Category: personal

Ai vrea să ştii?

13293_1380717944

Acum câteva luni am aflat de 23andMe. 23andMe este numele unui site care oferă posibilitatea de a-ţi analiza ADN-ul în schimbul unei sume modice de 99 dolari (+ transport 100 dolari). În 4-6 săptămâni primeşti rezultatele şi afli dacă eşti predispus genetic la peste 200 de boli, la ce medicamente răspunzi mai bine sau mai rău, componenta strămoşească şi descoperi eventuale rude în baza de date 23andMe.

Încă de la început mi s-a părut interesant, dar am uitat de ei până când am citit zilele trecute pe CeRecomand că şi-a făcut Cabral aceste analize şi le recomandă. Se pare că a contat pentru mine că el a încercat şi a confirmat că rezultatele coincid cu realitatea. Până acum luăm activitatea 23andMe ca pe ceva distractiv, îl asociam mai mult cu un test de personalitate. Dar este ceva mult mai serios.

Intri pe site, plăteşti, primeşti acasă cu DHL o eprubetă în care scuipi, trimiţi înapoi, primeşti rezultatele în câteva săptămâni. Afli apoi chestii mai “uşurele” cum ar fi locurile de unde provin strămoşii tăi, precum şi chestii serioase precum riscul de a te îmbolnăvi de anumite boli. 23andMe te ajută cumva să vezi în viitor, dar întrebarea e, vrei cu adevărat să vezi în viitor?

Change what you can, manage what you can’t. Spun cei de la 23andMe. Află rezultatele, trezeşte-te la realitate, înţelege că nu vei fi mereu tânăr şi sănătos, începe să ai grijă de tine. O astfel de analiză poate fi o motivaţie ca să începi să mănânci sănătos, să faci exerciţii fizice, să mergi să-ţi faci anumite analize.

Dar ce te faci dacă eşti predispus genetic la boli neurologice, de exemplu? 23andMe îţi poate confirma riscul la boli precum Alzheimer, Parkinson, lupus, scleroză multiplă. Sau la boala maniaco-depresivă. Şi la multe alte afecţiuni înspăimântătoare. La acestea ce poţi face? Da, ajută să ai un stil de viaţă sănătos, dar nu într-atât încât să nu manifeşti boala. Şi da, 23andMe nu-ţi garantează că gata, ai să faci boala respectivă, doar îţi spune că eşti predispus genetic să te îmbolnăveşti. Ideea e că după ce citeşti acele analize, rămâi cu o teamă, realizezi că nu eşti nemuritor şi poate mai mult ca niciodată, începi să simţi pe pielea ta că într-adevăr sănătatea e cel mai important lucru pe care îl putem avea în viaţa asta.

Vreau să ştiu? Sincer vă spun că mi-e teamă. Mi-e groază să trăiesc cu sabia deasupra capului. Înteleg că am nevoie de un imbold ca să-mi schimb viaţa în bine, îmi dau seama că trăiesc prea necugetat şi mă bazez mult prea mult pe tinereţea mea. Înţeleg că e bine să ştiu ce e posibil să mi se întâmple, ca să mă pot feri, să pot lupta din timp. Înţeleg toate aceste lucruri dar tot mi-e teamă. Însă cu toată teama asta, cred că o să aleg să ştiu. Cred că o să comand acest kit, o să mă pregătesc sufleteşte şi financiar să aflu rezultatele şi să fac analize suplimentare, dacă va fi cazul.

Tu ai vrea să ştii?

Venituri din mai multe surse

Citeam zilele astea articolul lui Marius despre diversificarea veniturilor şi pentru că sunt total de acord, am vrut să vă povestesc aici şi experienţa mea şi să aflu şi părerea voastră despre acest subiect.

Totul a început cu primul loc de muncă. Eram studentă, aveam bursă, aveam salariu, eram mulţumită. La un moment dat firma la care lucram s-a mutat şi am renunţat la acel loc de muncă. S-a terminat şi cu bursa de la facultate, aşa că m-am trezit deodată cu venituri 0. M-au mai ajutat şi părinţii, dar nu erau dispuşi, pe bună dreptate, să-mi asigure degeaba un venit lunar, aşa încât a trebuit să caut alte soluţii. Aveam nevoie de o sumă măricică lunar, pentru că stăteam deja singură, trebuia să achit facturi, mâncare, haine + diverse alte cheltuieli. Ţin minte că a fost o perioada foarte grea, cu mult stres şi griji permanente.

