Category: personal


Dec
2011

Luminile de sărbători din Iaşi

categories: personal

În acest weekend au fost aprinse și la Iași luminile de sărbători. Eram dezamăgită și înainte, pentru că am fost printre ultimii care le-au aprins, am rămas dezamăgită și după ce le-am văzut.

Cu o săptămână în urmă, pe drumul spre Iași, am admirat luminile de sărbători din Bacău, Roman, le-am văzut pe net și pe cele din București. N-am înțeles cum de în toate aceste orașe s-a putut da drumul la începutul lui decembrie iar în Iași nu.

Apoi a început să se anunțe în ziare că pe 10 decembrie se vor aprinde. Știam deja că nu s-a adus nimic nou, că sunt aceleași instalații de anul trecut, însă nu știu, parcă mi s-au părut mai puține. Ne-am plimbat în Piața Unirii, pe bulevardele Ștefan cel Mare, Independenței și Copou, am făcut niște poze și ne-am zgribulit puțin de frig. Am găsit multe zone goale, care ar fi putut fi marcate măcar cu o instalație mică. Porțiuni mari din bulevardul Copou nu au fost împodobite deoarece strada este în lucru – dar cu toate acestea este folosită și nu ar fi stricat să fie și ea luminată.

Am făcut câteva poze și am adăugat și un mic filmuleț – îmi place cum au fost împodobite unele bulevarde, dar mi-ar fi plăcut să fie mai mult sau măcar să fie altfel de lumini, nu aceleași de anii trecuți. Voi reveni cu un articol separat (și poze) despre luminile din Parcul Copou.

De-abia aștept să văd luminile de sărbători din București, cu siguranță mă vor impresiona. In just a few days…

        

Lumini de sărbători 2010 – video gasit pe net (mult mai frumos)


Dec
2011

Observaţii [2]

categories: personal
Alte câteva observații, adunate de-a lungul ultimelor săptămâni.
  • Câteodată tare mult mi-aș dori să fiu imună la ce se întâmplă în jurul meu. Să nu mă afecteze nimic, să nu mă supere, să nu mă deranjeze nici măcar puțin. M-am săturat să-mi simt sufletul încărcat de griji când eu sau vreun apropiat avem probleme. Mai ales când e vorba de ceva nesemnificativ.
  • Sunt momente când nu-mi vine să cred cât de multă iubire primesc. Parcă trăiesc într-un vis, parcă nu e vorba de mine, parcă nu merit. Sunt recunoscătoare că primesc zi de zi răsfăț, dragoste și înțelegere, și tot ce îmi mai doresc e să fie așa cât mai mult timp. E tare bine să știi că ai măcar o persoană în viața ta care îți este alături orice s-ar întâmpla, care nu te judecă, care te place așa cum ești, care nu e invidios pe tine, care se bucură de bucuriile tale și care te susține și te ajută mereu. (more…)

Dec
2011

Diferită în fiecare zi

categories: personal

Apreciez foarte mult la o fată posibilitatea de a se reinventa, de a arăta diferit de la o zi la alta, de a încerca mai multe look-uri, mai multe tipuri de ținute. Și mai ales admir fetele care își aranjează părul în diferite moduri, care îl țin și legat, în coadă de cal sau coc, dar și liber, drept sau ondulat. Care poartă o perioadă breton sau cărare pe mijloc și apoi schimbă.

Le admir cu atât mai mult cu cât eu am fost mereu acel gen care și-a dorit să nu vadă schimbări prea mari, care a cerut mereu același fel de tunsoare, care a făcut mici schimbări doar de dragul stilistei, și nu pentru că și-a dorit cu adevărat. Dovadă e și faptul că nu m-am vopsit până acum niciodată (într-adevăr, nici nu mi-am dorit să-l afectez prea mult, părul meu deja este destul de firav și subțire), și în afară de o scurtă perioadă din copilărie, niciodată nu m-am tuns scurt.

Scuza mea a fost mereu aceea că nu consideram că-mi stă bine cu părul aranjat altfel. De fapt cred că asta e scuza tuturor fetelor ca mine, care-și poartă mereu părul exact la fel. Bineînțeles, nu contestă nimeni că există anumite moduri de aranjare care nu te avantajează, dar cu siguranță mai găsești unul sau două care să-ți stea la fel de bine.

