Archive of ‘ceai’ category

Ceai alb aromat: Soare Alb – Tashi

A trecut ceva timp de când am postat aici o prezentare de ceai. Asta nu înseamnă că nu am mai băut ceai însă trebuie să recunosc că am apelat la ceaiuri mai puțin calitative, din simplul motiv că sunt mai ușor de preparat și că nu conțin cafeină (cele alese de mine), deci le pot bea la orice oră. Așa că mi-am promis că în weekend voi degusta câteva din ceaiurile premium care stau pe raft și mă așteaptă de câteva luni.

Am ales un ceai alb aromat, Soare Alb de la Tashi. L-am ales pentru ingredientele sale deosebite: ceai alb, ceai verde, bucăți de ananas (ananas, zahăr, acid citric), aromă, lemongrass, frunze de zmeură, cireșe Morello, petale de floarea soarelui, mirt lamaios, rubarbă, căpșuni, pere. Un răsfăț cu ceai și fructe, și nu orice fructe, ci chiar preferatele mele: zmeură, căpșuni și pere.

Citeste in continuare: Ceai alb aromat: Soare Alb – Tashi

Ceai galben Huo Shan Huang Ya – Compania Ceaiului

Ce frumos e să-ți începi dimineața în compania unui ceai deosebit, de calitate superioară, cu un gust atât de intens și catifelat! Când ai ocazia să guști ceai după ceai, diferite sortimente, ceai la plic, ceai la aparat, frunze de ceai, începi să apreciezi acele ceaiuri de top. În ultimul timp numai astfel de ceaiuri am mai băut (cu excepția celor băute prin restaurante, unde nu prea ai de ales), nu mai am curiozitatea să gust ceaiuri de prin alimentare. Mai ales că încep să simt foarte bine diferența dintre ele.

Dar să încep să vă povestesc de Huo Shan Huang Ya, care mai poartă și numele de Yellow Buds (Muguri Galbeni). De pe site-ul Companiei Ceaiului aflăm că este cules înainte de ploile de primăvară din aprilie, procesat ca un ceai verde până la un punct, după care este foarte uşor oxidat, pentru a obţine un ceai mai moale şi mai dulce. Ceaiul Huo Shan Huang Ya este extrem de înviorător, cu note de alune şi porumb dulce. Aroma este completă doar după ce se înghite ceaiul, moment în care aroma îşi dă drumul şi notele dulci se fac simţite.

Citeste in continuare: Ceai galben Huo Shan Huang Ya – Compania Ceaiului

Degustare de matcha la Livada cu Ceai

Când s-a deschis Palas am intrat și în magazinul Livada cu Ceai, fără să am prea mari așteptări. Am văzut aici o mulțime de sortimente de ceai, seturi de ceai foarte frumoase, dar cea mai mare surpriză am avut-o când mi s-a spus că putem servi la ei ceai matcha. Acest matcha îi diferențiază de alte magazine de ceai din Iași. Nu doar faptul că au matcha aflat la vânzare, ci servirea lui.

Nu am avut timp atunci să degustăm acest ceai, am promis însă că voi reveni când intru în vacanță. M-am ținut de cuvânt, duminică dimineață am ajuns la Livada cu Ceai pregătită pentru degustare.

Ne-am așezat la una din mesele din fața magazinului – mese relativ mici, dar înfrumusețate cu câte un ghiveci de orhidee. Am comandat ceai matcha, care ne-a fost adus după 5-10 minute în boluri mari (cam 200-300 ml). Este un ceai concentrat, intens, ușor amărui, cu o aromă proaspătă și vegetală și un gust specific de ceai verde. Nu pot spune că mi-a plăcut mai mult decât ceaiul oolong sau galben, este însă o delicatesă, un ceai cu adevărat deosebit. Până la urmă, cam trebuie să ne cultivăm și gustul, să învățam să apreciem calitatea și să nu punem pe piedestal ceaiuri pline de arome și zahăr, în locul unor ceaiuri care au făcut istorie, precum acest matcha.

Citeste in continuare: Degustare de matcha la Livada cu Ceai

Ceai galben: Yellow China – Tashi

Din clipa în care am degustat pentru prima dată un ceai galben și unul oolong, am realizat că niciun alt tip de ceai nu se va ridica vreodată la nivelul lor. Au un gust cu totul deosebit, elegant, prețios, nici nu mă miră faptul că în alte vremuri erau destinate doar pentru regi și împărați.

Ceaiul galben Yellow China de la Tashi nu face excepție, după o prima degustare pot spune că sunt încântată. De gust, de miros, de aftertaste, de experiența pe care o oferă unui pasionat de ceai.