După un timp, am început să câştig bani de pe urma blogului. Întâi advertoriale, apoi am fost contactată de firme pentru a mă ocupa de blogurile lor. Câteva luni am trăit de pe urma acestor sume de bani. Nu era însă de ajuns. Tot aveam nevoie de ajutorul părinţilor, mai ales când mă trezeam cu o factură de regularizare la gaz sau lumină, de câteva sute de lei. Pica cerul pe mine când deschideam astfel de facturi.

Printr-o cunoştinţă am primit un proiect, nimic prea complicat, dar laborios. Mult de muncă, o muncă plictisitoare, de rutină, foarte obositoare. Dar această muncă m-a scos din multe probleme, m-a ajutat să trăiesc mai bine, să fiu mai liniştită, mai mulţumită.

Pe urmă m-am şi angajat. Acum simţeam că am un venit suficient de bun, dar că sunt cam aglomerată cu treaba. M-am tot gândit să renunţ la o parte din proiectele mele, ca să am mai mult timp pentru mine, dar siguranţa pe care o simt m-a oprit să fac vreo modificare în programul meu de lucru.

Acum am venituri din 3 surse. Nu e uşor, imaginaţi-vă că cel puţin o săptămână pe lună, după cele 8-9 ore de lucru la serviciu, ajung acasă şi o iau de la capăt, până la miezul nopţii. Unele weekenduri le petrec pe scaun, în faţa calculatorului. Mai mult, unele sărbători le petrec lucrând din greu. Revelionul trecut? Am lucrat toată ziua la proiect iar seara am fost la petrecere. Asta e, cu bune şi cu rele.

Sunt conştientă că în orice moment oricare din cele 3 surse poate dispărea. Indiferent de specificaţiile din contract, de cât de bine lucrez, de situaţia economică, pot în orice moment să fiu anunţată că am rămas fără una sau mai multe surse de venit. Pe de altă parte, având 3 surse de venit diferite, nu depind de nimeni, nu pot fi forţată de vreuna din surse să ofer mai mult decât oferi. Dacă nu sunt mulţumită, dacă se schimbă regulile jocului, pot renunţa, pot pleca, fără prea mari probleme. De aceea îmi convine acest sistem, cu venituri din multiple surse, şi de aceea nu voi renunţa la el fără un motiv serios.

Aş recomanda oricui să încerce ca pe lângă job-ul de zi cu zi, să aibă şi proiecte personale. Poate fi vorba de data entry, traduceri, design, programare sau orice alt serviciu pe care îl puteţi oferi. Puteţi încerca proiecte plătite pe comision, gen asigurări, vânzare de cosmetice, s.a. Puteţi câstiga bani în plus cu ajutorul unui hobby pe care îl aveţi, cum ar fi realizarea de produse handmade.

Dacă nu aveţi economii serioase, dacă nu sunteţi sigur că vă veţi găsi alt job imediat, dacă nu aveţi un partener care să poată susţină casa cât timp voi vă căutaţi alt loc de muncă, nu vă bazaţi doar pe job. Şi chiar dacă aveţi toate acele lucruri menţionate, tot e bine să încercaţi să aveţi încă o sursă de venit. E mai bine decât să împovăraţi pe altcineva, indiferent că e vorba de soţ, iubit sau familie.

Bineînţeles că şi acest sistem are problemele lui. Puteţi spune că lucrând prea mult în timpul liber, nu mai dai randament la locul de muncă. Sau că nu se găsesc uşor proiecte part time. Sau că în anumite domenii, gen vânzări, e suficient să dedici mai mult timp job-ului şi astfel să câştigi mai multe comisioane. Adevărat, important e să găsiţi voi modalitatea care vă convine cel mai mult, care se potriveşte cu stilul vostru de viaţă şi cu aşteptările voastre. Eu l-am găsit pe al meu.

Vorbesc prea mult şi nu ascult deloc

Îmi place să vorbesc mult. Sunt vorbăreaţă, mereu am fost, prin urmare vorbesc ore în şir cu mama mea, cu prietenele mele. Cu toate acestea sunt capabilă nu numai să vorbesc, ci să şi ascult. Mai exact, nu vreau să ţin un monolog, vreau să port un dialog.

