-au înghețat mâinile).

 

Am căutat și găsit zone cu strat înalt de zăpadă și tocmai în acelea am alergat, m-am aruncat, m-am fugărit cu cățeii mei. M-am simțit incredibil de fericită, nu mă puteam abține să nu râd cu gura până la urechi.

 

Și Albert s-a distrat de minune dar știam că de-abia așteaptă să aibă ocazia să alerge liber pe afară – cred că iarna este și anotimpul lui preferat.

Credeam că numai noi simțim așa, pentru că suntem născuți iarna, respectiv în prag de iarnă (ianuarie și noiembrie), dar și iubitul meu e încântat de zăpadă, de vremea de afară, de cât de frumos ninge.

   

Iubesc iarna, mă bucur nespus că în sfârșit a nins, că totul afară e alb. Pentru unii această vreme e deprimantă, pe mine mă liniștește și mă bucură. Cât de mult îmi place să alerg prin zăpadă! Ce sentiment plăcut e când vii în casă înfrigurat și te cuibărești lângă iubit, cu o cană de ceai fierbinte în mână! Cât de gustoasă este acum supa caldă și mâncarea gătită! Ce priveliște de poveste mă încântă de fiecare dată când mă uit pe fereastră! Cu câte amintiri frumoase din copilărie vine această iarnă!

Nu vă supărați pe mine, știu că mulți v-ați săturat de vremea de afară, de frig, de zăpadă. Eu însă nu pot decât să mă bucur că vremea este așa cum trebuie să fie, pentru că zău că m-a speriat soarele și temperaturile ridicate din octombrie și noiembrie, când ieșeam în sandale afară, cerul senin și soarele din miezul lui ianuarie și lipsa de zăpadă de până la sfârșitul lui ianuarie.


Jan
2012

Petreceri de ianuarie

categories: personal

Ce mai ianuarie! S-au adunat atât de multe evenimente, treburi de făcut, gânduri, încât de-abia acum pot sta să le sortez, să mă bucur de tot ceea ce a fost și să îmi clarific ce va fi și în continuare. Mă gândesc cu drag la această perioadă plină din viața mea, cam așa mi-aș dori să fie în fiecare zi, să nu am timp să mă plictisesc, să mă învârt dintr-o parte în altă și să fiu încărcată de energie și inspirație.

Totul a început cu revelionul, petrecut cu o parte din prietenii mei dragi, la unul din ei acasă. Am reușit să găsesc în timp util și o rochie drăguță pentru eveniment, nu neagră! 🙂 Oricum, stau și mă gândesc că decât să cumpăr o nouă rochie neagră, care oricum arată cam la fel iar în poze de-abia se observă detaliile, mai bine folosesc una din garderobă, că așa că stau vreo 3-4 rochii negre degeaba pe acolo. Revenind la petrecere, din păcate eram răcită, luasem și niște pastile, și nu am rezistat prea mult, la ora 3 dimineața dormeam de zor. Partea bună e că nu am mai avut foarte multe responsabilități, nu a trebuit eu să organizez întâlnirea, pentru prima dată în vreo 2-3 ani. Când m-am simțit obosită, m-am dus acasă, m-am culcat liniștită, nu am mai avut grija invitaților și a curățeniei de a doua zi.

 

După doar o săptămână, a urmat un eveniment important în familie, de care vă povesteam și aici. Pentru acesta a fost mai multă agitație: căutat rochie elegantă, ciorapi, pantofi, pardesiu, mers la coafor, manichiură, machiat și aranjat. De-abia aștept să primesc pozele de la mini ședința foto a logodnei. Sunt curioasă cum au ieșit, mai ales că locația a fost una improvizată, lumina nu știu cât de bună era și nici noi nu eram obișnuiți să stăm așa frumos la pozat.

După nici o săptămână, a urmat ziua mea. Am sărbătorit-o în total de vreo trei ori, de două ori numai pe 12 ianuarie. Mi-am scos ziua fetele (respectiv mama & sora) la masă iar seara iubitul, după o idee de-a mamei mele. Nu știam eu cum să-mi serbez ziua frumos, fiind într-o joi și nu în weekend. Voiam ceva deosebit și pe 12, nu doar pe 14, 15 sau când mă hotăram să o celebrez. Și atunci ea mi-a dat ideea să ies undeva doar eu cu Felix, la un fel de cină romantică. Și chiar asta am făcut, am ales eu un restaurant care îmi place, mai deosebit, pe care nu îl frecventam chiar în fiecare zi, după care ne-am mai plimbat puțin seara. A fost chiar frumos și nu știu cum de până acum nu mi-a venit în cap să-mi sărbătoresc ziua doar cu cel iubit, într-o atmosferă mai romantică. Și atât de frumos a fost încât cred că vom transforma această ieșire într-o tradiție – în fiecare lună vom alege o seară în care să mergem să mâncăm într-un restaurant elegant, deosebit.