Am văzut și singură că era bine și cu breton, dar și fără. Am renunțat la el doar pentru că era ușor incomod, creștea foarte repede (mai ales că mereu alegeam breton lung, până aproape de ochi) și trebuia să-l tund foarte des. Am observat că nu-mi stă rău cu părul mai scurt, până la umeri, și că uneori pare chiar mai aranjat și ordonat scurt decât lung. Bine că eu mereu voi dori păr cât mai lung, probabil o obsesie din copilărie, când am văzut eu că toate prințesele au părul lung până cel puțin la fund.  🙂 Ce e bun cu părul lung e că poate fi aranjat în mult mai multe moduri decât părul scurt, acesta din urmă fiind modelat doar cu ajutorul gelurilor și cremelor (iar mie nu-mi place să-mi încarc părul cu ele, vreau să am părul mereu catifelat și plăcut la atingere, nu lipicios).

Sper ca în viitor să fiu mai curajoasă cu look-ul meu. Mă gândesc să mă vopsesc sau să mă nuanțez, bineînțeles cu o nuanță mai deschisă, poate să mă tund iarăși până la nivelul umerilor (deși nu cred că o să mă țin de chestia asta) și sper să folosesc mai des bigudiurile electrice sau peria rotativă și să am dispoziția necesară să-mi fac cel puțin la 2-3 zile o coafură mai diferită. Mai ales că știu că astfel primesc complimente, mai ales de la iubitul meu, și cărei fete nu-i plac complimentele? 🙂

La final vă arăt și câteva moduri de aranjare a părului care-mi plac foarte mult. După cum se poate observa, toate se încadrează în categoria “long, wavy hair”. Îmi plac mai ales buclele care par naturale, mai lejere, nu cele care stau fixe, încărcate cu o cantitate mare de fixativ.

BestLaceWigs.com ofera tipuri de peruci 100% din par natural pentru femei.


Dec
2011

Weekend prelungit

categories: călătorii, personal

Am cam lipsit de pe blog în ultima săptămână. A apărut un proiect oarecum neprogramat, cu foarte mult de lucru, și nu am apucat să mai pregătesc de dinainte articole pentru perioada mai încărcată, așa cum fac de obicei.

Bineînțeles că nu m-am putut abține și am profitat de “vacanța” de pe blog și după ce am terminat de lucru. Nu avea rost să pregătesc articole pentru vineri sau weekend, așa că m-am bucurat de timpul liber, am ieșit mai mult, am citit și am mers și la munte.

Weekend-ul a început de joi, că nu degeaba era zi liberă. M-am trezit de dimineață, ca să mergem la parada militară, prima din viața mea. Nu am mai fost niciodată prezentă la manifestațiile organizate de 1 decembrie, așa că nu prea știam la ce să mă aștept. M-am bucurat să văd atâția ieșeni spectatori la eveniment (în ziare se spunea că ar fi vorba de vreo 1000 de oameni). Mi-a plăcut parada militară, însă m-a plictisit discursul parlamentarilor (de vină e probabil lipsa mea de încredere în ei…tot ce spun mi se pare fals și nu pot simți nici un pic de respect pentru ei).

  

Vineri am și muncit puțin, dar ne-am făcut timp pentru a mai plănui câte ceva și pentru a cumpăra cele necesare pentru excursia la munte.

Sâmbătă dis-de-dimineață am plecat la drum. Noi ne făcusem un mic plan, dar lucrurile nu au mers chiar așa cum ne doream. Trebuia să luăm telecabina din Sinaia, să urcăm la Babele, de unde să mergem 3 ore pe jos (pe întuneric) până la o cabană de la Vf Omu. Dar telescaunul era închis când am ajuns, așa că am mers în cele din urmă cu mașina până pe platoul Bucegi și ne-am cazat la Piatra Arsă. Drumul mi-a dat mari emoții, erau porțiuni de drum neasfaltat, destul de îngust, și cu prăpastia la doi metri de roțile mașinii, iar noi mergeam și pe întuneric. Dar am ajuns cu bine. 🙂 Vederea de la geamul pensiunii este absolut incredibilă, la fel și împrejurimile…dar vă las pe voi să judecați asta, din pozele de mai jos.

     

Poze deosebite făcute noaptea pe platoul Bucegi puteți vedea aici.

