Archive of ‘personal’ category

Ce-am făcut la Bucureşti – a doua zi

Dacă prima zi a fost una relaxantă, cu o mică plimbare în parc, a doua zi la Bucureşti a fost una plină de acţiune. Mi-am început ziua cu o cafea bună, cu planuri scrise pe o bucăţică de hârtie şi cu Google Maps în faţă ca ajutor. Încet mi-am făcut curaj să mă ridic din pat şi să mă duc spre metrou. Am cumpărat bilet, pentru 2 călătorii, am cerut o hartă a metroului, cu traseele şi am plecat spre Piaţa Victoriei.

Primul loc spre care m-am îndreptat a fost Muzeul Antipa (Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa). Mi s-a părut cam piperat preţul, 20 lei, dar la final pot spune că a meritat pe deplin! Vizita a început la demisol, unde este prezentată Biodiversitatea României şi sunt marcate cele cinci bioregiuni de ţară: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică. Am continuat spre parter unde Fauna Mondială este prezentată după criteriul biogeografic. La Etaj am aflat mai multe despre originile şi evoluţia vieţii, palentologice, lumea insectelor şi complexitatea speciei umane. Am putut vedea aici colecţiile geologice (minerale, roci, geme, litofize şi lemne silicifiate, meteoriţi şi tectite), colecţiile de paleontologie (fosile), colecţia de anatomie (organe şi sisteme, embrioni, dezvoltarea la diverse specii de vertebrate şi nevertebrate păstrate în formol, mulaje), colecţiile de etnografie şi antropologie), colecţiile entomologice. Am văzut şi expoziţia temporară “Zoo Monetar – Fauna lumii pe bancnote şi monede”, dar nu pot spune că aşa ceva mă interesează în mod deosebit.

Citeste in continuare: Ce-am făcut la Bucureşti – a doua zi

Ce-am făcut la Bucureşti – prima zi

Săptămâna trecută am ajuns la Bucureşti cu treabă şi m-am gândit că dacă tot stau aproape o săptămână în oraş, să mă apuc să vizitez câte ceva. Şi acel “câte ceva” s-a transformat într-un maraton de vizitare: Muzeul Satului, Muzeul Ţăranului Român, Parcul Kiseleff, Parcul Herăstrău, Parcul Tineretului, strada pictată Xenofon, Parcul Carol I, Grădina Cişmigiu, Muzeul Antipa, Palatul Cantacuzino şi Muzeul George Enescu, Muzeul Naţional de Istorie a României, Centrul Vechi, Piaţa Revoluţiei şi multe altele. În câteva articole vă voi povesti pe îndelete ce-am văzut şi ce mi-a plăcut.

În prima zi n-am făcut mare lucru. Adusesem cu mine o mulţime de cărţi, laptopul, mă gândeam ca în timpul liber să stau în cameră şi să-mi caut de treabă. Mi-era un pic teamă de necunoscut, de ideea de a vizita singură un oraş (partenerul de drum avea cursuri toată ziua), ba nici nu credeam că vreau să văd ceva.

Citeste in continuare: Ce-am făcut la Bucureşti – prima zi

Cum am facut parasailing în Sunny Beach

Ştiu că acesta este cel mai aşteptat articol din seria celor despre vacanţa mea în Sunny Beach aşa că nu vă fac să mai aşteptaţi.

Mie îmi este teamă de înălţime. Teamă, nu frică. Adică dacă ar merita, aş înfrunta înălţimile. M-aş urca în Turnul Eiffel (tare mult regret că n-am făcut-o atunci când am vizitat Parisul), aş lua masa la un restaurant la înălţime, m-aş da cu parapanta. Şi de aceea atunci când am văzut că se face parasailing în Sunny Beach am fost total de acord şi mi s-a părut grozav că voi avea parte de o asemenea experienţă. Nu ştiu, am ajuns la o vârstă la care îmi doresc să încerc cât mai multe, vreau mereu să am parte de experienţe noi.

Citeste in continuare: Cum am facut parasailing în Sunny Beach

Despre vacanţa mea în Sunny Beach, Bulgaria

După ce am zis că anul acesta sigur nu mai merg în Bulgaria, că m-am săturat după cele două vacanţe de anul trecut, tot aici am nimerit. Dar pentru că mie îmi place să descopăr locuri noi m-am hotărât că dacă alegem Bulgaria, măcar să mergem într-o staţiune nouă. După Albena şi Nisipurile de Aur, cea mai cunoscută staţiune de pe litoralul bulgăresc este Sunny Beach, aşa încât aici am ajuns.

Drumul a fost foarte lung şi obositor. Cred că şoferul nostru m-a înjurat de câteva ori şi ce-i drept, ar fi fost mult mai simplu să mergem iarăşi în Albena sau Nisipuri, care sunt atât de aproape de România. Dar Sunny Beach s-a dovedit a fi o staţiune foarte frumoasă şi cred că s-a meritat toată oboseală acumulată pe drum şi cei 120 km parcurşi în plus.

