Category: cărţi

Chemarea îngerului – Guillaume Musso

O altă carte din colecția Strada Ficțiunii care mi-a plăcut mult este Chemarea îngerului de Guillaume Musso. După descrierea de pe spatele cărții credeam că voi avea de-a face cu un roman de dragoste, însă am fost plăcut surprinsă să constat că este și un roman polițist.

Descrierea cărții:

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră niciodată şi n-ar fi trebuit să se revadă. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile. Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el, se ocupă de un mic restaurant la San Francisco. Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna… Îmbinând în mod fericit o comedie romantică şi un thriller captivant, Guillaume Musso construieşte în Chemarea îngerului o intrigă care te va ţine cu sufletul la gură şi nişte personaje de-a dreptul fermecătoare.

Citeste in continuare: Chemarea îngerului – Guillaume Musso

Ce să fac cu moștenirea – Kerstin Gier

Când am răsfoit prima dată această carte am crezut că am de-a face cu un roman amuzant, chick lit, care să aibă printre personaje și un câine. M-au indus în eroare coperta și titlul cărții. Așa că am fost surprinsă de adevăratul subiect al cărții, mult mai sensibil, realist și serios.

“Ce să fac cu moștenirea” este despre o tânără supradotată, Carolin, care se căsătorește cu un bărbat mai în vârstă, tatăl fostului ei prieten. Când acesta moare subit, Carolin se mută în casa surorii sale pentru a-și reveni din șoc, și atunci află că fostul ei soț era un bărbat bogat, așa că ea, alături de copiii din fosta căsătorie, va moșteni o adevărată avere. Apar  însă certuri privind moștenirea iar Carolin trebuie să se descurce atât cu pretențiile lui Thomas, cumnatul ei mincinos, cât și cu cele ale fostului ei prieten, fiul lui Karl, Leo. Începe să frecventeze și un psiholog, ia și medicamente pentru a se simți mai bine. În aceste momente dificile îi sunt alături Justus, un farmacist simpatic și săritor, sora și cumnatul ei și părinții. Cumnata ei mai puțin, fiind în general o persoană dificilă, care nu poate rezista să nu spună lucruri îngrozitoare în cele mai rele momente.

Citeste in continuare: Ce să fac cu moștenirea – Kerstin Gier

Nono – Renata Carageani

Pe Nono l-am cunoscut în vacanță. Ne-am oprit într-un sat de lângă Barajul Vidraru iar eu, în loc să dorm și să mă odihnesc, am deschis cartea ce conține povestea ursulețului de pluș. Atunci am avut surpriza să descopăr mesajul autoarei, Renata Carageani, care m-a impresionat…este prima carte (vândută la nivel național) cu dedicație și autograf pe care o primesc.

Din dedicație am aflat că Nono are și blog, și când am ajuns acasă m-am amuzat puțin răsfoindu-l. Povestioarele și pozele vin în completarea cărții, pentru toți admiratorii lui Nono care nu vor să-l uite și nu se mai satură de aventurile lui.

Dar cine este Nono? Nono este un ursuleț de pluș care și-a abandonat stăpâna, pe Asta, aruncându-se la gunoi după ce prietenul lui (un câine) a murit. Ajunge la groapa de gunoi și aici îl cunoaște pe Alburimea Sa, un câine alb, care îl conduce la grupul său, alcătuit din cățeii Vasile, Fetița și Colonelul. Li se vor alătura mai târziu Abjectele, adică Amelie și Jeanette, două pisici. Și mingea Wilson.

Citeste in continuare: Nono – Renata Carageani

In the Company of Cheerful Ladies – Alexander McCall Smith

În 2010 am făcut cunoștință cu Mma Ramotswe, personajul principal din cărțile lui Alexander McCall Smith. În acel an am citit 5 dintre cărțile din serie, 3 în română (singurele traduse) și 2 în engleză. V-am și povestit de ele, puteți citi prezentările aici.

După, mi-a fost greu să mai intru în posesia unei cărți din colecție. Iar când am făcut-o, eram deja ocupată cu altele, așa că am abandonat cărțile. Însă acum mi-am reamintit de ele. De fapt fiecare ceai roșu băut mi-a amintit de Mma Ramotswe, ea fiind o mare amatoare de ceai rooibos. Așa încât, din prima zi de vacanță, am reluat citirea acestor cărți. Am lăsat deoparte cărți foarte interesante, doar ca să aflu ce s-a mai întâmplat cu Precious Ramotswe.

In the Company of Cheerful Ladies nu m-a dezamăgit. M-am bucurat teribil să reîntâlnesc personajele pe care le-am îndrăgit: Precious Ramotswe, soțul ei J.L.B. Matekoni, asistenta Mma Makutsi, și să cunosc noi personaje, de care cu siguranță voi auzi și în cărțile următoare. Citeste in continuare: In the Company of Cheerful Ladies – Alexander McCall Smith

Lebedele sălbatice – Jung Chang

Acum câteva zile v-am transcris câteva fragmente din acest roman, incredibile, de necrezut chiar, mai ales pentru cineva care nu a trăit în perioada comunistă sau era prea tânăr pentru a mai avea amintiri de atunci.

