Am o nouă pasiune. De fapt nu e chiar nouă, îmi plăcea şi înainte, dar acum, mai mult ca niciodată, mă văd atât de entuziasmată. Problema ar fi că această pasiune s-a născut într-un moment în care încerc să drămuiesc banii pentru vacanţă, aşa că nu mă pot bucura pe deplin şi nu pot să-mi fac toate poftele. Dar cine ştie, poate altfel s-ar fi stins pasiunea, aşa va rezista mai mult.
Despre ce tot vorbesc eu aici? Despre cele mai frumoase flori din lume (după părerea mea), orhideele.
M-am îndrăgostit. Mi se par atât de elegante, frumoase, sofisticate. Mi-aş dori să-mi cumpăr zeci de orhidee, să am în fiecare cameră câteva ghivece, de diverse culori şi forme. Însă până când voi putea să fac acest lucru, mă bucur de cele 4 ghivece pe care le deţin acum.
Între timp m-am lămurit şi cum e cu numele la orhidee. Familia Orchidaceae este o familie gigantică de flori monocotiledonate, însumând 880 de genuri, cum ar fi Phalaenopsis (momentan deţin doar acest tip de orhidee), cel mai popular şi cel mai uşor de întreţinut. Phalaenopsis conţine aproximativ 60 de specii de diferite forme şi culori.
Prima orhidee am cumpărat-o în 2012. Am dat o mulţime de bani pe ea, cam 100 lei, fără ghiveci. Într-adevăr, a meritat bănuţii, avea 3 tulpine şi mi-a înflorit în fiecare an. Momentan nu mai am flori de la ea, dar am observat că se dezvoltă o nouă tulpină, ceea ce înseamnă că în câteva luni mă voi bucura din nou de ea. Numele ei este Phalaenopsis Little Gem Stripes.
La începutul lui 2014 am observat că au început să vândă în Carrefour şi apoi şi în celelalte hipermarket-uri flori la ghiveci. Şi nu mică mi-a fost mirarea când am văzut că se vindeau orhidee la 20-30 lei, aşadar mult mai ieftine ca în magazinele de flori. Atunci am văzut posibilitatea de a-mi umple casa de orhidee.
Aşa că am cumpărat prima orhidee din Carrefour, la modicul preţ de 20 lei. Am ales un ghiveci cu o tulpină, cu flori de un roz intens. Cumpărată în februarie, orhideea încă mai este înflorită.
Am visat la o orhidee albastră şi în sfârşit mi-am cumpărat una. Orhidee albastre am văzut doar în Dedeman până acum şi costă aproximativ 70 lei una. Este mai scumpă, mai ales că are o singură tulpină, dar este înaltă, are flori mari şi bineînţeles, o culoare superbă. Sunt conştientă că este tratată, mai ales că am şi observat că bobocii care au înflorit între timp au o culoare din ce în ce mai deschisă şi probabil la a doua înflorire vor ieşi orhidee albe.
În ultimul timp m-am documentat şi am citit mai multe despre aceste orhidee albastre şi am aflat că nu sunt apreciate de către iubitorii de flori pentru că nu reprezinte orhidee naturale, ci sunt o variantă injectată cu simplu scop comercial.
Ultima achiziţie este o orhidee cu o tulpină, ce are o culoare minunată, un roz cu tente de galben. Deşi are o singură tulpină este foarte bogată, are multe flori + câţiva boboci, deci mă voi bucura de ea câteva luni bune. Am cumpărat-o de la Carrefour cu doar 25 de lei.
Cu toate aceste orhidee în casă, tot nu sunt mulţumită. Visul meu este să am câte o orhidee de fiecare culoare şi culori sunt multe. Dintre toate aceste nuanţe îmi doresc să aduc în casă cât mai curând o orhidee cu flori galbene şi una cu flori verzulii – da, am văzut în Carrefour orhidee de un galben spre verde, foarte frumoase!
Dacă visul mi se îndeplineşte sper să vă prezint peste vreo 3 luni încă 3-4 ghivece cu orhidee. 🙂






















