Cartierul în care locuiesc este cunoscut pentru două tipuri de oameni: bătrâni şi studenţi. Tocmai de aceea nu a fost construit mai nimic aici. Nu supermarketuri, nu cafenele, nu restaurante, nu magazine. Pentru că bătrânii şi studenţii n-au bani, nu-i aşa? Şi pentru că nu prea sunt locuri unde s-ar putea construi/vinde ceva şi nici nu se dau autorizaţii de construcţie.

M-am bucurat că nu s-au construit cine ştie ce blocuri lângă mine, care să aducă aglomeraţie şi ocupare de locuri de parcare, în schimb mereu am oftat când am văzut că alţii, în alte cartiere, aveau săli de sport la parterul blocului, magazine de haine, policlinici medicale, restaurante, farmacii, supermarketuri şi tot aşa.

Aveam şi eu o pizzerie, o farmacie, un aprozar, vreo 2 magazine de cartier şi un salon de înfrumuseţare, de care eram şi sunt tare bucuroasă, e foarte util să ai aşa ceva lângă casă. Dar visam la mai mult.

Şi prin urmare, acum am:

• un Profi, la 5 minute de mers pe jos. Care a demonstrat ca locuitorii cartierului Copou au bani, mereu este coada la casele de marcat.
• Carul cu Burgeri, la 5 minute de mers pe jos. Burgeri şi cartofi delicioşi, la un preţ decent (cam 10 lei meniul). La 10 minute de mers mai este şi The Box, tot cu burgeri şi mâncare fast food, dar acolo încă n-am ajuns încă.
• The Beginning, la 3 minute de mers pe jos. Cafea foarte bună, la aproape jumătate de preţ faţă de cafele din magazine mai cunoscute.
• Farmacie la 1 minut de mers pe jos. Unde găsesc tampoanele mele preferate (scuzaţi băieţi pentru detalii, dar chiar este o problemă pentru mine), demachiant Bioderma mai ieftin ca la alte farmacii mai cunoscute (unde mai am şi card de fidelitate). Mi-aş fi dorit să fie şi non stop, în rest n-am ce să-i reproşez.
• Restaurant Podu Verde, la 30 secunde de mers pe jos. Cu toate acestea încă nu l-am vizitat.

V-aţi gândi că sunt mulţumită acum nu? Găsesc acum Nutella la 5 minute, burgeri la 3, pizza la 1. Tocmai de aceea nu e chiar bine, cel puţin nu pentru silueta mea. 🙂

Concluzia: mai bine locuieşti (mai) departe de tentaţii. Departe de restaurante fast-food, departe de magazine de haine sau librării, unde îţi cheltui banii, departe de supermarketuri. În schimb tare bun ar fi fost o sală de sport în zonă, poate aşa aş fi mers şi eu mai des…

Am ajuns ieri acasă cu un gust amar, încerc să nu mă enervez, să nu mă stresez, să mă mint că nu contează, că nu mă afectează cu nimic. Dar…mi-e scârbă.

Mi-e scârbă de Iohannis, cu banalele lui motive administrative. Aveam mai multe aşteptări de la el. Măcar dacă nu poate mai mult, să stea deoparte, să-şi ţină gura. În schimb ne-a făcut acum pe toţi proşti, că stăm şi respectăm legea, că ne plătim impozitele. Suntem nişte proşti. Uite, alţii îşi permit să fure de la stat 60 milioane euro şi până şi preşedintele ţării iese şi zice că se exagerează şi să-l lăsăm în pace.

Mi-e scârbă de toţi oamenii ăştia manipulaţi de antene. Nu pot să înţeleg logica lor, nu înţeleg ce cred ei că se întâmplă. Nu cred că a furat ăla 60 milioane euro? Cred că chiar dacă a furat, nu trebuie să-i dea la stat înapoi? Culmea e că fanii sunt, în mare, oameni săraci şi tocmai ei, care nu au, cărora poate le-ar fi fost un pic mai bine dacă nu erau furate cele 60 milioane euro, care poate vor beneficia cumva de pe urma recuperării acestui prejudiciu, tocmai ei ţipă că se face o nedreptate. Ştii ce-aş vrea de la aceşti oameni? Au dreptul să creadă orice, să spună orice, dar să nu-i mai văd că se plâng că statul nu le dă, că vor salarii mai mari, că vor pensii mai mari. Când le e foame să-şi astâmpăre foamea uitându-se la tv şi fiind fericiţi că antenelor le este bine.

