Mai țineți minte sondajul de aici? Să știți că n-am uitat de el, n-am primit încă rezultatele și m-am gândit că nu mai are rost să aștept, voi oferi premiul promis acum. O să primesc și analiza chestionarului, dar nu știu exact când. Însă cu siguranță voi publica datele aici, știu că mulți erați curioși de rezultate.
Trăim cu impresia că fericirea noastră poate fi întreținută doar de oamenii din jurul nostru. Considerăm și suntem chiar foarte convinși că ei au obligația de a ne face pe noi fericiți și de a ne distra.
De câte ori n-am auzit după o despărțire cuvintele pline de ură și supărare îndreptate asupra celui care a plecat și care prin acțiunile sale nu a întreținut fericirea? De câte ori n-am auzit o mamă supărată că unul din copii a plecat de acasă, pentru a deveni un om independent, și a lăsat-o singură? De câte ori n-am văzut oameni supărați că prietenii lor i-au abandonat pentru altceva sau altcineva? În toate aceste cazuri, acei oameni au dedicat tot pentru cel drag și într-un final, cel drag i-a dezamăgit. De câte ori n-am procedat și eu la fel…
De ce oare ne încăpățânăm să ne construim fericirea în jurul unor oameni? De ce ne punem toată speranța și toată viața în mâinile altora? De ce considerăm că ei ar avea obligația de a ne face pe noi fericiți?
Cred că asta e greșeala care ne conduce spre atâta suferință. O suferință inevitabilă pentru că nimeni nu-și va dedica întreaga viață pentru a te face pe tine fericit. Oricât ne-ar iubi, oricât ar fi de generos, de bun la suflet, acel om își va vedea întâi de fericirea lui și mai apoi de a noastră.
Trebuie să învățăm să asociem fericirea cu persoana noastră. Noi să ne facem fericiți. Să fim responsabili pentru fericirea noastră. Să nu ne dedicăm 100% din viață pentru alții, ci să ne îndeplinim visurile, să ne construim o viață așa cum ne dorim pentru că atunci când mai pleacă unul sau altul din viața noastră, să avem pe ce ne sprijini și să nu mai simțim că viața noastră s-a terminat.
Mențiune: știu că e mai ușor de zis decât de făcut. Și eu mă bazez foarte mult pe oamenii de lângă mine, dar îmi amintesc din când în când că “Ne naştem singuri, murim singuri. Aparent, trăim împreună.“
Mereu mi-au plăcut cutiile de bijuterii. De aceea de-a lungul timpului am cumpărat multe, însă numai două au rezistat în timp. E și normal, erau cele de calitate, din piele, frumoase, mari, primite cadou de la părinții mei (prima din ele, de culoare neagră) și de la iubitul meu (bleu). Îmi place mult să-mi așez bijuteriile în rafturi și să le ordonez după diverse criterii. Așa procedam și în copilărie, cu bijuteriile mamei. 🙂
Acum câteva luni am câștigat la concursul organizat pe blogul Cameliei o cremă pentru ten mixt de la Clinique, mai exact Youth Surge Night, care promite să șteargă primele riduri și să hidrateze pielea. A fost o surpriză extrem de plăcută, mai ales că nu este vorba de un produs cosmetic ieftin și se potrivește perfect tipului meu de ten.
Ce spun producătorii:
Înainte să dau drumul la o serie măricică de articole despre Tenerife, am zis să fac și acest articol, cu întrebări și răspunsuri, unde voi explica de ce-mi doresc să vă povestesc atâtea despre acel loc și voi încerca să răspund și la câteva întrebări care nu și-ar avea locul în viitoarele articole. Dacă aveți și voi întrebări, vă rog să le lăsați în comentarii.
Pentru că înainte să plec am căutat informații despre acel loc și nu prea am găsit. Aveam nevoie să știu cât mă costă să închiriez o mașină, dacă se plătește garanție (și cât se plătește), dacă apa e rece sau nu, dacă hotelul e ok, ș.a. Am mai găsit câte un blog și am lăsat întrebări, la unele mi s-au răspuns, la altele nu. Chiar aveam nevoie de acele răspunsuri ca să știu câți bani trebuie să iau cu mine, dacă am nevoie de haine mai groase sau mai subțiri, dacă trebuie să fac vreo modificare în program. Dacă alții nu dau aceste detalii, le voi da eu și sper că vor fi utile celor care caută aceste informații. Sper să nu fiu prea plictisitoare pentru ceilalți. Voi încerca să nu scriu doar despre această vacanță.