Am aflat însă că sunt şi oameni care nu pot să-i asculte pe cei din jur. Am cunoscut oameni de treabă, prietenoşi, vorbăreţi, dar care nu ştiu când să se oprească şi să dea şi altuia posibilitatea de a vorbi. Când îi întâlnesc mi se par nişte potenţiali prieteni grozavi, până când realizez că de fiecare dată când vreau să exprim ceva, sunt întreruptă brusc, chiar în repetate rânduri, nu sunt ascultată, nu primesc nici măcar o scuză de tipul : “Scuză-mă, povesteai ceva, te-am întrerupt, te rog spune-mi încă o dată despre ce era vorba.”

Am crezut că mi se pare mie, că nu povestesc eu lucruri interesante, dar când lucrul acesta se tot repetă, când şi alţi prieteni spun că au păţit acelaşi lucru cu acea persoană, începi să realizezi că nu eşti tu nebun şi că pur şi simplu acea persoană, oricât de binevoitoare e, are o problemă. Am făcut şi un test, voiam să povestesc în vreo 3 fraze despre un anumit lucru, am fost întreruptă de 5 ori şi cu toate astea, m-am încăpăţânat şi mi-am dus povestirea la capăt. Bineînţeles că a fost o situaţie ciudată, nu s-a înţeles mai nimic, dar măcar m-am lămurit. (more…)

Cel mai enervant sunet

De câteva luni aud în fiecare dimineaţă, cam la 10 minute după ce mă trezesc, cel mai enervant sunet. Nu e vorba de alarma de dimineaţă, nu e vorba nici de vreun vecin zgomotos, ci de un claxon de bicicletă. Un claxon cu totul diferit, nu am mai auzit niciodată un asemenea sunet, aduce mai mult a ţipăt de pasăre decât a claxon de bicicletă.

L-am auzit prima dată acum câteva luni şi chiar am crezut că este vorba de vreo pasăre. Apoi am continuat să-l aud zilnic, uneori cu o durată de câteva zeci de secunde în şir. Cum m-am prins despre ce e vorba? Când eram într-o zi cu Albert pe afară am văzut biciclistul cu pricina pe celălalt trotuar, claxonând fără motiv, lăudându-se parcă cu acel sunet cretin. De atunci nu l-am mai prins pe afară, că zău că i-aş spune câte ceva, dar îl aud în fiecare dimineaţă, pe la 7, 7 şi ceva, cum claxonează fără rost. În fiecare dimineaţă! Când nu e aproape nimeni pe stradă!

Sunt o fire răbdătoare, dar cu un om din asta nu mai rezist nici eu. Dacă îmi amintesc bine, e un adolescent care se pare că are o singură pasiune în viaţa sa, şi anume să se laude cu claxonul lui oribil şi îngrozitor de asurzitor.

Măcar de era vorba de un sunet obişnuit de claxon de bicicletă. Aş fi trecut peste faptul că este mult prea puternic sau că îl ţine apăsat fără rost aproape un minut în şir. Dar nu pot ignora acest sunet care parcă vine direct din iad.

Partea bună? Vine iarna, cu frig şi zăpadă, iar asta îl va forţa (sper) să renunţe la mersul pe bicicletă.

Ce-am mai făcut în ultimele 3 luni

De ce am scris mai rar în ultimul timp? Pentru că nu mai am foarte mult timp liber, pentru că nu mai ştiu ce să mai scriu, pentru că mă citesc prea multe persoane cunoscute şi asta mă intimidează. Însă nu vreau să renunţ, o să încerc să vă mai povestesc despre mine, despre lucrurile care îmi plac şi/sau le recomand.

Dar până atunci hai să vă mai povestesc ce am făcut în ultimul timp.

  • Pe 3 octombrie am participat la Forumul oamenilor de afaceri moldo-român de la Chişinău. S-a discutat despre situaţia economică a Republicii Moldova şi despre relaţiile dintre Moldova şi România. Au prezentat Valeriu Lazăr, ministrul Economiei Republica Moldova, Varujan Vosganian, (fostul) ministru al Economiei din România, Gheorghe Cucu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Moldova şi Paul Butnariu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Iaşi. Au avut loc şi întrevederi bilaterale ale firmelor româneşti cu firmele moldoveneşti. În prima poză de mai jos mă puteţi vedea şi pe mine, alături de dl Sorin Gheorghiu, Şeful Departamentului pentru Sprijinirea Afacerilor de la Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi. Mai multe poze şi informaţii găsiţi aici.

