Acum câteva luni am aflat de 23andMe. 23andMe este numele unui site care oferă posibilitatea de a-ţi analiza ADN-ul în schimbul unei sume modice de 99 dolari (+ transport 100 dolari). În 4-6 săptămâni primeşti rezultatele şi afli dacă eşti predispus genetic la peste 200 de boli, la ce medicamente răspunzi mai bine sau mai rău, componenta strămoşească şi descoperi eventuale rude în baza de date 23andMe.
Citeam zilele astea articolul lui Marius despre diversificarea veniturilor şi pentru că sunt total de acord, am vrut să vă povestesc aici şi experienţa mea şi să aflu şi părerea voastră despre acest subiect.
Totul a început cu primul loc de muncă. Eram studentă, aveam bursă, aveam salariu, eram mulţumită. La un moment dat firma la care lucram s-a mutat şi am renunţat la acel loc de muncă. S-a terminat şi cu bursa de la facultate, aşa că m-am trezit deodată cu venituri 0. M-au mai ajutat şi părinţii, dar nu erau dispuşi, pe bună dreptate, să-mi asigure degeaba un venit lunar, aşa încât a trebuit să caut alte soluţii. Aveam nevoie de o sumă măricică lunar, pentru că stăteam deja singură, trebuia să achit facturi, mâncare, haine + diverse alte cheltuieli. Ţin minte că a fost o perioada foarte grea, cu mult stres şi griji permanente.
Îmi place să vorbesc mult. Sunt vorbăreaţă, mereu am fost, prin urmare vorbesc ore în şir cu mama mea, cu prietenele mele. Cu toate acestea sunt capabilă nu numai să vorbesc, ci să şi ascult. Mai exact, nu vreau să ţin un monolog, vreau să port un dialog.
Am aflat însă că sunt şi oameni care nu pot să-i asculte pe cei din jur. Am cunoscut oameni de treabă, prietenoşi, vorbăreţi, dar care nu ştiu când să se oprească şi să dea şi altuia posibilitatea de a vorbi. Când îi întâlnesc mi se par nişte potenţiali prieteni grozavi, până când realizez că de fiecare dată când vreau să exprim ceva, sunt întreruptă brusc, chiar în repetate rânduri, nu sunt ascultată, nu primesc nici măcar o scuză de tipul : “Scuză-mă, povesteai ceva, te-am întrerupt, te rog spune-mi încă o dată despre ce era vorba.”
Am crezut că mi se pare mie, că nu povestesc eu lucruri interesante, dar când lucrul acesta se tot repetă, când şi alţi prieteni spun că au păţit acelaşi lucru cu acea persoană, începi să realizezi că nu eşti tu nebun şi că pur şi simplu acea persoană, oricât de binevoitoare e, are o problemă. Am făcut şi un test, voiam să povestesc în vreo 3 fraze despre un anumit lucru, am fost întreruptă de 5 ori şi cu toate astea, m-am încăpăţânat şi mi-am dus povestirea la capăt. Bineînţeles că a fost o situaţie ciudată, nu s-a înţeles mai nimic, dar măcar m-am lămurit. Citeste in continuare: Vorbesc prea mult şi nu ascult deloc
De câteva luni aud în fiecare dimineaţă, cam la 10 minute după ce mă trezesc, cel mai enervant sunet. Nu e vorba de alarma de dimineaţă, nu e vorba nici de vreun vecin zgomotos, ci de un claxon de bicicletă. Un claxon cu totul diferit, nu am mai auzit niciodată un asemenea sunet, aduce mai mult a ţipăt de pasăre decât a claxon de bicicletă.
L-am auzit prima dată acum câteva luni şi chiar am crezut că este vorba de vreo pasăre. Apoi am continuat să-l aud zilnic, uneori cu o durată de câteva zeci de secunde în şir. Cum m-am prins despre ce e vorba? Când eram într-o zi cu Albert pe afară am văzut biciclistul cu pricina pe celălalt trotuar, claxonând fără motiv, lăudându-se parcă cu acel sunet cretin. De atunci nu l-am mai prins pe afară, că zău că i-aş spune câte ceva, dar îl aud în fiecare dimineaţă, pe la 7, 7 şi ceva, cum claxonează fără rost. În fiecare dimineaţă! Când nu e aproape nimeni pe stradă!
De ce am scris mai rar în ultimul timp? Pentru că nu mai am foarte mult timp liber, pentru că nu mai ştiu ce să mai scriu, pentru că mă citesc prea multe persoane cunoscute şi asta mă intimidează. Însă nu vreau să renunţ, o să încerc să vă mai povestesc despre mine, despre lucrurile care îmi plac şi/sau le recomand.