Pe de altă parte, am văzut că articolele despre obiectivele turistice din țară v-au plăcut, așa că sper că o să vă placă și acestea. Dacă răsfoiți categoria turism veți găsi și alte articole despre obiective turistice pe care le-am vizitat de-a lungul timpului.
Am apelat la Travis Turism pentru că am mai mers cu ei și am încredere în serviciile lor. Nu m-am băgat eu pe booking.com, mi-e prea frică, am vrut să merg la sigur, să nu mă trezesc cu surprize neplăcute. Travis Turism a cumpărat mai departe de la turoperatorul Cocktail Holidays, de care am fost foarte mulțumită (voi reveni cu detalii).
Inițial agenția de turism mi-a propus alte hotele, dar nici unul nu mă încânta. Erau departe de plajă (în Tenerife nu prea există hotele pe plajă sau cu plaja lor), nu aveau all inclusive (la care am renunțat în final), nu mă încânta ce citeam pe Trip Advisor despre ele. Și nu erau hotele proaste, erau totuși de 4 și 5 stele, dar…
Până la urmă am vorbit cu o prietenă de-a mea, care călătorește mult, și am întrebat-o dacă a fost vreodată aici și dacă da, ce hotel a ales. Mi-a zis și după ce m-am informat și eu despre el, l-am ales. Și am fost mai mult decât mulțumită.
Pentru că puține hotele aveau sistemul all inclusive iar cele care îl aveau erau prea departe de plajă sau nu erau grozave. Ne-am gândit să alegem sistem pensiune, cu toate cele 3 mese. După care ne-am dat seama că noi oricum la prânz n-o să fim în zonă, așa că n-are rost să luăm și acea masă. Și am luat demipensiune, doar mic dejun și cină. Să știți că ne-a cam părut rău, mai bine luam doar mic dejun, pentru că și la cină ajungeam greu. Acolo nu e un loc unde stai lipit de hotel și nu te deplasezi nicăieri, ai o grămadă de vizitat, de mers…de-abia ajungi pe la hotel.
În iunie nu știam că voi merge la mare în altă țară. Aveam alte griji pe cap. De-abia pe la sfârșitul lui iulie ne-am gândit la această soluție. La începutul lunii august aveam treabă la serviciu, n-am putut pleca. La mijlocul lui august a fost excursia prin țară. La sfârșitul lui august aveam iar treabă la serviciu, așa că mai rămânea doar începutul lunii septembrie.
Am și citit că în Tenerife e prea cald în iulie și august, e mai bine de mers în septembrie. Am avut oricum temperaturi de 28-30 de grade (dar nu se simțea rău, că era și briza).
De la agenție ni s-au propus mai multe destinații: Barcelona, Tenerife, Turcia. În Barcelona am mai fost, am vrut să aleg un loc nou. Iar Turcia era o destinație prea safe, o păstrez pentru când o să am copii. Tenerife a fost ca un vis, nu m-am așteptat vreodată să ajung aici.
Începând cu săptămâna viitoare (cel mai probabil) voi începe să vă povestesc despre hotel, obiective turistice, închirierea unei mașini. Sper să fie utile aceste articole.
Am plecat în această excursie cu inima strânsă. Mi-o doream atât de mult, aveam atât de multă nevoie de ea, încât îmi era teamă că se va întâmpla ceva și nu voi mai avea parte de ea. Așa sunt eu, îmi fac griji peste griji, îmi imaginez tot felul de scenarii. Cred că fac acest lucru și ca să mă apăr – mă gândesc la ce e mai rău și dacă se întâmplă, nu mai sunt surprinsă. Oricum, nu e bine și trebuie să schimb neapărat asta la mine – ușor de zis, greu de făcut.
Așadar mă gândeam că poate pierdem avionul sau vom avea probleme la destinație cu hotelul, poate nu ne descurcăm la aeroport (nu că n-aș avea experiență, am călătorit cu avionul de vreo 8 ori până acum). Mi-au trecut prin cap chiar și scenarii mai pesimiste, care nu merită menționate.
Apoi mi-a venit în cap că o să prindem vreme urâtă acolo, deși știam că temperatura medie pe an este de 23 de grade și că până și-n ianuarie se poate face baie în ocean și sunt temperaturi rezonabile de 22-23 de grade. M-au indus în eroare temperaturile menționate pe site-ul hotelului – ei ziceau că o să fie 24, 25 de grade, așa că deja mă gândeam că o să fie frig, că nu voi putea intra în ocean. M-am uitat și pe alte site-uri cu vremea și ei ziceau că vor fi 25-26 grade. Ba uneori mai spuneau că o să și plouă, lucru cam rar în Tenerife. Bineînțeles că au fost numai 28-30 de grade și n-a plouat deloc.