Lebedele sălbatice m-a emoționat teribil, m-a îngrozit, m-a revoltat, m-a uimit, m-a făcut să sper într-un final fericit. Citind această carte am trecut printr-o sumedenie de sentimente, o mulțime de informații necunoscute mi s-au înfățișat, despre perioada când Mao Tze Dong a condus China, despre Revoluția Culturală, despre comunism, Guomindang (Partidul Naționalist Chinez) și ultimii ani ai Chinei Tradiționale (~1900).

Nu mă așteptam să citesc o carte despre comunism, mai ales una care conține atât de multe detalii, care povestește practic întreaga istorie a comunismului în China, de la instalare și până la aproximativa ei liberalizare, în anii 80. Nu mă așteptam să fie așa de dur. Nu am crezut vreodată că într-o perioadă atât de recentă ca cea de după 1950 oamenii să sufere atât, să fie în asemenea hal manipulați, să fie atât de dominați de invidie și gelozie încât să fie capabili să comită acte de neiertat.

Citeste in continuare: Lebedele sălbatice – Jung Chang

Fragmente – Lebedele sălbatice

“…în 1965, ni s-a cerut să ieșim să smulgem iarba de pe peluze. Mao dăduse ordin că iarba, florile și animalele de casă – fiind niște plăceri burgheze – trebuiau eliminate.”

“Cât de norocoasă, cât de incredibil de norocoasă sunt să trăiesc în măreața era a lui Mao Tze Dong!” îmi tot spuneam. “Cum pot trăi copiii din lumea capitalistă fără să fie lângă Președintele Mao și fără speranța de a-l vedea cândva în persoană?”

“Relaxarea devenise un concept perimat: cărți, tablouri, instrumente muzicale, sporturi, jocul de cărți, șahul, ceainăriile, barurile – toate dispăruseră. Parcurile erau pustii, terenuri vandalizate din care dispăruseră florile și iarba, iar păsările și peștii din havuzuri fuseseră uciși. Filmele, piesele de teatru, concertele, toate fuseseră interzise.”

“O altă dovadă a terorii care domnea în țară era și faptul că nimeni nu mai îndrăznea să ardă sau să arunce ziarele după ce erau citite. Fiecare primă pagină purta portretul lui Mao și la fiecare două rânduri, erau citate din învățăturile lui Mao. Ziarele trebuiau păstrate cu sfintentie, căci dacă te vedea cineva că le arunci te păștea dezastrul. Dar și păstrarea lor punea probleme pentru că șoarecii puteau roade portretul lui Mao, sau ziarul putea putrezi și oricare din aceste situații era interpretată drept crimă împotriva lui Mao.”

“fiecare cuvânt rostit de Președintele Mao este un adevăr universal abolut și fiecare cuvânt valorează cât zeci de mii de cuvinte”

Lebedele sălbatice – Jung Chang

Citeste in continuare: Fragmente – Lebedele sălbatice

În țara norului alb – Sarah Lark

Mereu găsesc în biblioteca mamei mele cărți interesante – nu purtăm același număr la haine sau pantofi, însă din fericire avem același gust la cărți și putem să facem schimb. 🙂

Ultima “comoară” descoperită este În țara norului alb de Sarah Lark. Nu auzisem de carte până când am văzut-o pe raft, însă descrierea mi s-a părut interesantă și m-am decis să încerc să o citesc, deși are 700 de pagini. La ce program am, mă gândeam că o să dureze vreo lună până să o termin, dar “m-a prins”, așa că am folosit fiecare clipă liberă pentru a mai citi (cu nesaț) câteva pagini. Așa că într-o săptămână, două, am terminat-o, și am rămas cu dorința de mai mult, așa că am început o altă saga de familie. Pentru că da, “În țara norului alb” este o saga de familie care se petrece în Noua Zeelandă, între anii 1852-1877.

Citeste in continuare: În țara norului alb – Sarah Lark

Omul care își confunda soția cu o pălărie – Oliver Sacks

Un profesor de muzică își confundă (la propriu) soția cu o pălărie. Un bărbat nu-și recunoaște propriul picior. O femeie nu mai știe ce înseamnă stânga. Persoane considerate retardate mintal dovedesc capacități ieșite din comun. Toate aceste bizarerii sunt cazuri neurologice reale, cu care s-a confruntat doctorul Oliver Sacks. 24 de asemenea povestiri alcătuiesc o imagine asupra minții omenești a€“ am fi tentați să spunem: asupra patologicului, dacă am putea trasa o frontieră netă între normalitate și patologie. Cu veritabil talent literar (e scriitor în toată puterea cuvântului), Oliver Sacks nu se aventurează să tragă concluzii și să eticheteze, ci prezintă un tulburător spectacol al minții.