Foto_Romania_4

  • Mi-am luat un nou : LED Samsung cu diagonală de 80 cm. Ieftin şi bun. Când l-am luat era 1100 lei, dar într-o perioadă s-a vândut pe emag şi cu 1000 lei. Deocamdată sunt foarte mulţumită.
  • Am mai fost încă o dată la Chişinău, de această dată în septembrie. Tot cu treabă. La intrarea în ţară am dat peste un vameş care ne-a percheziţionat bine de tot, în căutare de ţigări de contrabandă. Ne-a pus să ieşim din maşină, a căutat la motor, la roata de rezervă, a verificat toate pungile şi genţile din maşină, ba mi-a cerut să-i deschid şi geanta mea să se uite în ea. Cam inutil, geanta mea era una plic, din aia mică tare. Chiar dacă aduceam ţigări, mai mult de un pachet nu încăpea acolo. S-a uitat şi prin buzunarele de la geci. Şi în tot acest timp a avut un ton dur, m-a întrebat doar pe mine de vreo 3 ori dacă sigur n-am ceva de declarat. Eu m-am aşezat pe o bancă de lângă maşină şi mi-am văzut de butonat iphone-ul şi nu prea l-am băgat în seamă. În concluzie n-am nimic de reproşat, omul şi-a făcut treaba iar pentru mine a fost ceva nou, deşi nu prea plăcut.
  • Am descoperit că am nişte probleme cu spatele de la sedentarismul care mă caracterizează, aşa încât am făcut câteva şedinţe de fizioterapie şi kinetoterapie. Ulterior am fost şi la piscină la Unirea Spa, pentru că înotul este foarte bun pentru spate. Intenţionez să mă mut totuşi la Club Moving pentru că este mai dotat.
  • A apărut cartea Întâlnire cu viaţa de Cecelia Ahern şi împreună cu ea şi semnul de carte cu mine. 🙂 Şi vreau de vreo 2 luni să vă povestesc de această carte minunată, dar nu am mai apucat. Dar o să fac eu şi asta. Până să vă povestesc mai detaliat despre ce e vorba vă pot spune că este foarte interesantă, simt că mă regăsesc într-o bună parte din poveste şi de aceea vi-o recomand cu mare drag. Tare mă bucur că sunt o primă ambasadoare a acestei frumoase cărţi şi nici nu ştiţi cât de mult mă bucur să ştiu că sunt prezentă în fiecare librărie, în fiecare astfel de carte.

548299_606541916052982_1730489501_n

  • Am cunoscut foarte multe persoane noi şi aceştia au reuşit să-mi ridice stima de sine. Nu credeam că fac o primă impresie prea bună, dar se pare că m-am înşelat. Ah, şi-n plus, mă temeam că timiditatea va afecta primele întâlniri cu persoane noi, dar nu a fost cazul.

Cam asta îmi amintesc până acum. Luând fiecare punct în parte îmi dau seama că aş fi putut scrie măcar un articol despre fiecare, dar nu prea am chef să trag de un eveniment pe care-l pot descrie într-o frază până fac 300-400 de cuvinte. Mi se pare pierdere de timp. Şi al meu şi al vostru.

Închei articolul cu speranţa că îmi va veni şi mie cheful şi că voi scrie mai des. Voi ce-aţi mai făcut?

Diferenţa de înălţime

Am 1.62 m înălţime. Majoritatea fetelor pe care le cunosc au o înălţime de 1.50-1.70 m. Curios e că aşa micuţă cum sunt şi luând în considerare şi faptul că 90% din timp nu port tocuri deci nu-mi modific cu nimic înălţimea, tot sunt mai înaltă sau măcar de aceeaşi înălţime cu cei din jurul meu. Poate de aceea nu mă simt complexată de înălţimea mea şi nu fac tot posibilul să fiu altfel decât sunt.

Alta e însă situaţia când tu ai o înălţime medie şi partenerul tău te depăşeşte cu zeci de cm. E mult mai rău decât să fii cea mai scundă dintr-un grup, tu vrei să fii mai aproape de el, poate pentru că el să nu te vadă ca un copil sau poate că aşa consideri tu că arătaţi mai bine ca şi cuplu. Nu pot zice că înţeleg, n-am fost niciodată în această situaţie, dar aş vrea să ştiu de ce se consideră acest lucru mai grav decât este cu adevărat.