O altă problemă era temperatura apei. Peste tot pe unde am citit (mai ales pe tripadvisor) lumea scria că apa e rece, că mai bine mergi la piscină. Chiar și românii pe care i-am întrebat mi-au zis că apa e rece, că nu prea se poate face baie în ocean. Eram deja super dezamăgită dar hotărâtă să înfrunt orice temperaturi – doar nu mă duc în Tenerife (sau în orice altă parte) ca să stau la piscină. Vă anunț că apa era foarte bună, atât în sud (Costa Adeje) cât și în nord (Santa Cruz), mai caldă decât Marea Neagră. Da, nu era la fel de caldă ca cea din Barcelona sau Creta (adică din Marea Mediterană), dar nu e rece oameni buni. Îmi trebuiau maxim 10 secunde să mă obișnuiesc. Era mai caldă decât apa de la noi (Marea Neagră) din august sau septembrie (când e cea mai caldă).
Ultima grijă și cea mai mare era că voi fi bolnavă toată vacanța și că poate mă voi îmbolnăvi și mai tare. Asta pentru că am răcit ușor cu 5 zile înainte de vacanță, păcălită fiind de vremea schimbătoare (am stat cu geamul deschis seara cât timp aveam părul ud). Am băgat o grămadă de pastile în mine, vitamina C, ceaiuri și supe, numai să mă însănătoșesc înainte să plec. Eu trebuia să mă bălăcesc în Oceanul Atlantic, să port haine subțiri și să mă simt bine, nu să stau în pat, răgușită și cu nasul înfundat. Dar răceala nu mai trecea, orice aș fi făcut. Am plecat deci supărată, mă gândeam că n-o să renunț să fac baie în ocean și deja îmi imaginam cum voi face gripă sau pneumonie. Ca să vezi chestie, cum am coborât din avion, mi-a trecut brusc răceala. N-am să înțeleg asta deloc. Nu eram foarte răcită, dar înainte să plec din Iași aveam nasul înfundat, eram răgușită, mă simțeam slăbită, și cum am pus piciorul pe minunăția aia de insulă, am privit oceanul și palmierii și am respirat acel aer, mi-a trecut brusc. Nu am avut nevoie de nicio pastilă din punga imensă cu Paracetamol, Coldrex, picături pentru nas și vitamine.
Concluzia? Nu credeți orice citiți înainte să plecați. Nu vă faceți griji. Nu luați mereu de bună vremea de pe site-uri, se modifică oricum de la zi la zi. Nu mergeți în vacanță cu gândul că totul va merge prost. O să vă stresați degeaba, așa ca mine. 🙂
Deși am avut grijă să programez câteva articole pentru ultima săptămână, cred că s-a observat lipsa mea. Nu am avut timp să răspund la comentarii, nu am avut când să intru pe alte bloguri sau să răspund la mailurile mai puțin urgente.
Am fost plecată în a doua excursie din acest an, în vacanța mea de vis, la care tot visez de vreo 2 luni. Nu am anunțat pe blog sau pe facebook când sau unde plec, așa că acum, la întoarcere, m-am gândit să fac un concurs fulger – aveți mai jos filmulețul de la aterizarea avionului. Prima persoană care ghicește locația unde mi-am făcut vacanța în acest an (oraș/regiune) va primi din partea mea niște mici suveniruri de acolo. Sunt câteva indicii prin filmuleț, dar dacă nu recunoașteți locul până mâine la prânz voi adăuga și niște poze.
Cred că va fi distractiv. 🙂 Sper să vi se pară și vouă tot așa. 😛
Mențiune: rog să nu participe prieteni și cunoștințe care știu unde am plecat. Nu ar fi corect. 😛 Am oricum pregătite și pentru voi suveniruri. 🙂
În ultimul timp am scris multe articole despre cărți și sper să nu vă deranjeze, însă am dat peste multe cărți grozave în august și tocmai de aceea am reușit să citesc și foarte mult. Pentru că o carte plictisitoare îmi ia mult timp până să o termin, chiar de are și 100-200 de pagini, pe când pe una captivantă, chiar și de 600 de pagini, o termin imediat.