Mi-e scârbă şi de nesimţiţii din filmul de mai jos, şi de toţi cei asemenea lor. Încep să cred că nu poţi ajuta pe cineva prin vreo campanie, trebuie să te duci tu personal, să pui ajutorul în mâna celui care consideri tu că e nevoie să fie ajutat. Altfel se întâmplă ca în cele de mai jos:

Se poate să ai cont de Facebook, Twitter şi/sau Instagram, blog, şi cu toate acestea să ai parte de o viaţă privată? Da, normal că da!

M-am gândit să scriu despre acest lucru pentru că am prieteni care nu au conturi pe reţele sociale. Ei zic că vor să aibă parte de intimitate, că nu îi interesează astfel de site-uri. Din fericire au prieteni care le “împrumută” conturile lor de Facebook. 🙂 Şi astfel:

• când au nevoie de informaţii, să zicem date despre o anumită locaţie, un număr de telefon, tot la Facebook ajung.
• colegii de la lucru, de la facultate, împărtăşesc diverse informaţii pe grupurile de pe Facebook. Mai ales când e vorba de firme mari, multinaţionale. Aşa că neavând un cont de Facebook cam rămâi pe dinafară. Puţini mai au chef să apeleze la email, la sms-uri, ca să transmită informaţii.
• când discută cu prietenii, cu colegii, aceştia îi trimit la conturile de Facebook, să vadă poze din vacanţe, să vadă poze cu copiii. Pentru că cine mai stă să redimensioneze poze, să ceară adrese de mail, să le trimită pe mail, eventual şi câte 10, ca să încapă?
• când ai de promovat o afacere, nu prea mai ai ce face, îţi trebuie cont de Facebook, ca să administrezi pagina afacerii respective.

Nu mai are rost să zic care sunt avantajele reţelelor sociale. Mai degrabă să vorbesc despre marele dezavantaj considerat, faptul că-ţi expui viaţa personală pe Facebook.

Dar şoc şi groază, poţi să ai cont pe Facebook fără să expui nimic. Poţi să-ţi pui ca poză de profil o floare, să adaugi doar persoanele care te interesează, să pui absolut tot pe privat, să nu fie nimic vizibil străinilor şi ai rezolvat. Te-a tăguit cineva? Nici o problemă, poţi scoate tagul. Te poţi bucura de ceea ce-ţi oferă Facebook, fără să oferi nimic în schimb.

Mă gândesc la anumite prietene, care nu au conturi de Facebook, din diverse motive, pe care le respect. Cu toate acestea să nu credeţi că nu apar poze cu ele pe Facebook. Chiar şi eu am pus, că deh, e vorba de una dintre cele mai bune prietene, normal că apare şi ea în poze cu mine, în cele mai importante momente din viaţa mea. Bine, n-aş fi făcut asta fără s-o întreb, dar sunt sigură că majoritatea persoanelor fără conturi de Facebook apar în poze pe Facebook, fără să fi dorit sau să-şi fi dat acordul. Pentru că asta e treaba, n-ai ce face. Nici nu te poţi purta ca un ciudat, să te apuci să interzici tuturor prietenilor să posteze poze în care apari şi tu sau să le ceri să te taie din poze. Deci dacă nu-ţi faci cont de Facebook că nu vrei să apară poze cu tine acolo, think again. Probabil asta deja s-a întâmplat.

Mă mai gândesc la mine, care am conturi de toate felurile, Facebook, Instagram, Twitter, am şi blog pe care scriu săptămânal, şi cu toate acestea vă dezvălui acum, în premieră, că sunt o mulţime de lucruri din viaţa mea, lucruri extrem de importante, care n-au fost menţionate acolo şi de care nu ştie nimeni decât familia şi prietenii cei mai dragi.

Deci da, poţi avea cont de Facebook şi/sau blog şi să-ţi păstrezi intimitatea!

P.S. Ce-i drept şi lucrurile s-au mai schimbat în ultimul timp. Acum câţiva ani, când de-abia apăruse Facebook sau Twitter, toate lumea avea impulsul de a posta cât mai multe poze, de a scrie cât mai mult, de a dezvălui tot. Mă uitam la contul meu de Twitter, scriam tot felul. Se vede că eram studentă, cu prea mult timp liber la dispoziţie. 🙂 Acum s-a cam terminat cu moda sutelor de poze pe Facebook, cu like-uri şi comentarii puse în aşteptarea de a se returna în aceeaşi manieră. Cel puţin asta am observat în grupul meu de prieteni, e posibil ca lucrurile să fie diferite pentru alte grupe de vârste.