Cum să nu te atragă o asemenea carte? Eu sunt pasionată de acest domeniu, de patologic în general, așa că n-am stat pe gânduri, am scos 32 lei și am cumpărat cartea dintr-o librărie Humanitas. Ulterior am aflat că și mama avea această carte, ediție mai veche – a fost publicată în 1985, și am găsit-o și în întregime pe scribd (click aici, dacă sunteți interesați) dar nu-mi pare rău că am cumpărat-o. Are farmecul ei o carte nou nouță.

În această carte ne sunt prezentate cazuri și sindroame corespunzătoare ale emisferei drepte. Autorul ne spune că întreaga istorie a neurologiei și a neuropsihologiei poate fi privită ca o istorie a investigării emisferei strângi, pentru că sunt mai ușor de demonstrat, față de cele ale emisferei drepte. Și poate pentru că s-a presupus că emisfera dreaptă este mai primitivă, cea stângă fiind sofisticată, specializată și reprezentând o excrescență foarte recentă a creierului omului. Însă “emisfera dreaptă este cea care controlează capacitățile cruciale de recunoaștere a realității, pe care orice ființă vie trebuie să le posede pentru a supraviețui.”

“Emisfera stângă, asemenea unui calculator atașat creierului de bază al ființei, este proiectată pentru programe și scheme de lucru, iar neurologia clasică era preocupată mai mult de scheme decât de realitate, astfel încât atunci când, în cele din urmă, au apărut unele sindroame ale emisferei drepte, ele au fost catalogate drept bizare.” 

Poate de aceea autorul și-a propus să realizeze această carte, unde amintește și de Anton, Potzl, Luria, care au încercat să exploreze în trecut emisfera dreaptă. Mai mult, el a fost interesat în mod special de tulburările neurologice care afectează sinele. Cele 24 de povești sunt impresionante și ridică multe întrebări. Nu se oferă indicații de tratament (doar administrarea de L-Dopa), pentru că nu s-a putut face mare lucru pentru pacienți, însă numai faptul că citești despre așa ceva, despre faptul că asemenea afecțiuni/deficiențe pot apărea, te poate face să realizezi cât de prețioasă este viața, cum azi poți fi bine și mâine poți să fii atât de rău încât nici măcar să nu mai știi de tine.

Vă imaginați cum ar fi ca mâine să vă treziți și să nu știți dacă sunteți fericiți sau nu, dacă vă doriți ceva sau nu, să nu vă amintiți nimic, să nu vă puteți descurca singuri? Și vă puteți imagina să pățiți așa ceva fără nici o avertizare, fără nici un simptom? Este crud, este nedrept, este incredibil că se poate întâmpla așa ceva. Cum poți să trăiești, să fii fizic sănătos, dar să nu mai știi de tine?

Câteva fragmente din carte care mie mi s-au părut deosebite:

Citeste in continuare: Omul care își confunda soția cu o pălărie – Oliver Sacks

Dewey – Vicki Myron

De fapt titlul complet al cărții este “Dewey. Pisoiul din biblioteca unui mic oraș cucerește lumea” și este scrisă de Vicki Myron în colaborare cu Bret Witter. Cartea a fost de curând tradusă de librăria Humanitas, și din primul moment când am văzut coperta cu acest motănel frumos, mi-am dorit să o citesc. Nici nu știam pe atunci despre ce e vorba, credeam că e pură ficțiune, nu știam cine e Dewey sau care este povestea din spatele său.

Cartea nu este însă în totalitate despre Dewey. Este și o biografie a autoarei, Vicki Myron, prezintă și multe detalii din viața celorlalți angajați ai bibliotecii, prezintă și un istoric al orașului în care se desfășoară acțiunea, Spencer. Și totul se îmbină într-un mod interesant, care face ca parcurgerea cărții să fie foarte ușoară. Eu nu am putut să o las din mână, într-o zi am și terminat-o.

Dewey Citestemaimulte Carti (Dewey Readmore Books) este un pisoi salvat de angajații bibliotecii din orașul american Spencer. Într-o dimineață friguroasă de ianuarie, aceștia l-au găsit pe motan zgribulit în cutia de recuperare a cărților, l-au adoptat și i-au oferit o casă (biblioteca în sine) și o familie foarte mare și iubitoare (angajați, vizitatori). Citeste in continuare: Dewey – Vicki Myron

Fragment – Dewey

Nu există nimic pe acest pământ al lui Dumnezeu căruia cineva să nu-i găsească nod în papură, inclusiv lui Dumnezeu și pământului.

Dewey – Vicki Myron

Sunt conștientă de acest lucru, cu toate acestea tot mă calcă pe nervi faptul că nu putem găsi un lucru asupra căruia să fim cu toții de acord. Știu că suntem diferiți, însă când văd că până și lucrurilor bune li se găsește nod în papură, când văd că până și cei mai buni oameni sunt blamați de unii, când văd că oricât bine ai face, tot nu vei mulțumi pe toată lumea…sunt (cel puțin) dezamăgită.

Citeste in continuare: Fragment – Dewey