A doua zi am reușit să vizităm și Brașovul. În copilărie veneam aici aproape în fiecare vară, așa că îmi amintește de multe momente frumoase. La fel și Sinaia sau Predeal, și mă bucur că am reușit să le văd și pe ele, chiar dacă am stat puțin și mai mult le-am admirat din mașină. Măcar în Brașov am petrecut o oră, două, am văzut Biserica Neagră, Piața Sfatului (foarte frumos împodobită de Sărbători), străzile din centru + o cafenea interesantă, Festival 39.

   

Pe străzile de lângă Piața Sfatului am găsit un magazin cu produse Whittard of Chelsea – nu am intrat, dar am admirat produsele din vitrină. Of, iubesc Brașovul, nici nu vă imaginați ce fericită am fost că am reușit să-l văd, zâmbeam întruna, mă simțeam ca un copil care deschide un cadou mare și frumos. 🙂

 

Dacă doriți să vedeți mai multe poze din excursie (poate vă este dor de Brașov sau Bucegi), am pregătit două albume pe Picasa – click aici și aici. O să mai adaug, după ce primesc și pozele făcute de ceilalți.


Nov
2011

Cu toţii avem dreptul de a fi fericiţi

categories: personal

Este important ca niciodată să nu ne considerăm mai prețioși decât suntem. Bineînțeles, este recomandat să ne iubim, să ne respectăm, și e absolut normal să ne considerăm pe noi înșine cei mai importanți, dar nu trebuie să trăim cu impresia că suntem sau ar trebui să fim pe planul întâi pentru toți cei din jur.

Nu putem avea așteptări ridicole de la familia, prietenii și cunoștințele noastre. Nu putem și nu trebuie să le cerem să-și trăiască viața în funcție de noi.

Cei dragi au dreptul de a fi fericiți, chiar dacă noi suntem supărați. Nu înseamnă să ne râdă în față atunci când noi plângem, dar nici ca noi să le cerem să fie și ei supărați, zile în șir, doar pentru că noi suntem. Este extraordinar de egoist să ceri cuiva să se simtă rău, să plângă, să sufere, doar pentru că tu așa te simți. Mai ales când te aștepți să se comporte astfel zile și luni în șir. Da, să-ți fie alături, da, să te asculte, da, să te înțeleagă, da, să te îmbrățișeze. Dar atât.

Cei dragi au dreptul să ne povestească de bucuriile lor, chiar dacă noi nu avem parte de unele asemănătoare. A nu se înțelege că trebuie să se laude în fața ta, să te facă să te simți prost sau jenat. Dar ce prietenie este asta, dacă cineva nu-ți poate împărtăși din fericirea lui? Nu știu alții, dar eu tocmai aceste discuții le apreciez cel mai mult, ador ca familia și prietenii să-mi povestească că sunt fericiți, că au reușit să obțină ce-și doresc, că le merge totul bine. Chiar cred că oricât de oameni am fi, măcar pe familie și prieteni n-ar trebui să fim invidioși.

Cei dragi au dreptul să-și îndeplinească visele, chiar dacă noi nu putem să o facem. Au dreptul să se căsătorească, chiar dacă tu de-abia ai trecut printr-un divorț dureros. Au dreptul să aibă copii, chiar dacă tu nu ai sau nu poți avea. Au dreptul să-și cumpere o mașină scumpă, chiar dacă tu ai probleme mari cu banii. Au dreptul să zâmbească, să iubească, să se distreze, chiar dacă tu nu poți face asta.

Nu fiți egoiști, lăsați-i pe alții să fie fericiți. Nu le purtați pică că au motive de bucurie și voi nu aveți. Dacă și ei ar fi nefericiți, ca voi, nu s-ar rezolva nimic. Nu furați din fericirea altora, nu le cereți și mai ales nu le impuneți să-și șteargă zâmbetul de pe față. Ar trebui să aducem bucurie pe lumea asta, nu să împrăștiem negativism și durere pretutindeni.


Nov
2011

Zâmbete din ultima săptămână

categories: personal

M-am gândit să culeg zâmbete și să le notez undeva, ca să nu uit. Ca să-mi reamintesc când mi-e greu că poți zâmbi și poți fi fericit și din nimicuri, și din întâmplări obișnuite, de zi cu zi. Nu sunt toate, bineînțeles, am încercat să nu le mai menționez pe cele legate de viața mea cu partenerul sau cele care se repetă (de exemplu Albert mă face să zâmbesc în fiecare zi…cum să nu zâmbești când vezi o ființă atât de drăgălașă?).