Văd deseori pe stradă bărbaţi înalţi, îmbrăcaţi în adidaşi, de mâna cu fete minione, subţirele, care se chinuie să meargă pe nişte pantofi cu tocuri de peste 10 cm. Am văzut până şi la munte această situaţie, cu ei încălţaţi comod şi ele chinuindu-se să fie cât mai înalte. Unele alegeau să poarte acei adidaşi cu platforme de care vă vorbeam, altele nici măcar la asta nu recurgeau, mergeau pe tocuri pe cărări de munte. (more…)

Plec din țară. Vii cu mine?

Am mulţi prieteni care lucrează în IT. M-am obişnuit de acum ca majoritatea dintre ei să-mi spună că vor să plece în străinătate, să lucreze la mari firme de IT din ţări precum Germania. Am şi prieteni medici. Şi ei la fel îmi spun. Nu e de mirare că simt că am rămas cam fără jumătate din prieteni, ei fiind acum în ţări precum Belgia, Italia, Germania, Grecia.

Motivul pentru care unii încă nu au plecat, deşi au oferte, deşi nu-i ţin nimic aici, este că nu vor să plece singuri. Aşteaptă să cunoască mai întâi pe cineva sau aşteaptă ca persoana dragă să accepte să plece alături de ei. Există acele cazuri fericite când amândoi lucrează în domenii în care pot găsi job-uri bune în acelaşi oraş. Dar ce te faci când partenerul nu îşi poate găsi cu uşurinţă un serviciu în altă ţară? Sau când pur şi simplu nu vrea să plece pentru că sunt prea multe lucruri care-l ţin aici?

Îţi pui speranţa că va accepta. Te gândeşti că tu poţi să câştigi mult mai bine în străinătate, poate suficient de bine pentru amândoi. Te gândeşti că asta e şansa ta de a te remarca, de a munci cu plăcere, de a te simţi motivat de lucrul tău de zi cu zi. Încerci să-l convingi pe cel iubit să se sacrifice pentru tine. O să-i fie şi lui bine, poate nu acum, poate nu într-un an, dar într-o bună zi. Poate să-şi schimbe meseria, poate să înveţe limba, poate să-şi caute un loc de muncă în câţiva ani sau de ce nu, poate să stea acasă.

Când iubirea e mare, se întâmplă ca partenerul să accepte emigrarea. Cu riscul ca în viitor să te învinovăţească pentru că şi-a abandonat meseria pentru care a muncit ani de zile, familia şi prietenii.

Dar uneori oricât ai iubi nu vrei să abandonezi viaţa pe care deja ai construit-o aici şi care poate ţie îţi place aşa cum este. Nu vrei să mergi la străini, să stai într-o casă singur toată ziua, să nu ai decât un singur om pe care să te bazezi şi să fii întreţinut atâta timp cât nu eşti capabil să te întreţii singur. Nu vrei să fii cu cineva într-o lume străină, preferi să fii singur într-o lume familiară.

Este complicat. Complicat şi atunci când ai pe cineva lângă tine, complicat şi când nu ţi-ai găsit încă un partener. E greu să convingi pe cineva iubit să părăsească tot ceea ce ştie şi să vină cu tine, dar pe cineva necunoscut?

Aceste preocupări sunt o realitate a zilelor noastre. M-am gândit şi eu la ce aş face dacă mi s-ar propune să plec. Şi am ajuns la concluzia că aş accepta, că aş încerca de dragul celui de lângă mine. N-aş renunţa însă la ideea că mă voi întoarce la un moment dat şi mai ales n-aş renunţa la a-mi vizita cât mai des ţara şi cei dragi. N-aş considera că pierd din punct de vedere profesional pentru că ceea ce fac eu se poate face şi din altă ţară. Pot să lucrez pe cont propriu, pot lucra online, pot de asemenea să învăţ o limba străină şi să-mi găsesc, în timp, alt job. Ar fi greu, pentru că eu în Iaşi am tot ceea ce am nevoie, dar n-aş zice nu fără să încerc.

Voi aţi abandona tot ce aveţi aici pentru a însoţi partenerul în altă ţară? Sau vă doriţi să plecaţi şi să lucraţi în străinătate? Ce părere are partenerul/partenera de acest lucru?

Surprize la sfârşit de săptămână

Este dificil după vacanţă să te reobişnuieşti cu munca, cu trezitul de dimineaţă, cu grijile şi stresul de zi cu zi. De aceea m-am bucurat mult când mi s-au făcut surprize frumoase şi am primit acasă cadouri care mi-au adus zâmbetul pe buze.