Citeste in continuare: Despre vacanţa mea în Sunny Beach, Bulgaria

Iubiţii şi iubitele mele

De la 7 ani am fost înconjurată de animale şi mereu mi-au fost dragi. I-am iubit pe toţi, fie că a fost vorba de câini, pisici, iepuri, arici, peşti sau găini. Bineînţeles că am avut şi preferaţii mei, cum ar fi Terry, labradorul meu negru şi primul animal din casa noastră, şi Negruţu, primul meu motan. Dar acum am alţi iubiţi şi iubite, despre care vă povestesc mai jos.

Albert

Citeste in continuare: Iubiţii şi iubitele mele

Când nu te mulţumeşti cu ceea ce ai

Recunosc că mereu am avut această problemă. Îmi este greu să mă bucur de ceva, mereu mă gândesc că se poate mai bine, mai mult. O calitate cât şi un defect al omului ambiţios şi perfecţionist. După ani în care am trăit cu acest sentiment aş putea spune că înclin să cred că este un defect.

De ce? Pentru că nu te poţi bucura de ceea ce obţii sau reuşeşti. Pentru că nu te poţi sătura. Pentru că nu poţi să pui capăt căutării. Tot cauţi şi cauţi, fugi după fericire şi satisfacţie, ca la un moment dat să realizezi că ai avut toate acestea dar le-ai pierdut din cauza felului tău de-a fi.

Încerc să mă dezvăţ de a fi aşa. Încep să apreciez ceea ce am şi să învăţ unde e bine să fii cât mai ambiţios şi unde nu e. Citeste in continuare: Când nu te mulţumeşti cu ceea ce ai

Dorinţe, planuri, experienţe

Iubesc să călătoresc. Cred că oricare dintre noi ar trebui să încerce să vadă cât mai multe locuri, să viziteze cât mai multe obiective turistice. Lumea în care trăim este minunată şi noi avem datoria să o descoperim, în acel puţin timp pe care îl avem la dispoziţie.

Din punctul meu de vedere banii cheltuiţi pentru călătorii nu sunt bani pierduţi, atât timp cât ai văzut ceva nou. Cu acei bani cumperi experienţe, cumperi bucurie, cumperi cunoaştere.

Am realizat o listă cu lucruri pe care doresc să le realizez în călătoriile pe care îmi propun să le întreprind. Am adăugat şi obiective turistice pe care vreau să le vizitez în acele locuri sau în altele. De voi reuşi măcar jumătate din această listă să o bifez mă pot considera un om norocos şi mulţumit. Citeste in continuare: Dorinţe, planuri, experienţe

Discuţie cu nepoata mea

Mă sună Alessia, nepoata mea de 6 ani. Era supărată că am rugat-o pe mama ei să mă ajute la un proiect şi astfel nu mai avea timp să se joace cu ea. După ce i-am explicat un pic că proiectul este pentru că “avem nevoie şi de bani”, “cu bani putem cumpăra jucării”, etc., i-a trecut supărarea şi mă întreabă foarte serioasă:

“Mihaela, da tu câţi ani ai?”

“27”

“Da atunci de ce arăţi aşa tânără?” Citeste in continuare: Discuţie cu nepoata mea

M-am îndrăgostit

Am o nouă pasiune. De fapt nu e chiar nouă, îmi plăcea şi înainte, dar acum, mai mult ca niciodată, mă văd atât de entuziasmată. Problema ar fi că această pasiune s-a născut într-un moment în care încerc să drămuiesc banii pentru vacanţă, aşa că nu mă pot bucura pe deplin şi nu pot să-mi fac toate poftele. Dar cine ştie, poate altfel s-ar fi stins pasiunea, aşa va rezista mai mult.

Despre ce tot vorbesc eu aici? Despre cele mai frumoase flori din lume (după părerea mea), orhideele.

Citeste in continuare: M-am îndrăgostit

Cea mai urâtă rană din copilărie

rani-din-copilarieÎn copilărie, ca şi acum de altfel, am fost mereu liniştită, cuminte, cu prea puţină energie pentru a o investi în activităţi mai periculoase. De aceea nici nu mă pot “lăuda” cu oase rupte sau capuri sparte. Ceea ce nu mă poate decât bucura. Cu toate acestea, aşa precaută cum am fost, tot am păţit-o de câteva ori. N-a fost agitaţia de vină, ci neatenţia sau purul ghinion.

Lovitura cea mai gravă, singura care are urme şi-n prezent, a fost cea de la nas. Aveam vreo 12 ani, eram în vacanţă, în curte, mă dădeam în scrânciob. Acelaşi scrânciob în care mă dădeam de câteva ori pe zi, la tot felul de viteze şi înălţimi. De această dată nu aveam viteză, ba chiar eram aproape oprită şi voiam să cobor de pe el. Atunci când am pus piciorul pe dalele de ciment de sub scrânciob, am alunecat (de ce, nu ştiu, doar ghinion), mi s-au dus picioarele în spate şi am căzut cu faţă pe jos. Cât am avut timp m-am aparat cu coatele, dar tot am reuşit să-mi lovesc bine de tot nasul. Însă un pic de noroc tot am avut. Nu mi s-au spart ochelarii ca să-mi intre cioburi în ochi, nu mi-am spart nasul, nu mi-am spart dinţii.

Citeste in continuare: Cea mai urâtă rană din copilărie

1 2 3 4 5 50