15.11.2011

Am zâmbit uitându-mă la pozele de nuntă ale unui coleg, postate pe Facebook. M-am bucurat pentru fericirea lor, pentru cât de frumoși și bucuroși sunt.

M-am amuzat de emoțiile acelui coleg, vizibile din poze.

M-a distrat să-l văd pe Albert fără zgardă la gât – parcă e dezbrăcat.

16.11.2011

Am zâmbit când prietena mea mi-a dăruit un cadou frumos, pentru onomastica mea: un ceainic roșu, cu o buburuză, și o carte despre fericire.

Am zâmbit când mi-a arătat câteva poze de la nunta ei și câteva din luna de miere.

Am zâmbit la vederea unei poze cu soțul ei, sărind în apă, deoarece fotograful a prelucrat poza și a adăugat în stânga jos și un crocodil cu gura deschisă.

Am zâmbit la vederea lui Albert, ne-am distrat cu jucăria lui, am râs când a început să se cațere pe scaunul meu, cu gândul să mă pupe.

17.11.2011

Am zâmbit atunci când am găsit niște poze amuzante – le-am pus și la un articol, ca să zâmbiți și voi.

18.11.2011

Am zâmbit când mi-am găsit timp să mai citesc puțin din “Britannia Road 22”.

Am zâmbit mulțumită după ce mi-am rezolvat niște treburi prin oraș, bucuroasă că nu a fost aglomerat și totul a mers foarte rapid.

Am zâmbit atunci când am găsit acasă un plic cu ceaiuri de la Mihaela.

19.11.2011

Am zâmbit când am văzut că noua temă a blogului este bine primită de cititori.

Am zâmbit când am văzut că unei prietene îi merge din ce în ce mai bine afacerea.

20.11.2011

Am zâmbit atunci când am aflat niște vești (o să le aflați și voi, cât de curând – until then, please don’t ask 🙂 ).

Am zâmbit când am discutat în familie aceste vești.

Am zâmbit la cinematograf.

Am zâmbit când am reușit să evadăm din Mall-ul super aglomerat, parcă nici nu mai puteam respira acolo.

Am zâmbit pe un drum izolat, pe timp de noapte, deoarece cerul era plin de stele.

Am zâmbit când a căzut o stea și mi-am pus o dorință.

21.11.2011

Am zâmbit de dimineață, m-am trezit cu chef de glumă.

Am zâmbit când am văzut că am primit un mail de la Raluca.

Am zâmbit când am găsit o carte interesantă, la doar 10 lei (anticariatul Sophia).

Am zâmbit când am găsit un produs pe care mi-l doream de mult timp, mai ieftin; l-am cumpărat imediat.

Am zâmbit când el mi-a zis ceva drăguț.

Am zâmbit după ce am vorbit cu o prietenă la telefon.

Am zâmbit când l-am văzut zâmbind.

Nu uitați să zâmbiți. 🙂


Nov
2011

Observaţii [1]

categories: personal

Câteva observații minore, care nu-și merită propriul articol, culese de peste tot, din ultimele 2 sau 3 săptămâni:

  • agenții de vânzări auto sunt incredibil de insistenți. Odată ce ești interesat să cumperi o mașină și îi spui și lui asta, poți fi sigur că vei fi sunat zi de zi, până când o cumperi. Sau până când îi spui clar că vrei o mașină de la altă firmă.
  • este bine ca în afaceri, când se discută despre un anumit domeniu, să se facă cu persoana abilitată. Nu se discută promovare online cu agentul de vânzări, asta e sigur. Problema apare când firma are doar acel agent de vânzări ca reprezentant în zonă și nu ai cu cine altcineva discuta. Situația cu care ne confruntăm ulterior este chiar hilară, e distractiv (dar și trist) să vezi cum acel agent de vânzări nu înțelege nimic și din acest motiv consideră că tu vrei să îl înșeli, să îl obligi să facă ceva ce nu dorește.
  • oricât de binedispus sau binevoitor ești când ajungi la Poștă, sunt mari șanse să pleci nervos. Pentru că doamnele și domnișoarele de acolo nu rezistă fără să-ți trântească o răutate, de genul: “ce e asta, 2 sau 5? Credeți că noi stăm aici să vă descifrăm vouă scrisul?”.
  • am înțeles și eu cât de important este să ai o primă impresie favorabilă când intri într-un sediu de firmă ce vinde lucruri scumpe, precum mașini. Nu mă așteptam, dar atunci când am văzut că temperatura înăuntru e la fel ca afară (adică foarte frig), că agentul de vânzări nu prea se descurcă, că locul e aranjat cam aiurea, mi-a cam trecut cheful de a cumpăra ceva.
  • tare bine e să ai biroul în centru. Am la 2 pași de mine cele mai importante bănci, Poliția, Primăria, Finanțele, Judecătoria, precum și un mall, săli de sport, cantine, ș.a. Dacă ai de umblat cu acte dintr-o parte în alta, e tare comod…nu ai nevoie de mașină, de mijloace de transport, de nimic.
  • una din ușile de la Primărie, care dă spre sala unde se achita impozitele (la clădiri) și amenzile, este îngrozitor de grea. Pur și simplu mă chinui să o deschid, trag cu amândouă mâinile de ea, mă sprijin într-unul din picioare, și de-abia o mișc puțin. Nu am puterea să o deschid complet, mă strecor printr-o mică deschizătură.
  • nu-mi place deloc să merg în delegații. Sunt atât de atașată de casa mea, încât cu greu mă desprinzi de ea. Și știu că e pentru binele meu să plec, să cunosc oameni, să aflu lucruri noi, dar tot nu vreau să merg.

Nov
2011

Când trecutul seamănă cu viitorul

categories: personal

Am tot citit despre femeile și bărbații care-și aleg parteneri cât mai asemănători cu tații, respectiv mamele lor. Însă se vorbește mai puțin despre cei care încep relații noi cu persoane care sunt similare fizic foștilor parteneri.

Nu știu despre voi, dar eu am observat acest fapt în multe relații (în acest moment îmi amintesc de 3, dar cu siguranță e vorba de un număr mai mare). Am rămas chiar surprinsă să văd cât de mult pot semăna fostele prietene cu actualele. Și da, am văzut asta exclusiv la bărbați, dar asta nu înseamnă că femeile nu-și pot alege parteneri care să semene cu foștii, doar nu m-am întâlnit eu cu această situație. Ciudat e că acei cunoscuți nu realizează asemănarea, de obicei prietenii și cei din jur observă, dar mai mereu preferă să păstreze constatarea pentru ei, din jenă dar și respect pentru cel implicat.

Din câte am văzut, există două variante. Ori se alege o parteneră de aceeași vârstă (sau câțiva ani diferență), cu o înfățișare cât mai apropiată, ori se înclină spre o iubită mult mai tânără (chiar și cu 20, 30 de ani), care să semene cu fosta, atunci când era tânără. Aceste alegeri se fac fără cunoștință de cauză, pur și simplu acea persoană se simte mai atrasă fizic de imaginea cea mai apropiată de cea pe care au iubit-o la un moment dat.

Nu poate să nu mă mire această ciudățenie de-a noastră. În alegerea partenerului care să semene părinților noștri, înțeleg – ne iubim părinții, de cele mai multe ori îi idolatrizăm, ne dorim alături pe cineva exact la fel. Dar de ce mi-aș dori un partener care se semene cu fostul, atât timp cât e clar că ceva neplăcut s-a întâmplat în relație, de nu am reușit să o continuăm? Cea mai ușoară explicație este că încă mai există sentimente pentru acea persoană și dacă nu reușim să o mai avem lângă noi, atunci ne mulțumim cu “the next best thing”. Sau poate doar suntem atrași de persoane cu o anumită nuanță și lungime a părului, constituție, culoare și formă ochi, ș.a. Sau poate doar peste astfel de persoane dăm. Eu tind să înclin spre prima explicație, deoarece mi-e greu să cred că din atâtea persoane, alegem una cu atât de multe trăsături în comun încât ai putea crede că-s rude. Și dacă nu e vorba de asta, atunci de ce noua prietenă seamănă doar cu acea fostă, și nu cu alte foste din trecut? Sau poate foste dintre această fostă și actuala? E oare doar coincidență că noile partenere seamănă doar cu cea pe care am putea-o ușor cataloga ca “iubirea vieții lui”?