Mă sinucid altă dată a fost cumpărată de mama mea în urmă cu ceva timp. Nu știu ce nu i-a plăcut la ea că a lăsat-o în bibliotecă, de unde am luat-o eu acasă. La fel, nu m-a încântat titlul sau mi s-a părut a fi chick lit și am lăsat-o și eu în biblioteca mea câteva luni bune. Până când am citit Ce să fac cu moștenirea de aceeași autoare. Am făcut cunoștință cu stilul autoarei și mi-a plăcut și mi-am dat seama că poate am judecat prea repede și prin urmare greșit cealaltă carte. Curios e că și mama a gândit la fel, după ce a citit Ce să fac cu moștenirea. M-a sunat să-i înapoiez cartea să o citească. Și i-am înapoiat-o, dar nu înainte să o citesc repede, repede, în 2 zile. Concluzia? Mi-a plăcut mult.
La vreo săptămână după ce am terminat de citit The Lady of the Rivers, varianta în limba engleză, am descoperit în biblioteca mamei volumul Doamna apelor, adică cartea tradusă în limba română. Nu știu când a apărut, probabil nu cu mult timp în urmă, altfel aș fi aflat de carte. Cu toate acestea nu-mi pare rău că am citit versiunea în engleză și îmi pare bine că vă pot recomanda acum o carte pe care toată lumea poate să o cumpere și o să citească.
Doamna apelor readuce la viață una dintre cele mai misterioase figuri feminine ale Angliei medievale, Jacquetta de Luxemburg, mama reginei Elizabeth Woodville. Urmașă a Melusinei, frumoasa zeiță a râurilor din mitologia vest-europeană, Jacquetta îi moștenește puterile vizionare și vrăjitorești, însă le folosește doar în momentele cruciale ale vieții. Căsătorită cu ducele de Bedford și înrudită astfel cu familia regală, aceasta ajunge în scurt timp una dintre primele doamne ale Curții Lancaster. Deși moartea soțului și căsătoria din dragoste cu un bărbat inferior ca rang și avere îi răpesc acest statut privilegiat, în mijlocul luptelor sângeroase ce dezbină țara, Jacquetta reușește să-și împlinească unul dintre cele mai ambițioase vise: acela de a-și vedea fiica urcînd pe tronul Angliei.
Știți cum e cu cărțile Philippei Gregory? Oricât de ocupată aș fi, oricât de obosită, tot găsesc timp să mai citesc un capitol sau măcar câteva pagini. Nu mi se întâmplă asta și la alte cărți…doar la cele pe care le consider atât de interesante și captivante încât nu pot rezista câteva zile, până termin treaba, să le citesc.
Vreau să mulțumesc Ralucăi pentru că mi-a împrumutat două cărți scrise de Philippa Gregory, The Queen’s Fool și The Lady of the Rivers, ediții în limba engleză (nu au fost traduse în română), cumpărate de pe www.bookdepository.com. Îmi mai lipsesc 2 cărți pentru a finaliza de citit colecțiile “The Cousin’s War” (Războiul Rozelor) și “The Tudor Court”: The Virgin’s Lover și nou apăruta The Kingmaker’s Daughter. Intenționez să le cumpăr cât de curând.
În The Queen’s Fool am avut oportunitatea de a mă familiariza (și) mai bine cu domnia primei fiice a lui Henric al VIII-lea, Mary, numită la un moment dat și Bloody Mary. Recunosc că mi-a plăcut mereu această prințesă, m-a întristat teribil destinul ei tragic. La fel și cel al mamei ei. N-am putut să nu apreciez comportamentul lor și faptul că mereu au pus pe primul plan datoria. Fericirea lor mai puțin a contat. Cât de triste mi s-au părut încercările lui Mary de a avea un copil, acele simptome că este însărcinată, care dădeau impresia că va reuși să dea un moștenitor tronului Angliei și nici nu pot să-mi imaginez cum e să treacă cele 9 luni, o țară întreagă să aștepte un copil și tu de fapt nici să nu fi fost însărcinată. Și să se întâmple chestia asta nu o dată, ci de două ori. Să ajungi să fii nu numai o dezamăgire pentru țara ta, ci și o glumă, un subiect pentru batjocură și amuzament.
Elizabeth, deși a fost un monarh excelent, mi s-a părut ambițioasă, egoistă, individualistă, o persoană care mereu și-a văzut de interesul propriu și nu i-a păsat de familia ei. Nu i s-a părut greu sau nepotrivit să încerce de atâtea ori să o dea jos de pe tron pe sora ei, soră care a crescut-o și a iubit-o.