A doua zi, pe 13 ianuarie, a fost rândul prietenelor mele să se sărbătorească, așa că ne-am pregătit iar de petrecere. Și am luat-o de la capăt: coafat, machiat, ales haine, primit cadou niște botine elegante pentru rochie, cumpărat cadouri, cumpărat flori, petrecere. Am stat până după miezul nopții, ne-am bucurat de o atmofera faină, am cunoscut oameni noi, am ascultat muzică bună.

  

Pe 14 ianuarie a venit iar rândul meu. Întâi am făcut cumpărături – mult prea multe bineînțeles. Nu credeam că îmi va ajunge un tort (cel puțin așa mi-a zis vânzătoarea), așa că am luat două. Mâncare tot cumpăram și cumpăram, deși Felix tot încerca să-mi zică că va ajunge. Și prin urmare, am rămas cu un tort întreg și mâncare cât pentru o săptămână întreagă. Plus dulciuri.

A urmat iarăși procesul de coafat-machiat-îmbrăcat, și mi-am așteptat oaspeții. Ne-am adunat în total 14, mult prea mulți pentru apartamentul meu și mai ales pentru numărul de scaune/fotolii/canapele. Dar a fost frumos să-i văd pe toți la un loc, să povestesc câte puțin cu fiecare, să discutăm despre diverse (inclusiv despre articolul Lucruri complicate care fusese citit în prealabil de majoritatea din ei). Am degustat și doua vinuri – Crâmpoșia de Casa Isărescu, care este cel mai bine vândut vin de la noi, și Barricat Cabernet Sauvignon de la Oenoterra, plus o șampanie – Cashmere Tămâioasă Românească tot de la Oenoterra. Dacă mâncare, dulciuri și sucuri au rămas din plin, vinul a fost servit până la ultimul strop.

Câțiva din prietenii mei dragi:

     

În concluzie, a fost un început de an foarte frumos, petrecut alături de familie și prieteni. Și încă nu s-a terminat, mai este un sărbătorit de ianuarie în familie. 🙂


Jan
2012

Când greșelile ies la suprafață (1)

categories: personal

Nu prea am inspirație zilele astea, așa că vă povestesc din lucrurile pe care le-am mai auzit de-a lungul timpului. Sunt curioasă să văd ce părere aveți voi de situații, cum ați proceda dacă v-ați confrunta cu așa ceva. O să fie o serie de 3, 4 articole, mă gândeam să le pun pe toate aici, dar ieșea prea lung și plictisitor.

Astăzi despre: O tipă s-a gândit să se culce cu un bărbat ce era deja într-o relație de lungă durată. Deși se considera isteață tare, s-a lăsat pozată de el în diferite ipostaze: în lenjerie intimă, goală, cu fața, cu spatele, în natură, goală în mașină, în mașină cu mâna în diverse locuri (din respect nu dau mai multe detalii). Deci poze foarte intime, făcute cu/de cineva cu care nici măcar nu era într-o relație, cu care avea doar o aventură.

Ei, toate bune și frumoase, până când aventura s-a cam terminat iar partenera oficială, într-un mod sau altul, a văzut pozele. Ea știa deja de aventură, pozele au fost un fel de bonus. Normal că s-a enervat când le-a văzut și deși cel mai bine ar fi fost să o lase baltă, a vrut să lovească și ea în cea care a lovit-o. Mai ales când a văzut ce fel de persoană era și ce tip de poze poate să facă (descrierea oficială chiar m-a distrat: “un fel de Hustler, dar fără un model arătos, ci unul cu “șosețele” și coajă de portocală + un zâmbet tâmp” ). A întrebat o prietenă cum să procedeze acum…să nu facă absolut nimic i se părea cam aiurea, un fel de “bravo” spus celeilalte, fă mai departe așa. Nu că ar fi rolul ei să fie justițiară, să îi facă morală sau să-i spună că nu e sănătos să procedeze așa. Dar ce să faci? Am înțeles-o, e destul de dificil să te abții mai ales când vezi că cele care fac din astea se mai dau și modele de moralitate.

Într-un final, s-a hotărât doar să-i zică aceleia că le-a văzut, și-a dat seama ce tip de om e și să-i fie rușine. Am stimat-o că în ciuda dorinței de răzbunare, a nervilor și a tot ce a mai simțit atunci, nu s-a dus cu pâra la iubitul tipei, la cunoscuții ei  – pentru că să fim serioși, astfel de poze îți pot distruge toată viața (amintiți-vă de Bebelușa de la Cronica Cârcotașilor – după ce au apărut acele poze în presă, a fost dată afară, toată viața i-a fost dată peste cap). A zis că atât timp cât e lăsată în pace, cât tipa aia nu se mai bagă în viața ei, nu o mai caută, nu se mai interesează de ce face, nu are motiv să facă mai mult de atât.

Morala? Aveți grijă ce poze faceți, cui pozați, în ce ipostaze. Nu știți cine va mai vedea acele poze în afară de voi și partener. Trist e că nu e prima dată când aud de astfel de cazuri, am văzut și eu poze cu vreo 2 cunoștințe goale pe net.