(more…)


Nov
2011

Albert la 2 ani

categories: personal

Albert împlinește astăzi, 10 noiembrie, 2 anișori. Nu mai este pui, însă e la fel de simpatic și drăgălaș, foarte cuminte, iubitor și deștept.

Ca și anul trecut, vă prezint câteva poze simpatice cu el, ca să vedeți ce frumos a crescut. 🙂

Începând cu 1.01.2011, Albert doarme în pat. Avem un pat (de o persoană) care nu e folosit, așa că l-a preluat, și după cum vedeți doarme foarte comod, uneori chiar și cu capul pe o pernă (de decor). Nu mereu îi place să stea și pe pătură, așa că o dă la o parte, iar eu, ca mama lui, trebuie să-i fac patul în fiecare dimineață.

Îi place la nebunie să ne plimbăm prin pădure. Aleargă, se joacă cu bețe (bineînțeles că le alege pe cele mai lungi și mai grele), adulmecă. După ce obosește vine și merge lângă noi, la pas…

 

…după cum se poate vedea și în poza din stânga, sus. Albert stă și la pozat – în dreapta sus eram în Bucium, ne plimbam pe platou (era ceață).

(more…)


Nov
2011

Rendez-vous la SanGym

categories: personal

Vă povesteam în urmă cu ceva timp că obișnuiam să merg la sală cu prietenele sau sora mea. Am încercat două săli din Iași, Club Armony și Energym, și n-am avut de ce să mă plâng. Problema nu erau sălile, indiferent de preț, locație sau aparate, ci motivația mea. Însă mi-am dat seama că vreau să am o viață activă și sănătoasă, așa că am început să fac exerciții acasă, și mai nou, am reînceput să merg la sală.

Am găsit și secretul pentru a mă ține de sport și a nu găsi diferite scuze de a chiuli: mă duc împreună cu prietenul meu. Poate mi-ar fi mai simplu să merg la Armony, care este situată la 2 pași de serviciul meu și unde aș putea ajunge în pauza de masă sau la finalul programului, dar asta ar însemna să merg singură și cu siguranță nu m-aș ține de treabă. Așa că merg la SanGym, mereu însoțită de prieten. E prima noastră experiență de acest tip și chiar e distractiv.

El e un fel de antrenor pentru mine, îmi oferă consiliere în alegerea aparatelor, îmi explică cum se folosesc, îmi schimbă nivelul de dificultate, îmi spune câte serii să fac. Iar la final ne bucurăm împreună de reușita noastră. Pentru că este o reușită să te eliberezi de lene și comoditate și să-ți pui osul la treabă.

Am ales să-mi iau ședințe fitness + cardio, la 12 lei, iar el doar fitness, la 10 lei. Se poate achiziționa și abonament, dar deocamdată prefer să plătesc de fiecare dată, știind că am o săptămână pe lună când nu am cum să merg, că am atât de mult de lucru, că nu ies nici până la alimentara de cartier.

La SanGym se mai poate face și aerobic, tae-bo, dans sportiv, pilates și o noutate, Kangoo Jumps. Acesta din urmă este un program de aerobic care se realizează pe niște ghete cu arcuri, care sporesc efortul, dar previn leziunile la nivelul articulațiilor.

Eu deocamdată mă bazez pe fitness+cardio. Îmi plac mult aparatele de acolo și faptul că pot să-mi lucrez toate grupele de mușchi. Pentru prima dată am încercat o bicicletă eliptică și mi-a plăcut tare mult, mi-aș dori una și pentru casă, dar nu aș mai avea unde să o pun. Vreau să încerc și bicicleta culcată, cu scaun, am înțeles că sunt mai ergonomice decât cele verticale. În fine, fiecare aparat are avantajele și dezavantajele sale, și cred că o să mă interesez și o să fac articole despre fiecare în parte. Astfel voi afla și eu pe ce aparate să insist.

Ah, și ca fapt divers, la prima vizită la SanGym, am remarcat lenjeria intimă a unui tânăr din fața mea, ce ieșea nestingherită din pantalonii mult prea largi și cu talie joasă. De ce mi-a atras privirile? Pentru că avea ca model pe Pikachu. Asta oare ce înseamnă? E fan Pokemon, e sensibil, e copilăros? 🙂