Citeste in continuare: Ceai galben: Yellow China – Tashi

Rooibos aromat: Ciocolată cu iasomie – Tashi

Mi-am petrecut prima după-amiază liberă în compania unui ceai delicios de la Tashi – rooibos-ul aromat “Ciocolată cu iasomie”. Am avut timp să-l prepar cu grijă, respectând recomandările producătorului, am folosit un ceainic și nu doar o cană cu infuzor, și l-am servit într-un mic și delicat bol de ceai. Toți acești pași, deși pare că singurul lor rost e de a îngreuna procesul de preparare și servire ceai, ajută la crearea unei atmosfere deosebite, de relaxare și liniște.

Am ales acest sortiment pentru că nu conține cafeină, este ideal pentru seară, și pentru că ceaiul roșu este cunoscut pentru efectele sale relaxante. “Ciocolată cu iasomie” conține rooibos, bucăți de ananas (ananas, zahăr, acid citric), bucăți de mere, boabe de cacao, aromă, flori de iasomie, flori de cereale. Am rămas plăcut surprinsă de parfumul ceaiului, miroase a bomboane de ciocolată și iasomie, o combinație olfactivă deosebită.

Citeste in continuare: Rooibos aromat: Ciocolată cu iasomie – Tashi

Ginger Lemongrass – Tea Forte preparat cu infuzor Luci

Așteptam să primesc de la curier o carte, când colo am avut surpriza să deschid o cutie plină cu produse Tea Forte, unele mai tentante ca altele. Am prezentat deja Citrus Mint pe Tea Mug, acum va voi vorbi despre un ceai organic, Ginger Lemongrass, pe care l-am preparat într-un infuzor tare simpatic și deștept, numit Luci.

Infuzorul Luci se folosește pentru a infuza frunze de ceai într-o cană, într-o ceașcă sau într-un ceainic mic. Se adaugă ceai sub formă de frunze în baza infuzorului din oțel inoxidabil, se înfiletează partea superioară colorată din ceramică și apoi să se infuzează ceaiul. După infuzare, infuzorul se așază pe tava pentru ceai care îl însoțește pentru a reține eventualele picături de ceai. (sursa) Este disponibil în mai multe culori, pe alb, verde, galben sau albastru.

Citeste in continuare: Ginger Lemongrass – Tea Forte preparat cu infuzor Luci

Ceai Jade Oolong – Compania Ceaiului

În sfârșit am intrat în posesia unui ceainic Piao I care să-mi ușureze procesul de preparare a ceaiurilor mai deosebite. Până acum obișnuiam să păstrez ceaiurile premium pentru weekend sau pentru diminețile cu mult timp liber, dar de acum voi putea bea oricând un ceai bun, nu mai trebuie să apelez la ceaiuri la plic doar pentru că sunt mai ușor de infuzat.

Citeste in continuare: Ceai Jade Oolong – Compania Ceaiului

Ceai negru Specialitate Indiană – d’Oro Tea

De Paște vremea nu a ținut cu noi. A fost atât de ploios și uneori atât de frig, încât am simțit nevoia să mă încălzesc cu un ceai negru condimentat – am ales sortimentul Specialitate Indiană de la d’Oro Tea.

Ingredientele sale sunt: ceai negru Assam și din India de Sud, ghimbir, cuișoare, nucșoare, scorțișoară, fenicul, anason. Pentru preparare se adaugă o linguriță de ceai/250 ml apă la 100 grade Celsius și se lasă la infuzat timp de 3 minute.

Parfumul său este ușor și dulceag. Mă așteptam să-mi “înțepe” nările, dar nu, chiar este chiar foarte plăcut. La gust se simt subtil condimentele, care înconjoară aroma de ceai negru. Este un ceai puternic și concentrat, însă spre mirarea mea, nu deranjează deloc. Citeste in continuare: Ceai negru Specialitate Indiană – d’Oro Tea

Ceai rooibos Răsărit Tropical – d’Oro Tea

În ultimul timp nu m-am mai răsfățat cu ceaiuri deosebite. Nu am avut nici timp, nici chef, am apelat mai mult la cafea sau la ceaiuri de plante. Însă am primit în weekend 5 sortimente de ceaiuri de la un nou magazin de ceaiuri, d’Oro Teași n-am rezistat tentației de a le încerca.

Mi-am rezervat două ore la sfârșit de zi și mi-am scos din dulap ceainicul din sticlă (nefolosit de mai bine de jumătate de an), am pregătit apă, bol, farfurioare, și am ales unul dintre sortimente – ceaiul roșu Răsărit Tropical, perfect pentru o seară din timpul săptămânii (nu conține cafeină).

Citeste in continuare: Ceai rooibos Răsărit Tropical – d’Oro Tea

1 2 3 4 5 14