Dar până atunci hai să vă mai povestesc ce am făcut în ultimul timp.
Am 1.62 m înălţime. Majoritatea fetelor pe care le cunosc au o înălţime de 1.50-1.70 m. Curios e că aşa micuţă cum sunt şi luând în considerare şi faptul că 90% din timp nu port tocuri deci nu-mi modific cu nimic înălţimea, tot sunt mai înaltă sau măcar de aceeaşi înălţime cu cei din jurul meu. Poate de aceea nu mă simt complexată de înălţimea mea şi nu fac tot posibilul să fiu altfel decât sunt.
Alta e însă situaţia când tu ai o înălţime medie şi partenerul tău te depăşeşte cu zeci de cm. E mult mai rău decât să fii cea mai scundă dintr-un grup, tu vrei să fii mai aproape de el, poate pentru că el să nu te vadă ca un copil sau poate că aşa consideri tu că arătaţi mai bine ca şi cuplu. Nu pot zice că înţeleg, n-am fost niciodată în această situaţie, dar aş vrea să ştiu de ce se consideră acest lucru mai grav decât este cu adevărat.
Văd deseori pe stradă bărbaţi înalţi, îmbrăcaţi în adidaşi, de mâna cu fete minione, subţirele, care se chinuie să meargă pe nişte pantofi cu tocuri de peste 10 cm. Am văzut până şi la munte această situaţie, cu ei încălţaţi comod şi ele chinuindu-se să fie cât mai înalte. Unele alegeau să poarte acei adidaşi cu platforme de care vă vorbeam, altele nici măcar la asta nu recurgeau, mergeau pe tocuri pe cărări de munte. Citeste in continuare: Diferenţa de înălţime
Am mulţi prieteni care lucrează în IT. M-am obişnuit de acum ca majoritatea dintre ei să-mi spună că vor să plece în străinătate, să lucreze la mari firme de IT din ţări precum Germania. Am şi prieteni medici. Şi ei la fel îmi spun. Nu e de mirare că simt că am rămas cam fără jumătate din prieteni, ei fiind acum în ţări precum Belgia, Italia, Germania, Grecia.
Motivul pentru care unii încă nu au plecat, deşi au oferte, deşi nu-i ţin nimic aici, este că nu vor să plece singuri. Aşteaptă să cunoască mai întâi pe cineva sau aşteaptă ca persoana dragă să accepte să plece alături de ei. Există acele cazuri fericite când amândoi lucrează în domenii în care pot găsi job-uri bune în acelaşi oraş. Dar ce te faci când partenerul nu îşi poate găsi cu uşurinţă un serviciu în altă ţară? Sau când pur şi simplu nu vrea să plece pentru că sunt prea multe lucruri care-l ţin aici?
Este dificil după vacanţă să te reobişnuieşti cu munca, cu trezitul de dimineaţă, cu grijile şi stresul de zi cu zi. De aceea m-am bucurat mult când mi s-au făcut surprize frumoase şi am primit acasă cadouri care mi-au adus zâmbetul pe buze.
De la The Practice şi Redd’s am primit o frumoasă cutie cu 2 sticle de bere Redd’s, Cranberry Crush şi Lemon Fresh, şi un pahar potrivit pentru a mă bucura pe deplin de ele. Acest cadou răcoritor a avut rolul de a anunţa noul ambalaj al Redd’s şi noile sticle, mai transparente.
M-am întors şi din a doua vacanţă la mare. Care a fost…tot în Bulgaria. 🙂 V-am zis eu că o să vă surprindă alegerea mea.
Aşa a fost să fie. Prima vacanţă în Bulgaria, la Albena, a fost hotărâtă încă din martie. Pentru vacanţa cu prietenii voiam să alegem o destinaţie din ţară, dar am fost dezamăgiţi de condiţiile de acolo, aşa că ne-am îndreptat spre Nisipurile de Aur din Bulgaria.
De când călătoresc pe cont propriu am ales în fiecare an o nouă agenţie de turism. Am fost la Paris cu Paralela 45, în Creta cu Atlantic Turism, în Tenerife cu Travis Tourism şi în Bulgaria cu Icar Tours. Şi pentru următoarea vacanţă am ales o nouă agenţie de turism, de data aceasta din Bucureşti.
Poate aşa trebuie, să cauţi cea mai bună ofertă (de obicei asta înseamnă cel mai mic preţ), dar tare mi-ar plăcea ca o agenţie de turism să mă convingă cu atitudinea şi serviciile ei să fiu client fidel. Nu ar mai conta neapărat banii, aş aprecia implicarea lor, ajutorul pe care mi-l acordă pentru ca în fiecare an să ajung într-o destinaţie frumoasă şi să am o vacanţă plăcută.