De la The Practice şi Redd’s am primit o frumoasă cutie cu 2 sticle de bere Redd’s, Cranberry Crush şi Lemon Fresh, şi un pahar potrivit pentru a mă bucura pe deplin de ele. Acest cadou răcoritor a avut rolul de a anunţa noul ambalaj al Redd’s şi noile sticle, mai transparente.

DSC07564 DSC07565

Nu obişnuiesc să beau bere, însă berea de la Redd’s îmi place, e aromată, dulce, conţinând şi suc de merişoare sau de lămâie, după caz.

photo (5)

A doua zi am avut parte de o altă surpriză plăcută. Mă aştepta acasă un colet plin cu ceaiuri delicioase, de la Compania Ceaiului si Tashi: ceaiuri negre, ceaiuri de fructe, ceaiuri oolong, ceaiuri verzi, ceaiuri albe. De-abia aştept să le degust! Poate acest cadou o să mă împingă să revin pe Tea Mug şi să mai scriu şi acolo puţin.

DSC07571 DSC07572

Mulţumesc mult pentru cadouri! Mi-aţi făcut o mare bucurie!

Stop vacanţă

M-am întors şi din a doua vacanţă la mare. Care a fost…tot în Bulgaria. 🙂 V-am zis eu că o să vă surprindă alegerea mea.

Aşa a fost să fie. Prima vacanţă în Bulgaria, la Albena, a fost hotărâtă încă din martie. Pentru vacanţa cu prietenii voiam să alegem o destinaţie din ţară, dar am fost dezamăgiţi de condiţiile de acolo, aşa că ne-am îndreptat spre Nisipurile de Aur din Bulgaria.

O să revin curând cu informaţii despre hotelul ales şi despre staţiune, poate o comparaţie între Albena şi Nisipurile de Aur. Până atunci vă prezint o poză de la plajă, modificată un pic în Instragram. 🙂

photo (4)

Ce vreau de la o agenţie de turism

De când călătoresc pe cont propriu am ales în fiecare an o nouă agenţie de turism. Am fost la Paris cu Paralela 45, în Creta cu Atlantic Turism, în Tenerife cu Travis Tourism şi în Bulgaria cu Icar Tours. Şi pentru următoarea vacanţă am ales o nouă agenţie de turism, de data aceasta din Bucureşti.

Poate aşa trebuie, să cauţi cea mai bună ofertă (de obicei asta înseamnă cel mai mic preţ), dar tare mi-ar plăcea ca o agenţie de turism să mă convingă cu atitudinea şi serviciile ei să fiu client fidel. Nu ar mai conta neapărat banii, aş aprecia implicarea lor, ajutorul pe care mi-l acordă pentru ca în fiecare an să ajung într-o destinaţie frumoasă şi să am o vacanţă plăcută.

Dintre toate agenţiile de turism cu care am colaborat, niciuna nu m-a contactat ulterior. Nu am primit niciun mail, nimic în poştă, niciun semn. Nimic care să-mi arate că mă apreciază şi că doresc să revin la ei. Probabil toţi aşteaptă să-i cauţi la birou, pentru fiecare întrebare, sau să umbli pe site-uri, multe din ele prea încâlcite, prea aglomerate, prea greoaie.

Şi e păcat, pentru că eu ador să călătoresc, fac tot posibilul să aleg o destinaţie nouă în fiecare an şi poate cel mai important, prefer să aleg o agenţie de turism şi nu să merg pe cont propriu. Mi-ar plăcea ca agentul de turism să priceapă asta despre mine atunci când eu merg (pentru prima dată) şi cumpăr un sejur/bilet de avion/circuit. Şi să mă sune peste câteva luni şi să mă întrebe ce planuri am, ce aş vrea să văd în acel an, ce unităţi de cazare m-ar interesa. Şi să-mi trimită oferte, pe mail sau poştă. Să-mi recomande. Să-mi spună ce mai ştie el din experienţa lui ca agent de turism. Şi peste un alt an, să mă sune din nou. Să ştie că eu am fost în Bulgaria şi Grecia şi vreau altceva nou.

Cer atât de mult?

* Am apreciat la Icar Tours biroul plin cu cataloage – am luat mai multe şi deja le-am răsfoit, am pus bileţele la paginile cu destinaţii şi hoteluri care mă interesează (pentru anul viitor).