De când am terminat facultatea am uitat cum este să interacționezi cu tot felul de persoane, unele foarte diferite de tine. La serviciu consider că ne potrivim destul de bine, suntem cam toți oameni tineri, entuziaști, veseli, și nu există conflicte și nici nu apar situații care pot duce la conflicte. Și uite că până acum nu am știut să apreciez acest lucru, mă gândeam că așa este peste tot. Dar nu este.
În ultimele luni am fost pe la diverse cursuri și am avut ocazia să cunosc tot felul de persoane. Și mai ales am avut oportunitatea de a cunoaște persoane de diferite vârste, nu doar tineri de până în 35 de ani. Erau și oameni de 40, și de 50, ba chiar și spre 60 de ani. Fiecare cu obiceiurile și mentalitățile sale.
Și așa am dat peste câteva tipuri de persoane care mi-au creat greutăți, în sensul că mi-a fost oarecum dificil să reușesc să creez ceva împreună cu ei, să discut în contradictoriu fără să se ajungă la ceartă și să îi suport în general. Nu c-ar fi ei oameni răi, așa e felul lor de-a fi, eu sunt cea care trebuie să învețe să accepte orice om și să nu mă mai simt enervată dacă cineva nu face cum cred eu că ar trebui să facă.
Sunt și eu pesimistă și recunosc că de multe ori împing un “NU” în față, fără să mai acord timp pentru a mă gândi dacă totuși proiectul este ok, dacă ar merge, dacă ar avea rezultate bune. Dar am întâlnit un altfel de pesimist. Un pesimist care are o părere foarte proastă despre țară, despre cum merg lucrurile aici, despre posibilitatea de a reuși într-o afacere. Într-o măsură destul de mare îi dădeam cu toții dreptate, știm și noi care e realitatea și-n plus, omul avea peste 50 de ani și vorbea în cunoștință de cauză. Dar chiar și așa, nu obții nimic bun dacă la orice idee de afaceri susții că nu va merge, că nu te lasă statul, că nu ai cum să reușești. Da, este foarte greu, am simțit pe pielea mea când mi s-a tăiat elanul cu impozitul forfetar de acum câțiva ani, dar asta e…Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm și să ne plângem de milă că nu ne lasă statul să trăim. Încercăm în continuare.
Încet și foarte deștept. Această persoană nu m-a enervat, ba chiar l-am admirat pentru că eu întotdeauna admir persoanele foarte inteligente. Mai mult m-a uimit pentru că nu mă așteptam ca o persoană atât de inteligentă să ia decizii atât de greu. A fost singurul care a reușit să obțină punctaj perfect la un joc. A fost singurul care a reușit să dea de capăt altui joc, deși și alte 5 persoane, și ele foarte inteligente, au încercat. Dar decide foarte greu. Gândește foarte mult orice răspuns la o întrebare, deși acea întrebare nu este neapărat dificilă.
Felul său de-a fi îl ajută în programare, domeniul în care lucrează. Însă nu cred că ar fi cu ușurință acceptat în marketing, management și mai ales vânzări. Și recunosc că mie mi-ar fi dificil să lucrez cu un om de acest gen pentru că nu am răbdarea necesară să aștept un răspuns. Nu pot aștepta 5 minute un răspuns la o întrebare simplă chiar dacă știu că acel om este foarte inteligent și răspunsul va fi cu siguranță cel corect.
Cel mai greu a fost să lucrez cu un om fără personalitate. Fără idei, fără dorințe, pesimist, gol. Ca o foaie de hârtie albă. Fără pasiune, fără creativitate. Măcar de-ar fi vorba de timiditate. Aș înțelege, și eu mă lupt (încă) cu timiditatea și uneori mi-e teamă să-mi exprim ideile. Dar nu este cazul.
Am mai întâlnit astfel de persoane în facultate. Dacă erau în echipa ta, erai sigur că nu vor lucra nimic. Vor sta pe margine și se vor uita, fără să dea măcar o singură idee. Se știa că va trebui să lucrezi să acoperi și partea lor. Asta dacă nu vrei să te trezești în ultima zi cu proiectul nefinalizat.
Nu știu dacă aș putea lucra cu o astfel de persoană. Nu pot să trag de cineva, să scot ideile cu forța, să împing. N-am răbdarea necesară.
Acestea fiind zise, îmi dau seama că poate nu ne plac anumite persoane însă asta e viața, nu mereu avem norocul să lucrăm cu persoane pe gustul nostru. Dacă avem de-a face cu un persuasiv exagerat sau cu un om fără personalitate, trebuie să avem capacitatea de a-i accepta și de a găsi o modalitate de a lucra împreună cu aceștia, fără nervi, fără conflicte. Pentru că până la urmă și asta este o dovadă de leadership, să fii capabil să creezi și să menții un mediu de lucru disciplinat și liniștit.
Ce tip de persoană vă creează probleme la locul de muncă? Sau în proiecte? Sau în viața de zi cu zi?
